Show Menu

Spahii și ieniceri

“Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii.” (Eminescu) Spahiii desemnau în armata otomană cavaleria, iar numele lor spahi / sipahi vine într-adevăr de la numele calului. Așa cum cavalerie urcă până la caballus, spahiul vine din persană, de la numele indo-european al calului, care e aspa în iraniană. Aspa iranian care corespunde perfect…

Read more

Iranismul zilei: “derbedeu”…

Ușă în Kabul. Derbedeul, o spun corect dicționarele, este turcescul “derbeder”, dar, cum o știe deja cititorul acestei rubrici, avem aici iarăși un iranism pur, cum e cazul cu mai tot vocabularul limbii otomanilor. Într-adevăr, “derbeder” nu-i altceva decât expresia, luată telle-quelle din farsi: “dar ba dar” = ușă-n ușă, ușă după ușă. Ușă după…

Read more

Ce este „cavalul”, fluierul mistic islamic

Caval, nai, instrumente pe care le credem românești… “Nai” este instrumentul muzical persan prin excelență (cf. mai jos), care la noi a ajuns să desemneze „fluierul lui Pan”. Cât despre fluierul lung, ciobănesc, numit „caval”, el nu-și trage numele nici de la cavalerie și nici de la cavalcadă, ci vine din turcă, unde provine din…

Read more

„Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă”

„Toţi pe buze–având virtute, iar în ei monedă calpă” (Eminescu, Scrisoarea III) Calp = fals când se referă la bani sau, metaforic, sentimente. Așa se face că romanul Les Faux-monnayeurs al lui André Gide (1926), roman fundamental pentru literatura modernă, pentru că ne-a dat conceputul de «mise en abyme», a fost tradus neimaginativ în română ca: Falsificatorii de bani.…

Read more

Turban și tulipan…

Mehmet al II-lea, de Veronese. Până și turbanul, chintesența turcimii pentru noi este de origine persană. Precum e persan și tulpanul (tulipanul, laleaua, care de fapt e același cuvânt). În primul rând, când căutăm în dicționarele etimologice turcești banalul “turban” (“türban”), găsim că e “împrumutat din franceză”. Cum așa, cum adică türban e împrumutat în…

Read more

Ce este “inima” și cum pompează ea lingvistic

În vreme ce toate limbile romane, neo-latine, au păstrat vechiul termen anatomic al organului vieții, provenind peste tot în mod direct din latinescul *cord- (cor, cordis): : cor, cœur, cuore, corazon, coração, româna e singura care l-a înlocuit, metaforic, prin cel care desemna… sufletul.  Latinescul “anima” a dat în română: “inima”. *Cord- (cor, cordis) este,…

Read more

Iranismul zilei: sufrageria

IPINGESCU: … Nu! în van! situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica până ce nu vom avea un sufragiu universal…(amândoi rămân foarte încurcați).JUPÂN DUMITRACHE: Adicătele, cum vine vorba asta?IPINGESCU (după adâncă reflecție): Știi: masă… sufragìu.. Mulți copii din generațiile trecute, înainte de nivelatoarea modă a apartamentelor moderne, în care bucătăria dă în “living” sau e instalată direct…

Read more

“Femeie”… de unde vine cuvântul?

Termenul “femeie” din lexicul fundamental al limbii române nu vine, în ciuda sensului și a aspectului fonetic, de la “femina” din latină. “Femina” dispăruse mai peste tot în latinitate, iar termenul folosit curent era “mulier”, păstrat perfect în aromânul “muljari” și portughezul “mulher”, dar mai erodat în sp. “mujer” și rom. “muiere”. “Femeie”, cum o…

Read more

Cristi Puiu, grand corps malade

Tot caută lumea să interpreteze ieșirea lui Cristi Puiu cu măștile și revoluția și nimeni nu reușește, dar asta e pentru că puțini caută adevărat să-l înțeleagă pe Cristi Puiu. E vorba de un mare ipohondru, în sensul clasic al termenului, de cineva obsedat de atotprezența bolii, însă doar a Bolii mari, cancerul sau ciroza.…

Read more

Etimologii ilustrate: ficați, ciuperci, icre

Numele ficatului, cum se știe și am mai amintit, vine de la o metaforă culinară, în toate limbile romane, dar și în unele din cele slave. In limbile neoromane, ficatul, fegato, foie (gras), vine din latinescul “ficatum”, din expresia dispărută: “(iecur) ficatum” = ficat “umplut cu smochine” = ficatum. Căci “ficatum” nu e altceva decât…

