Evident însă că un asemenea artefact de civilizație nu a fost inventat de turci. Ei l-au luat de la persani, care il luaseră de la arabi, dupa ce aceștia il luaseră la rândul lor… tot de la persani… Ibriq e de fapt un recipient domestic iranian, oricare ar fi el, iar la Omar Khayyam desemnează cu predilectie ulciorul de vin.
Ibricul e unul in acei termeni care pun in lumina trilingvismul otoman. Turca Înaltei Porți era profund diferită de cea de azi, de după reforma masacrantă a lui Atatürk. Se vorbea de fapt un amestec de trei limbi: turca osmanlîie pentru cotidian si nevoile administrative; araba pentru religie si anumite documente solemne; persana pentru tot ce era cultură, poezie si viață mai elevată (incluzând beția și amorul).
Ibricul era așadar un ulcior, care figurează in multe catrene din poezia sufi a lui Khayyam si a altora, ibricul cu vin, ulciorul cu pelin: ibriq-e-sharab, ibriq-e-mey(persanul mey = vin e un termen indo-european arhaic ce la origine desemna mierea, iar prin derivație miedul, băutura fermentata… mey e așadar direct înrudit cu mead, miel, miere)…
Alcoolicul poet deplinge astfel moartea ibricului/ulciorului său, când intr-o zi —aman!– il sparge neîndemanatec, mahmur, dând desigur vina pe Dumnezeu :
Mi-ai spart ulciorul, Doamne și vinul cel curat
În iarbă sângerează… ce-mi mai rămâne-n loc?
Tu mi-ai închis și drumul spre ultimul noroc
Ucide-mă, dar află: TU ești acum cel beat!!!
(trad. Romulus Vulpescu)
. sau, într-o traducere exactă, cuvânt cu cuvânt:
Mi-ai spart ulciorul (ibricul) de vin, Doamne.
Mi-ai închis poarta fericirii, Doamne.
In praf mi-ai vărsat bunătatea de licoare.
Eu beau, iar tu te-ai machit pulbere, Doamne!…
Ibriq-e-mey-e-mara shekasti, Rabbi.
Bar man dar-e-eysh-ra bebasti, Rabbi.
Bar khak berihti mey-e-nab-e mara.
Man mey khoram o tu mikoni bad-masti !…
Acel ucide-mă de la Romulus Vulpescu e sau un reziduu din traducerea intermediară (că doar nu a tradus el direct din persană), sau o adăugire pentru a modera acuzația că Dumnezeu e beat. Celor surprinși de familiaritatea poetului cu Dumnezeu si de banalitatea versurilor, le răspundem ca întreaga poezie a lui Omar Khayyam si a marilor poeți sufi persani, de la Sa’adi pînă la Rumi , e vulgară si terre-à-terre…
.
Iata un alt exemplu:
.
Atâta am sa beau, pînă cand duhoarea vinului
Va ieși prin clisa gropii unde-am să zac,
Iar bețivii mahmuri in vizită la mine
Au să cadă lați adulmecându-mi groapa.
.
Chandan bekhoram sharab k-an buy-e-sharab
Ayad ze torab chon shawam zer-e-torab
Ta bar sar-e-khak-e-man resad mahmuri
Az buy-e-sharab-e-man shawad mast-e-harab.
.
Aici nu se mai bea cu ibricul, ci cu cada, ba chiar cavoul a devenit o cuvă de pelin regurgitat.
In schimb, jenat de atâta grosolănie si macheală fără maniere, clasicul traducător victorian Edward J. FitzGerald a domesticit atat de pudic catrenul de mai sus, încât umorul poetului si imaginea bețivilor ce cad impleticiți pe mormântul cu emanatii etilice devin de nerecunoscut:
.
That even my buried ashes such a snare
Of perfume shall fling up into the air,
As not a true believer passing by
But shall be overtaken unaware.
.
Desigur, a traduce ” mahmur” prin “true believer” nu e lipsit de picanterie, dar avem aici o plăcere solitară a traducătorului care îi scapă cititorului inocent.
