Acum, că s-a terminat acest circ anual, s-a arătat că anul ăsta am avut un festival Oscar de produse vizuale și multimedia, entertainment cuminte și anost, mai degrabă decât de cinema.
Sigur, știm că pentru americani filmul nu e o artă, ca pentru europeni, ci entertainment, dar puțină lume se aștepta, chiar și acum câțiva ani, să vadă la Oscaruri un film produs special pentru o platformă internet cu plată (Roma, Alfonso Cuarón, produs de Netflix).
.
O să spun mai jos ceva despre asta. Deocamdată să zicem doar că, deși cel mai bun film a fost decretat Green Book, un oarecum amuzant buddy movie, mexicanii și negrii au fost suprareprezentați, probabil pentru a-i face în ciudă lui Trump.
.
Mexicanii câștigă sistematic premiul pentru cel mai bun regizor de ceva ani deja: același Alfonso Cuarón cu Gravity (2014, Gravity, no rainbow, dar coapsele lui Sandra Bullock, iar George Clooney moare rîzînd, scrisesem atunci); Alejandro González Iñárritu cu Birdman (2015); Iñárritu iarăși un an mai târziu cu atracția de bâlci numită The Revenant (2016); Guillermo del Toro cu furatul Shape of Water (2018); iar anul ăsta din nou Cuarón cu Roma.

.
Green Book
Green Book era nominalizat în cinci categorii: cel mai bun film, cel mai bun actor (Viggo Mortensen), apoi rol secund masculin (Mahershala Ali), montaj și scenariu.
.
Subiectul acestui road movie e știut: în 1962, segregarea în SUA e incă în toi, iar pianistul de jazz (și muzică clasică) Dr. Don Shirley (Mahershala Ali) pleacă într-un turneu în sudul rasist cu șoferul fiu de imigranți italieni Tony Lip (Viggo Mortensen), un bătăuș, bouncer, din Bronx.
.
Filmul e linear, știm asta, suntem avertizați de la început că e un road movie combinat cu un buddy movie, băieți, prieteni la drum lung, prin multe state Dixie ale sudului segregaționist al Americii anului 1962.

Acolo merg ei servindu-se de The Negro Motorist Green Book, anuarul locurilor, restaurante și moteluri, in care sunt serviți negrii.
.
Actorii sunt minunați, montajul la fel, muzica lui Don Shirley e știută, problema e însă cu scenariul. Avem nenumărate explicații despre ce s-a întâmplat și la fel de nenumărate erori elementare de scenariu care constau în a avea un personaj care explică altuia ceea ce spectatorul a văzut deja că s-a întâmplat.
.
Una peste alta, faptul că un asemenea film ușurel și blând și fără nimic provocator sau inovator formal sau estetic sau narativ a luat Oscarul cel mare arată uriașa goliciune creativă în care am intrat cu toții.
(Pe Mahershala Ali îl mai știm din franciza HungerGames 1 și Hunger Games 2: Mockingjay, dar și pentru Oscarul pentru rol masculin secund în Moonlight, prostia plângăcioasă care a primit Oscar de Best Movie în 2016. Pe Viggo Mortensen l-am mai văzut recent în minunatul The Two Faces of January.)

.
Netflix și privatizarea artei
Așa, dar ar fi fost și mai grav dacă premiul cel mare ar fi fost luat de Roma, care a primit premiul pentru cel mai bun regizor.
.
Bun, sigur, sectanții pieței, cărora, ca și americanilor, nu le pasă de artă și văd filmul doar ca pe o marfă și nu pricep, cum am mai scris, de ce UE face bine când subvenționează cinematografia europeană, ei nu văd o problemă în aceea că o platformă pur comercială, Netflix, lansată acum două decenii ca o societate de închirieri de DVD-uri, a devenit platforma video care ucide cinematografia în săli prin cei 139 de milioane de abonați în 190 de țări.
.
Scandalul pus însă de prezența unor filme produse exclusiv pentru Netflix în festivaluri precum Cannes și premiile Oscar este real. Sâmbătă 23 februarie, președintele Asociației franceze a sălilor de cinema Arts et Essais, François Aymé, a publicat o scrisoare deschisă, pe o pagină întreagă din Le Monde, adresată fraților Coen si lui Alfonso Cuarón. (Și frații Coen au realizat în 2018 un film exclusiv pentru Netflix, Balada lui Buster Scruggs.)
.
Scrisoarea deschisă are un ton tragic, dar argumentele sunt toate valabile. A produce un film exclusiv pentru Netflix fără a te mai preocupa de proiecția lui în săli e o mare trădare a ceea ce înseamnă cinematografia. E ca si cum muzicienii nu ar mai da concerte pentru că opera lor poate fi ascultată oricum pe YouTube.
.
Distribuirea exclusivă pe o platformă cu plată este un regres, pentru că se renunță la valorizarea tehnică și estetică a filmului, se renunță la ceea ce înseamnă plăcerea colectivă, ecranul mare și calitatea sunetului într-o sală (despre ce înseamnă sunetul la cinema am mai scris aici, în legătură cu execrabilul Django al lui Tarantino, și aici, în legătură cu remake-ul lui Mad Max).
.
Publicul trebuie să se adapteze acum la politica unui un canal cu plată și calitatea redusă a filmului de pe ecranul de acasă. Dar același public nu se mai gândește la influența politicii și a considerentelor financiare asupra programării. O să cumpere sau o să producă Netflix flime critice vizavi de Rusia, Turcia sau China, piețe uriașe pentru companie? Nu poate Netflix să piardă China, nu, și o să se plieze la exigențele uriașei companii chinezești Alibaba, care a produs deja Mission Impossible, cu Tom Cruise, un film chinezesc de fapt. Așa cum arătat aici, acel “Mission: Impossible — Rogue Nation”, produs cu bani chinezești, poate fi considerat de facto, ideologic, un film chinezesc, deși produs la Hollywood și avându-l pe Tom Cruise.
.
Așa că nu, filmele produse de Netflix, precum anostul și pretins artisticul Roma al lui Cuarón, nu sunt cinema. Iar Green Book a arătat goliciunea creativă a selecției de anul acesta.
.
Nu că anii trecuți ar fi fost mai buni, cum am tot arătat-o din 2013 încoace (înainte nu țineam un blog):
5 Responses to Oscars 2019 și de ce filmele produse de Netflix nu sunt cinema, ci entertainment cuminte și anost
O sa te superi pe mine, dar asta este. Tu unde vezi filmele astea, pe care le comentezi?
Uf. Vin de la Elvira Popescu, si acolo chiar nu poti sa zici ca merg cocalari. Toata sala a ras cu pofta, plus ca era arhiplina. Nu am sesizat ce ai spus tu referitor la scenariu, si chiar daca ai avea dreptate, cu siguranta nu a deranjat.
Iar legat de lucrurile simple, tu ar trebui sa stii mai bine decat mine filosofia lucrurilor aparent simple. Vreau sa revad filmul, sa mi se intipareasca bine in suflet.
O replica care m-a impresionat, fiindca e reala:
Tony: “Sunt atatia oameni singuri carora le e frica sa faca primul pas.”
Despre ultimul film al lui von Trier ce zici?
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/02/25/oscars-2019-si-de-ce-filmele-produse-de-netflix-nu-sun… […]
[…] anii trecuți, când filme produse sau distribuite de Netflix precum Roma (Alfonso Cuarón) sau The Irishman (Martin Scorsese) intrau în competiție pentru un Oscar (iar Roma a și fost […]