statues-devil-on-night-chair-eating-human-statue-by-hieronymus-bosch-assorted-sizes-3_large

Am trăit o vreme, aici în Bruxelles, cu o femeie deșteaptă (prin definiție, că altfel aș fugi a doua zi), dar perturbată, narcisistă, manipultoare nesigură și rea și care făcea vid în jurul meu, gonindu-mi prietenii.

Odată când, reușind să ies, lucru rar, cu un prieten într-o seară, o escapadă plănuită din timp, dar neaprobată de ea, căci era vorba de câteva ore în care nu îi acordam atenție, la întoarcere am găsit-o palidă și suferindă și reproșându-mi că am neglijat-o.

Când mi-a zis că sunt un om odios și egocentric, iar eu excedat am spart farfuria din care mâncam, a sunat să cheme poliția.

O urmăream, ca pe un film proiectat pe pânză ieftină, cum a sunat poliția din Saint-Josse, cartier central din Bruxelles, explicând că companionul ei e agresiv și ea dorește sprijin comunitar-administrativ și psihologic.

Nu am măturat cioburile. Când au suna la ușă polițiștii, un bărbat și o femeie, le-am deschis și le-am arătat cioburile pe jos, explicând că am spart o farfurie, de nervi.

Iubita mea manipulatoare le-a zis că am căutat să o lovesc cu un scaun.

Acum, scaunele mele (le am și azi) sunt masive, greu de ridicat, jilțuri de mănăstire, din lemn greu.

Polițiștii au privit-o, cum se strângea terorizată în canapea, și vorbindu-le despre cum am vrut s-o lovesc cu scaunul, și i-au spus:

— Madame, noi avem probleme aici în cartier cu mafia albaneză și cu violențe care lasă oamenii mutilați pe viață. Vă rugăm să nu mai faceți de-astea, să nu ne mai chemați degeaba la miezul nopții, că vă dăm și o amendă.

Iar polițista femeie a adăugat, rușinând-o: — Bărbații nu lovesc cu un scaun greu, dau cu pumnul sau tigaia.

Au plecat dojenindu-ne, căci aveau treburi serioase lăsate în stand by. Am păstrat un mare respect pentru poliția belgiană de proximitate, de cartier.