***
Despre banalitatea poeziei sufi si despre inima comparată cu o frigăruie sau un kebab :
Roasted-hearted melody: obsesia poeților sufi cu kebabul
și
Huzur, Eric Clapton, Che Guevara și teologia musulmană a Prezenței divine
și
Mi-a luat dușmanul pulul – sau șotronul metafizic
O lume dată în vileag: urme de maniheism în română si maghiară…
https://cabalinkabul.com/2013/04/05/o-lume-data-in-vileag-urme-de-maniheism-in-romana-si-maghiara/
In apărarea lui Neagu Djuvara : au fost Basarabii cumani?
https://cabalinkabul.com/2013/10/06/in-apararea-lui-neagu-djuvara-au-fost-basarbii-cumani/
Anarhia, Supraomul si stânga nietzscheana (și transpunerea ei în Iran)…
——-
8 Responses to Ibricul mahmurului Omar Khayyam
Cuvantul “ibric” a intrat si in limba italiana, poate chiar mai inainte, sub forma BRICCO.
Ce nu este clar insa este daca ar putea exista o legatura cu un alt obiect casnic, BROCCA “ulcior, carafa etc.” (a se vedea si frantuzescul BROC). BROCCA este un cuvant greu de explicat, dat fiind faptul ca nu exista in latina clasica. A fost asadar imaginat ca un cuvant prezent in latina vulgara, explicat prin termenul grec PROCHOUS (sau orice altceva asemanator).
Cert este ca al doilea cuvant a generat in dialectul roman verbul SBROCCARE “a pierde complet propriul control intr-un moment de manie”, ceea ce este explicat cu faptul ca lichidul din ulcior se poate varsa, in timp ce imaginea lichidului din IBRIC care “da pe dinafara” ar fi mult mai convingatoare…
“Ebrietas” (de unde neologismul EBRIETATE) nu este exact acelasi lucru cu “betia”: in timp ce franceza recupereaza la un moment dat termenul latin EBRIUS (fr. IVRE), limba italiana dezvolta in paralel doi termeni: EBBRO (lat. EBRIUS, din care deriva cuvantul EBBREZZA, o stare intermediara intre “mahmureala” si “extaz”) si UBRIACO “beat”, “betiv” (lat. tarzie EBRIACUS, derivat din EBRIUS).
In latina clasica EBRIUS avea intr-adevar legatura cu “betia” (la “betiv” se spunea EBRIOSUS), insa avea un sens mai general, acela de “plin de”.
In fine, dictionarele etimologice dau cuvantul IBRIC ca fiind format din alte doua, primul fiind AB “apa”.
E greu de crezut că niște cuvinte de bază ale limbii române arhaice precum DUȘMAN, MURDAR, CHIOR, CHEF, TAVAN, MUSAFIR sau HATÂR ori ȘIRET sau ȘIRETENIE sau chiar CUSUR ar putea proveni din limba turcă … din perioada fanariotă (ultimele 3 secole dacă ținem cont că și acum suntem poate chiar mai ABITIR într-o perioadă de fanariotism chiar dacă nu în raport cu otomanii).
TEORIA OFICIALĂ este că aceste cuvinte au intrat din limba turcă care la rându-le le-a împrumutat din persană… ori această teorie este ÎN MARE PARTE … O TÂMPENIE CRASĂ…
întrucât ATUNCI ar trebui să susținem că și ALTE CUVINTE DE BAZĂ… precum DRACI, AȘA, SUTĂ, NOU, NOUĂ, COSIȚE, MASĂ dar și TOPOR sau DOROBANȚ plus multe altele…
ne-au intrat TOT DIN LIMBA TURCĂ… în perioada fanariotă…. chiar DACĂ aceste cuvinte NU EXISTĂ , ÎN CEA MAI MARE PARTE A LOR PRIN LIMBA TURCĂ….
DAR EXISTĂ ATÂT ÎN LIMBA ROMÂNĂ precum și în PERSANĂ/ FARSI… BINE MERSI…
și asta pentru că DACO GEȚII erau ÎNRUDIȚI și CHIAR TRĂIAU IMPREUNĂ CU SARMAȚII (INDO IRANICI) după cum ne spunea Ovidiu…. care ne spunea că înclusiv cuvântul IASIX (așa la scris el) este un cuvânt persan care însemna FAIMĂ… IASIX fiind ceea ce astăzi numim IAȘI….
