Brown-and-Yellow-Mustard-in-spoons-e1424798514779

Mi-a revenit, prin grația Marelui Thalamus, binecuvântat fie-i numele, următorul monolog auzit de urechile mele și constatat cu ochii mei într-un tren spre Iași, monolog proferat de un “sârmar” sucevean care se întorcea de la Brașov și vorbea cu un alt moldovean din fața lui. Poate chiar lucrau la aceeași fabrică.

Ideea era una de răzbunare cultural-afectivă, temă eternă în mitologii. Sușeveanul nara cum s-a răzbunat pe un coleg sas din Brașov care îl umilise fără să vrea:

— “Băi, m-o chemat sasu la el acasă, ș-avea bunătăți de-ale lor, cârnați picanți și de-alea șî muștar din Germania… Șî eu am luat muștar mult și-am pus cu lingura și când am băgat în gură… băi mi-a luat foc gura de la muștaru lor, nu mai puteam să respir, am fugit la baie să vărs… Mi s-o dus chielea de pe limbă.”

Își bat amândoi coapsele de râs. Tot compartimentul hohotea, cucerit.

Rapsodul continuă:

— “Mi-am zis atuncea: ceara mă-tii de neamț, să vezi tu ce-ți fac eu ție… L-am invitat și eu acasă la mine după aia, i-am zis că-i dau o țuică de aperitiv și i-am turnat neofalină. A dat-o peste cap…”

Aici pauză retorică înainte de izbucnirea hohotelor:

— “A dat neofalina pe gat… Băi! să moară neamțu !… așa i să-nvârtea ochii. Să moară neamțu, băi de la neofalină!…”

Și dă-i coapse plesnite și hohot spre tavan.

E greu, da, cu kulcher shock.