Read more

Rapsodia bohemiană a lui Eliade

In romanul lui Mircea Eliade “Nouăsprezece trandafiri” (1980), presupus a se petrece în România comunistă, prin 1968, simultan cu reprimarea Primăverii Pragheze de către URSS, personajele, prinse în capcana ideologiei represive a puterii, reușesc în final să fugă din țară luând cu ei niște documente compromițătoare pentru regim și traversând granița din nord… în Cehoslovacia.…

Read more

Cum mi-am arătat natura reacționară, de terf masculin

Zăceam molcuț la terasă, în plin soare, sorbindu-mi aperitivul anteprandial, traversat de vocabule latinești care năpădiseră pe mine sărind peste secole, ani și milenii și pe care, cu ochii închiși, le socoteam epigrafic pe ecranul minții, LIVID, MIDII, MIX, DILIV, Eram mândru de revista presei din ziua aceea, axată pe scandalul cu JK Rowling acuzată…

Read more

Șeherezada și beizadelele…

Șeherezada, beizadea… Am luat și acești termeni persani, tot prin turcă și, desigur, nu ne mai dăm seama că ambii sunt compuși din: -zade. “Zade” este participiul persan, iranian, al verbului a naște sau a se naște. “Zade”, și în Șeherezada și în beyzade, este : “născut (din)” sau “născută (din)”, pentru că persana modernă,…

Read more

Pehlivan, o “vorbă din strămoși”

“Pehlivan”, numele vechi dat unui escroc cu mult tupeu, dar totuși cu anumite calități, pentru că te păcălește cu umor, ne-a venit din turcă, unde e exact așa: “pehlivan”. În română, pehlivan a rămas de la spectacolele de bâlci ale turcilor de la care avem și caraghios (kara-göz, “ochi negru”, de la jocurile cu marionete…

Read more

Dorul, povestea unei imposturi

Quem me roubou a minha dor antiga,  E só a vida me deixou por dor?  Dar cine-mi luă tocita durere, Și viața îmi lăsă în loc de dor? (Fernando Pessoa) Povestea cu „dor”, dorul românesc ca termen de cultură și civilizație presupus unic și de netradus a devenit o pretenție insuportabilă. „Dor” este doar o…

Read more

„Dușmanul” și teologia românească a „urii”

De la cronicari, care dădeau vina pentru toate belelele pe „haini”, „neferi” și „neprieteni”, până la moralistul pop Emil Cioran, românul a întreținut o obsesie cu „dușmanii” și „ura” (chiar și de sine, cum o spunea Luca Pițu cercetând amuzat „sentimentul românesc al urii de sine”). Toate astea într-un mod extrem de serios, existențial, ontologic…

Read more

Persanul e un ageamiu…

Uitasem, când am făcut lista iranismelor din limba română, chiar de cel care înseamnă “persan”: ageamiu. Când spunem despre cineva că e un ageamiu, adică un începător, un nepriceput, fraier și cam tâmpițel, nu știm că termenul i-a desemnat vreme de peste un mileniu pe persani, pe iranieni.  La noi, “ageamiu”, “ageami”, e un împrumut…

Read more

Mingus (1979)… Leapșa muzicală

“You turn me on… I’m a radio.” (Joni Mitchell) Mi-a pasat Alexandru Mistrețu ceea ce se numește “leapșa muzicală” și, deși fug în general de jocurile de societate, fiind vorba aici de omul care mi-a adus la Bruxelles un sac de dicționare și gramatici de japoneză de la tatăl său exilat, Marius Mistrețu, nu pot…

Read more

“Haideți” la etimologii

Interjecția turcească ”hay”! a intrat în mod natural și în română: — hai să mergem. Dicționarele etimologice turcești nu îi dau lui hay, această interjecție monosilabică de îndemn, nici o origine clară, însă cine a asistat la o ceremonie colectivă, populară, a dervișilor știe că unul din strigătele de îndemn și îmbărbătare este: — Hay!……

Read more

Teren viran, inimă virană… completare la iranisme

Spusesem când am început să compilez iranismele din română că lista va fi treptat completată, deoarece ea e lungă, pe multe din împrumuturile orientale le credem turcisme, și inevitabil vor apărea altele care îmi scăpaseră inițial. Iată: viran. Adjectivul folosit în română doar ca adjectiv al substantivului teren: teren “viran”. Atât de folosit e viran…

Read more