DACO GEȚII, care erau (cel puțin parțial) din același neam cu PHRIGIENII dar și Troienii dar și HITIȚII (adică aia care locuiau odinioară în TURCIA de azi) dar și cu PERSANII cu care aveau în comun și CĂCIULILE TRACO GETICE care erau încă PURTATE pe la începutul secolului 20 de către ȚĂRANUL RUMÂN….
În privința cuvântului IBRIC … el vine clar dintr-o rădăcină comună INDO EUROPEANĂ… din care provin și cuvintele din italiană, franceză ori chiar latină…
această RĂDĂCINĂ este EBRI/ IBRI sau doar BRI…. o rădăcină care are subtrat logic de FIERBERE/ BORBOROSEALĂ… temperaturi înalte/ foc…
cuvântul radacină FEBRI din care provin și cuvintele FEBRĂ sau A FIERBE… este compus din rădăcina FE = A FACE/ PRODUCE… + rădăcina EBRI…
care este radacina ce stă și la baza cuvintelor menționate de dvs. dar și a cuvântului IBRIC sau chiar a cuvântului BRICHETĂ…
Ni se mai spune tot prin KAKADEX cum că DULGHER, DULAP sau PUȘTIU ori DANDANA (după cum am mai spus pe aici) ori HAMAL … CICĂ au intrat în limba română… TOT DE PRIN TURCĂ asta deși… aceste cuvinte există BINE MERSI și în DIALECTELE SARDE … cu care limba română are foarte multe cuvinte în comun… iar SARZII n-au avut de-a face cu TURCII nici măcar prin telefon… DAR AU FOST PARTE A IMPERIULUI ROMAN DE RĂSĂRIT VREME DE VREO 600 de ani… cu mult timp înainte ca să existe picior de TURCO MONGOLOID prin ANATOLIA !
Anatolia… altă dată locuită de HITIȚI, TROIENI, FRIGIENI… din care se trag mare parte din popoarele actuale Europene… din HITITUL UADAR = APĂ vine și WATER dar VADA(R) în limbile slave dar și UDOR (acum HIDRO) din greaca arhaică … iar HITITUL UAPE = APĂ este înrudit și cu românescul APĂ dar și cu Persanul AB/ ABBA = APĂ sau sumerianul APsu = apă de izvor sau Akadianul HAAP = APĂ ori egipteanul antic HAPI/ APIS sau egipteanul antic MOȘE = A DA NAȘTERE aka A MOȘI dar și egipteanul antic HATWAR = PLĂCERE… din care provine românescul HATÂR ori egipteanul GUDI… din care provine cuvântul GÂT sau egipteanul RO/ ROU din care provin româneștile ROȘU sau RĂU ori englezescul RAW (care este la baza lui SORROW dar și a lui SORRY)… plus multe alte radacini anatoliene și egiptene/mesopotamiene care stau la baza multor cuvinte românești sau de prin alte limbi europene …
cuvântul HABAR … vine din hititul HABIRU = A AVEA CUNOȘTIINȚĂ DE… iar HABAR este foarte probabil inrudit și cu latinescul ABERAȚIO … A ABERA… A HABERA… a Nu AVEA HABAR DESPRE CE VORBEȘTI…
A se vedea și cuvântul CHIBRIT care are și el la bază aceeași radacină care stă la baza lui IBRIC sau EBRI / EBRIETA/ FE+EBRI ori BRICHETĂ…
Poate parea paradoxal, dar se intampla sistematic. Cu siguranta, din lista de cuvinte turcesti din prima parte a articolului, nu toate au intrat in perioada fanariota ci cu mult inainte. Una din problemele lingvisticii (mai ales a celei nationale) este ca nu reuseste sa incadreze corect cuvintele in epoci.
Ceea ce dumneavoastra observati, pe buna dreptate, este prezenta unor cuvinte timp de mai multe milenii: intr-adevar, “materialul” lingvistic nu se naste din nimic, el eventual se “adapteaza” si se “adecveaza” in mod continuu diferitelor limbi.
