Spike Lee făcuse un film (BlacKkKlansman, 2018) despre un infiltrat în Ku Klux Klan.
Judas and the Black Messiah este un film despre un infiltrat în Black Panthers, organizația politică (și deseori violentă) fondată de un grup de studenți de culoare în California și care, spre deosebire de Nation of Islam a lui Malcolm X (transpusă pe ecran tot de Spike Lee, în filmul Malcolm X din 1992, cu Denzel Washington), a cunoscut o derivă pronunțată spre marxism, maoism și comunismul de tip cuban. Ah, și lupta armată, desigur.
Judas and the Black Messiah este un film ciudat, cu un aer de telefilm, de fapt, pentru că pe de o parte este extrem de bine jucat, pe de altă parte este “sloppy” și foarte linear în același timp, dar asta e problema multor filme bazate pe evenimente reale, care inserează documente și imagini de epocă și care se căznesc să aibă un aer de „autenticitate”.
Apoi, e amuzant să urmărești structura bine-cunoscută din manualele de scenariu pentru Hollywood ale lui Syd Field (120 pagini = 120 min; în primele 10 min. se introduc personajele; la min. 30 se răstoarnă situația și se trece în “Actul II” etc. Aici, spre minutul 30, agentul FBI care îl racolează pe tânărul gangster negru care va infiltra Black Panthers îi declanșează revelația că nu trebuie să aibă remușcări sau chinuri morale pentru că face asta – el negru să infiltreze pentru FBI o mișcare politică ce urmărește emanciparea negrilor – pentru că în realitate „Panterele” nu sunt altceva decât corespondentul identic, dar răsturnat, al Ku Klux Klan-ului! (Revelația se va dovedi falsă și mincinoasă, desigur.)
De altfel, foarte repede nu mai avem acolo doar o mișcare politico-paramilitară a negrilor, căci Black Panthers intră într-o „Rainbow Coalition” cu bandele de portoricani și chicanos, dar și cu o grupare de albi de tip white trash, marginali, răzvrătiți și care devin la rândul lor obsedați, ca toți militanții din film (și din realitatea de atunci) de Che Guevara, Mao și sloganuri precum: “Războiul e politica dusă cu mijloace sângeroase — politica e război fără vărsare de sânge.”
E revelator apoi pentru selecția de anul acesta că filmul se află în competiție cu un altul a cărui acțiune e situată în aceeași perioadă a frământărilor sociale din SUA, în anii1960-1970: „The Trial of the Chicago 7”.
Deși e, am spus, foarte bine jucat, cu roluri și replici convingătoare, n-ar fi fost totuși niciodată un film de Oscar, în categoria Best Movie, fără evoluțiile recente ale Hollywoodului și străduința permanentă de a încuraja și răsplăti filme din ce în ce mai „corecte politic”.
Aici, în fața celor din Black Panthers, avem poliția („the pigs”) și FBI-ul condus de sinistrul J. Edgar Hoover (șeful FBI-ului o perioadă neverosimil de lungă: 1924 – 1972!), pe fundalul unui discurs care sună identic cu cel de azi, impregnat de avertismente împotriva “comunismului” și a pericolului pus de New Left (iar Hoover e jucat impecabil de Martin Sheen, actorul de amintire eternă din Apocalypse Now).
Altminteri, filmul are și câteva puncte foarte reușite, în montaj și imagine, dar și într-o extrem de abilă folosire, în momente cheie, a muzicii lui Mingus.
Și, la fel, e remarcabil cum reușește să evite ridicolul reconstrucțiilor istorice (se știe că e mai greu să faci un film istoric, a period piece, credibil despre Imperiul Roman decât despre anii 1960), făcând să defileze toți acei negri comuniști îmbrăcați în “dashiki” african și care în dialoguri se adresează unul altuia sărind de la comrade la nigger…
… pentru că altfel, așa cum o scrisesem deja în legătură cu Oscarurile din 2016 și plicticosul film Moonlight, doar negrii marginali mai pot astăzi folosi cuvântul nigger pe ecran, între ei, și eventual personajele lui Tarantino.
***
Despre alte filme în competiție Oscar anul ăsta în categoria Best Movie:
„Mank”, omul care a scris Citizen Kane
„The Trial of the Chicago 7” — un mesaj din Hollywoodul stângist
“Nomadland”… pentru cine caută o depresie solidă
https://cabalinkabul.com/2021/03/21/filme-de-oscar-nomadland-pentru-cine-cauta-o-depresie-solida/
și, pentru cel mai bun rol feminin (Vanessa Kirby):
„Pieces of a Woman”: când găsești artă pe Netflix
https://cabalinkabul.com/2021/01/24/pieces-of-a-woman-cand-gasesti-arta-pe-netflix/
despre toate filmele Netflix la Oscar:
Viitorul în streaming: 2021 — anul Netflix la Oscar
https://cabalinkabul.com/2021/04/06/viitorul-in-streaming-2021-anul-netflix-la-oscar/
Mai e în competiție și Tenet pentru efecte vizuale și production design. O să ia sigur unul din ele, că prea s-a făcut vâlvă toată vara trecută în jurul lui:
„Tenet”: când Hollywoodul nu-și mai consideră spectatorii adulți
https://cabalinkabul.com/2020/09/21/tenet-cand-hollywoodul-nu-si-mai-considera-spectatorii-adulti/
Nu că anii trecuți ar fi fost mai buni, cum am tot arătat-o din 2013 încoace (înainte nu țineam un blog). Vezi mai jos bilanțurile comentate și cu linkuri, an după an, 2013-2019.
— Oscars 2013: Bilanțul foarte convențional al Oscarurilor 2013
https://cabalinkabul.com/2013/02/25/bilantul-foarte-conventional-al-oscarurilor-2013/
— Oscars 2014: Dezamăgiri la Oscar 2014: ideologia culpabilizantă a Hollywood-ului
— Oscars 2015: Pentru ce Birdman e cel mai inteligent și novator film de azi
— Oscars 2016 – Mad Max și importanța sunetului la cinema
https://cabalinkabul.com/2016/02/29/oscars-2016-mad-max-si-importanta-sunetului-la-cinema/
— Oscars 2017: corectitudine politică și smiorcăială, moderate de un film iranian excelent
— Oscars 2018: Shape of Water (și alte făcături leneșe)
https://cabalinkabul.com/2018/03/08/shape-of-water-si-alte-facaturi-lenese-de-la-oscars-2018/
— Oscars 2019 și de ce filmele produse de Netflix nu sunt cinema, ci entertainment cuminte și anost
— Oscar 2020
https://cabalinkabul.com/2020/01/30/cine-va-castiga-la-oscar-2020/
2 Responses to Oscar 2021: Judas and the Black Messiah
“…. doar negrii marginali mai pot astăzi folosi cuvântul nigger pe ecran, între ei, și eventual personajele lui Tarantino….”
Intr-adevar, un cosmar Orwellian acopera inconstientul colectiv in SUA, unde protestarii violenti sunt pasnici si locurile de rugaciune sunt violente, un mecanism marxist bine definit de Bernard Henry levy intr-una din cartile sale. De altfel, milenialii pe care ii cunosc au doua mantra: fake it till you make it and perception is the reality, imposibil de reconciliat cu etica muncii protestante.
[…] reținem: Best Supporting Actor: Daniel Kaluuya, Judas And The Black Messiah, care a mai primit și Best Original Song: Fight For […]