Omul care a scris scenariul de la Scarface (1983) și a luat Oscarul pentru Platoon (1986), Oliver Stone a devenit de-a lungul anilor unul din stângiștii hollywoodieni cei mai lipsiți de nuanță, precum Spielberg, cu al său Bridge of Spies.
Acum: sigur, știm că dacă folosiți un computer care are un webcam deasupra ecranului și nu ați lipit peste ochiul ăla niște leucoplast care să stea acolo în permanență, contorsiunile pe care le faceți când priviți un film porno sunt deja înregistrate pe serverele NSA (National Security Agency din SUA). Fuguța așadar la farmacie după leucoplast, măcar asta învățăm din film. Toate computerele legate la internet sunt controlate. Toate telefoanele inregistrate. Snowden ține camera aia minusculă din laptop astupată în permanență. La fel, când își deschide computerul și își bate codul de acces, Snowden o face sub o pătură groasă.
Celularul se vâră, când nu-l folosești, într-un cuptor cu microunde (cuptor stins, desigur, și închis) unde telefonul nu poate fi detectat și de unde el nu te poate spiona.

Linear si foarte didactic, chiar dacă jucat excepțional de toți actorii (mai puțin Nicolas Cage, dar cu prezența înfiorătoare a lui Rhys Ifans în rolul agentului de recrutare CIA Corbin O’Brian, de la numele sinistrului personaj din 1984 al lui Orwell), este prima oară ca un film de ficțiune se dovedește a fi un making of al unui documentar. Filmul lui Stone se prezintă de fapt ca un making of ficțional al documentarului Laurei Poitras despre Snowden Citizen Four (despre care am scris aici și care a primit Oscarul în 2015). Avem de-a face cu un turnaj inserat în turnaj al modului magistral în care doi jurnaliști de la cotidianul britanic The Guardian, chemați conspirativ în Hong Kong de Snowden, au reușit să orchestreze în câteva ore, dintr-o cameră de hotel, o furtună mondială cu rezultate încă imprevizibile.

Citizenfour (2014): Snowden, jurnalismul autentic și ideologia transparenței totale
Michael Moore, Where to Invade Next (2015): despre manipulare la cinema și ce înseamnă un film documentar
Bridge of Spies (2015): Relativismul politico-moral al lui Spielberg
“Walesa” (Andrzej Wajda, 2013) – un film care arată virtuțile structurii
Divergent 2 (Insurgent) – despre sclavi in Utopia
Divergent (2014) – când distopia devine o franciză…
https://cabalinkabul.com/2014/04/09/divergent-2014-cand-distopia-devine-o-franciza/
2 Responses to Snowden (Oliver Stone 2016) -cum faci un biopic despre un personaj ambiguu aflat încă în viață
Pai daca suntem toti suspecti este ca si cum aceasta categorie practic nu ar mai exista caci ceilalti (inocentii) nu mai asigura contrastul. Ah hai sa spunem ca exista posibilitatea tehnica de a inregistra totul dar nu vad cum sa existe capacitatea umana de a viziona sau asculta acest tot. Mie personal propriile imagini stocate undeva mi se par o pierdere de timp atata timp cat vreun fraier nu sta sa le analizeze si sa traga concluzii. Cred ca noul Big Brother vrea doar sa ne faca sa credem ca imparatul nu este chiar in curul gol. Sa nu aflam peste ceva vreme ca si povestea asta cu Snowden nu este decat o alta perdea de fum care sa ne faca sa ne traim vietile intr-o frica difuza de genul aleia de pe timpul lui Ceasusescu cand toata lumea asculta Europa Libera in surdina.
Reblogged this on cristian sabau.