Din fericire exista cuvinte vechi care “supravietuiesc” zilelor noastre. Am sa aduc doar un exemplu, sper elocvent. Cuvantul SAC este un cuvant semitic (ebr. SAQ). El intra in latina (lat. SACCUS), probabil din greaca antica (gr. SAKKOS), si se raspandeste mai apoi in limbile romanice. In romana apare de doua ori, si sub forma de SACOSA (din italiana in franceza si mai apoi in romana). Cand apare efectiv in romana cuvantul SAC nu stim, totusi el este dat ca fiind venit din latina. In italiana are forma SACCO si, la fel ca dubletul BRICCO – BROCCA in discutie, are aceeasi terminatie CC(O) / CC(A). Statistic vorbind, marea majoritate a cuvintelor italiene cu aceste terminatii nu provin efectiv din latina, ci intra pe diferite cai:
– prin intermediul limbii latine, dar din alte limbi (cel putin contemporane cu latina)
– din alte limbi, in perioade succesive (incepand cu Antichitatea Tarzie si continuand mai apoi)
Deci, pe de o parte, faptul ca un cuvant exista si in latina nu este dovada efectiva ca ar veni din latina, ci doar un indiciu demn de luat in consideratie (pentru cine doreste sa faca cu adevarat etimologia unui cuvant); viceversa, dovada faptului ca un cuvant avea in antichitate o oarecare raspandire (a se vedea cuvantul DUSMAN, prezent si in greaca antica) nu demonstreaza in mod automat ca ar fi fost cunoscut si altor popoare relativ apropiate (din punct de vedere teritorial) din acea vreme. Aceasta coincidenta ramane doar o ipoteza de lucru, care de asemenea n-ar trebui neglijata.
Arheologii americani au un dicton de bun simț și anume că: “Absența dovezii nu reprezintă dovada absenței !”
Dacă ținem cont că circa 65% din substratul genetic al Românilor actuali provine de la populațiile paleolitice și neolitice care au trăit AICI (în actualul teritoriu Românesc) încă de acum circa 5500 -7500 de ani….
avem DEJA (din perioada 2008-2016) vreo TREI studii de acest fel făcute de trei instituții diferite (una dintre ele fiind Universitatea din Hamburg, studiu ale cărui rezultate și concluzii au fost publicate într-o carte apărută și în România la editura Teocora in anul 2013) ….
atunci este cu adevărat greu de crezut că DE LA aceste populații care sunt strămoșii noștri MAJORITARI d.p.d.v. genetic… nu ne-a rămas un bagaj consistent de cuvinte … chiar dacă genetica nu se suprapune obligatoriu cu lingvistica…
POVESTEA că în afară de o mână de cuvinte precum Barză sau Viezure (urmată de un HĂHĂIT batjocoritor), CICĂ… NOI NU AM AVEA CUVINTE TRACO GETICE care să fi supraviețuit în limba română arhaică… și că am fi învățat să vorbim EXCLUSIV de la tot felul de imperii și de la tot felul de migratori….
ESTE, ÎN OPINIA MEA… O PURĂ PROSTIE!
Am avut ocazia să găsesc și să descarc de internet tot felul de dicționare antice… asiro-babiloniene,, egiptene, hitite, sumeriene sau chiar amerindiene ori ale nativilor australieni…
plecând de la cunoștiințele/ indiciile unor lingviști sau etnologi…
și am rămas UIMIT de cât de multe cuvinte avem în limba Română ale căror Etimologii pot fi explicate LOGIC ȘI CORECT / CONSITENT dpdv SEMANTIC prin aceste cuvinte antice găsite prin aceste dicționare…
Eu mă întreb ce fac lingviștii Academiei Române de nu corectează PROSTIILE URIAȘE DEBITATE prin dicționarele noastre etimologice începând de prin secolul 19 și până în prezent…. pentru ce acești oameni primesc salarii, pensii și onoruri dar MAI ALES … CREDIBILITATE în fața majorității românilor care iau de bune TÂMPENIILE ADESEA DEBITATE NONȘALANT prin dicționarele noastre etimologice…?
