Am primit in ultimele zile atit de multe sms-uri si emailuri nesemnate, cu formule stereotipe, incit nici nu m-am straduit sa raspund la cele mai multe din ele. Nu de alta, dar eu ii sun pe oameni si le urez lucruri in care cred cu gura, nu prin butoanele telefonului.
E limpede ca lenea electronica ne-a adus intr-o situatie in care a devenit admisibil social ca cineva sa trimita acelasi mesaj la zeci de oameni, apasind doar doua butoane si, de foarte multe ori, nici macar dindu-si osteneala sa verifice ca mesajul e ortografiat corect.
„Fie ca acest Crăciun sa va aduca lumina si realizari”… iti vine pe sms, nesemnat, de la numere de telefon pe care nu le recunosti, de stai si te intrebi ce e in mintea acelor oameni care lanseaza asa in eter urari abstracte in care nu cred, batute cu degetul mare pe telefon, fara virgule si fara punct la urma…
Paradoxul comunicarii electronice imediate este așadar acesta: a redat scrisului cu mâna importanța pe care acesta o avea în epoca pre-digitala.
Am inteles asta cind am gasit in casuta mea postala – cea adevarata, din lemn, cutia ca o cusca de pasarele batuta in cuie pe peretele usii de la intrare – o carte postala de la cineva care nici macar nu locuieste in strainatate.
Era o ilustrata adevarata, pe carton lucios, cumparata de la un chiosc de ziare, pe care cineva scrisese cu mâna numele meu, imi urase ceva si lipise un timbru, cumparat probabil de la acelasi magazin, timbru pe care il linsese, trimitindu-mi in acelasi timp si propriul sau ADN.
Intregul demers mi s-a parut deodata extrem de nefiresc si emotionant. Deci acea persoana s-a dus acolo, a cumparat aia, a lins timbrul – platit, desigur – si l-a lipit pe acest carton pe care a scris numele meu!…
Acest ansamblu de gesturi se cheama a ura ceva cuiva. Putin conteaza continutul mesajului stingaci, scris cu mina, poate chiar fara virgule unde trebuie. Important e ca acel mesaj a fost scris pentru mine, si numai pentru mine, si ca cineva a mers prin frig sau caldura sau ploaie pina la posta ca sa mi-l trimita. Iata cum epoca noastra a comunicarii electronice instantanee a redat o noblete nebanuita scrisului stingaci cu mina.
—-
3 Responses to Noblețea scrisului de mînă…
nu-i asa că e o mare bucurie? mi s-a intamplat si mie iarna asta să primesc o carte postala scrisa de mana. si eu m-am bucurat. trimisesem si eu una inainte, de peste noua mari si noua tari, voiam sa vad daca mai functioneaza si asa, daca reactioneaza cineva. inca e emotionant …
Da !
[…] Noblețea scrisului de mână […]