Geniul lui Stromae și un genocid…

Când, în martie 2016, imbecilii de tineri sinucigași islamiști dezorientați au pus bombe în metroul din Bruxelles (stația Maelbeek de lângă mine) și la aeroport, Charlie Hebdo a avut următoarea copertă, cu Belgia debusolată și Stromae…

Coperta a șocat pe multă lume, cu acele hieroglife explodate, măruntaie și viscere împrăștiate pe peronul și pereții metroului și pe steagul Belgiei și Stromae cântând “Papaoutai” (“Papa où t’es?” / Unde ești, tata?)

Cei de la Charlie Hebdo știau foarte bine ce fac, e vorba acolo despre ură irațională și masacru și membre secționate. Belgianul Stromae, cel care imită atât de bine vocea belgianului Jacques Brel și care s-a metamorfozat într-un nou Brel tehno și mulatru, a crescut fără tată, ucis din ură etnică. Tatăl lui, rwandez, a murit în genocidul din Rwanda, fostă colonie belgiană, genocidul din 1994, când aproape un milion de tutsi au fost masacrați și tăiați în bucăți de cei din etnia hutu. Stromae a suferit întotdeauna de faptul că nu l-a cunoscut. Ura etnică între hutu și tutsi fusese stârnită în perioada colonizării belgiene.

Un milion de morți însemna aproape trei sferturi din populația tutsi. Masacrele au fost însoțite de multe mutilări, hăcuieli și tăieri de membre, lucru vizibil în faimosul clip al lui Stromae “Papaoutai” (Unde ești, tata?).

Dansurile acelea ale copiilor dislocați își capătă sensul abia în acest context. Vedem la început o atmosferă idilică, Rwanda anilor 1990, cu mașini vechi și fetițe îmbrăcate desuet pentru mersul la școală, cu ziarul adus la ușa casei… până în momentul în care izbucnește oroarea absolută.

Tatăl (jucat voit tern chiar de Stromae) e vizibil mort de la început, dar atmosfera devine sinistră abia în momentul sosirii celor doi lichidatori hutu în costume, cărând doi saci de membre tăiate, pe fundal de asfințit însângerat.