Dacă nu există DOVEZI DIRECTE atunci întotdeauna vor exista DOVEZI INDIRECTE…
Oare prin ce minune a probabilisticii matematice… MAJORITATEA CUVINTELOR CELE MAI DE BAZĂ ALE LIMBII ROMÂNE ARHAICE… precum cele care denumesc organele sexuale masculine si feminine dar și cuvinte precum APĂ, SOARE, OCHI, LIMBĂ, NAS, DINTE, SUTĂ, PRIETEN, A IUBI, DUȘMAN, NEPOT, OIER, GÂND, NOU, NOUĂ, ȘAPTE, ȘASE… MÂNDRIE, MURDAR, AȘA, DRACI, DOROBANȚ, TAVAN, ORAȘ, A MOȘI (și toată familia de cuvinte românească bazată pe acest cuvânt rădăcină) sau GÂT ori A ÎNTÂMPINA sau HATÂR ori TINĂ (ai ÎNTINAT valorile) sau RĂU ori ROȘU sau CUMPĂNĂ ( A CUMPĂNI… DESCUMPĂNIT ori BOCET sau MUCHIE ori BALAUR … sau ZÂZANIE
se regăsesc în BUNĂ PARTE ÎN SANSCRITA VEDICĂ, PERSANĂ, EGIPTEANĂ, HITITĂ, BABILONIANĂ, AKADIANĂ, SUMERIANĂ sau chiar în limbile AMERINDIENE…
cuvinte despre care nouă ni se spune că le-am imprumutat de la toți și toate… însă numai de la STRĂ+MOȘII noștrii nu le-am MOȘ+TENIT?
Oare cum BOCET poate veni din latinescul VOCE din moment ce acest cuvânt al limbii române arhaice exista CA ATARE (formă și înțeles) în limbile mesopotamiene (alături de multe alte cuvinte existente în limba română) cu MULTE MII De ANI ÎNAINTE CA ROMA SĂ EXISTE?
BACHIS/ BOCIS = A BOCI era un cuvânt ASIRO BABILONIAN care însemna A PLÂNGE LA CAPUL MORTULUI… vezi BOCITOARELE (de profesie)… care PLÂNGEAU LA CAPUL MORTULUI…
Românescul CUMPĂNĂ (vezi și a CUMPĂNI și DESCUMPĂNIT) provine din aceeași rădăcină din care provine italianul CAMPANA = CLOPOT…. adică tot din limbile mesopotamiene … dintr-un cuvânt care avea sensul de MECANISM CONSTRUIT ÎN JURUL UNUI PUNCT DE ECHILIBRU.. adică ceea ce sunt, CA SUBSTRAT LOGIC DE BAZĂ…
și CUMPĂNA ROMÂNEASCĂ dar și italianul CAMPANA….
asta DEȘI nouă ni se spune că .. CUMPĂNA provine din VEEEEEECHIUL SLAVON (că dacă e vechi atunci el există oricum prin limbile slave actuale care folosesc, TOATE… alt cuvânt pentru ceea ce noi numim CUMPĂNĂ)….
și uite așa FALSIFICĂM LA GREU LIMBA ROMÂNĂ pentru ca apoi să venim cu teorii abracadbrante cu așa zisa migrație târzie a românilor… dar și cu faptul că… NOI NU AVEM, DOMLE… CUVINTE TRACO GETICE în limba română…
A se vedea și CUMPĂT sau ȘI-A PIERDUT CUMPĂTUL….
oare cum poate veni acest cuvânt: CUMPĂNĂ… cu toate derivatele sale…
din prin niște limbi din care EL LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE?
Asta ca să nu mai spun că ÎNVECINAREA cu o limbă sau ALTA nu înseamnă AUTOMAT că NOI AM IMPRUMUTAT DE LA ALȚII DIVERSE CUVINTE…
A facut cineva o lista etimologica a cuvintelor PIE ale Epocii Bronzului din Europa ? Cred ca NU.
A facut cineva o lista etimologica a cuvintelor PPIE a Epocii Neolitice din Europa ? Cred ca NU.
Pana ce lingvistii nu vor realiza astfel de liste etimologice de cuvinte cu radacini stravechi PPIE si PIE … pentru a vedea ce este comun acestor radacini pe teritoriul european … lingvistica comparata nu va putea fi pusa pe baze solide.
Păi… directorul (sau mă rog unul dintre manageri) revistei de lingvistică a Academiei… spunea cu aplomb acum câțiva anișori că: ” NU EXISTĂ DOMLE… UN AȘA ZIS SUBSTRAT NOSTRATIC …prin limbile pământului…”
Asta în timp ce există DEJA… DE ANI BUNI… TRATATE SCRISE PE ACEASTĂ TEMĂ…
Așa că… la ce să ne mai mirăm că lingviștii Academiei Române nu sunt în stare să ne spună nimic despre etimologia cuvântului NOIAN (atenție aici la sufixul comun a lui NOI+AN cu cuvintele MORM+AN sau TOPT+AN, sufix care nu e degeaba așa având în vedere substratul logic comun) …
asta ca să nu mai spun că A DĂI+NUI e dat ca venind din sârbescul /croatul DANOVATI (care oricum nu prea e DANOVATI și oricum nu are SENSUL pe care îl are românescul a DĂINUI)
că de aceste schimbări/declinări gramaticale specifice limbii române precum TAINĂ și A TĂI+NUI ori a OBIȘ+NUI… sau a MÂNUI ori… A BĂ+NUI…. care nici ele nu sunt așa aiurea în tramvai… de dragul poeziei… CE SĂ MAI VORBESC…
Bine, bine … Spinule…. și ce are a face coada vacii cu ștampila primăriei…
Iar răspunsul meu ar fi că … etimologia cuvântului NOIAN este strâns legată de etimologia sufixului NUI … din A DĂI+NUI sau de prin alte cuvinte românești … precum cele exemplificate mai sus…
care au TOATE substratul logic de MULT/ LUNG/LUNGIME/ DURATĂ MARE/ CONTINUITATE….
AM UN NOIAN DE PROBLEME = AM MULTE PROBLEME
A DĂI+NUI … are ca sufix RĂDĂCINA NOSTRATICĂ NOI/ NUI = MULT / MARE / LUNG care este rădăcina ce DĂ SENSUL DE BAZĂ AL VERBULUI A DĂINUI…
Ei bine… atât NOI+AN cât și a DĂI+NUI… care înseamnă fie MULT/ CANTITATE MARE… fie A DURA MULT…. A ȚINE MULT…
sunt cuvinte plecate de la radacina NOSTRATICĂ…. “NUI” = MULT/ MARE
rădăcină care poate fi întâlnită în cuvântul POLINEZIAN (limba MAORI limba vorbită de băștinașii din NOUA ZEELANDĂ și INSULELE COOK) …
respectiv cuvântul MAORI : “NUI” = MULT/ MARE
NUI precum în numele INSULEI PAȘTELUI… dat de către POLINEZIENI atunci când au descoperit INSULA… pe care au denumit-o “RAPA NUI” adică MAREA / LUNGA/ MULTA CĂLĂTORIE în limba MAORI (limba nativilor din NOUA ZEELANDĂ)
Limba MAORI unde la MULT sau MARE se spune: ” NUI ” iar la “O ZI MARE” se spune
” HE RA NUI ” iar la “ZGOMOT MULT” se spune “NUI TE HARURU”…. dar la MULT sau MARE se mai spune și MAHA… apropo de cuvântul românesc MARE MAHĂR sau
MAHA RAJA ori MAHA RISHI de prin sanscrita vedică…
asta apropo și de MARE și MĂLĂU dar și de aramaicul și ebraicul MELEH = REGE/ OM MARE/ OM MĂREȚ….
că de românescul ZÂNĂ… care CICĂ vine din latinescul DIANA…. ce să mai spun… căci el există și în Albaneza lui Alexe dar și în Arabă ori Chineză…
arabii au JANIA pentru ZÂNĂ iar Chinezii au XIANU (sună SIANU) pentru ZÂNĂ….
iar arabii au și MASCULIN pentru ZÂNĂ… adică JIN… precum JINUL din LAMPA LUI ALADIN….
să mai spun că NATIVII AUSTRALIENI au în limba lor cuvântul DZI (sună dZI) care se traduce ca ZI… de la ZIUĂ ?
Da nu-i așa că … NU EXISTĂ DOMLE… SUBSTRAT NOSTRATIC…. prin limbile pământului…?