shoulder-cheshire-cat

Adoratorii pisicilor sunt ca sectanții…

… și te scot din minți la fel. Am pocnit odată un sectant (mă rog, pocnit e mult spus, îmbrâncit, mai degrabă, de nervi): stătea în picioare 12 ore pe zi la colțul străzii, lângă un par înfipt pe caldarâm ca un cuier cu reviste agățate de el și de câte ori treceam mă întreba dacă am văzut lumina în acea dimineață.

Intr-o zi, ca să scap definitiv de el, i-am aruncat, încercând să-l ocolesc, că sunt evreu (ceea ce nu-i adevărat, precizez pentru dușmanii fascistoizi care atâta așteaptă).

Când a auzit asta, s-a luminat la față și mi-a spus grăbit că și Domnul era evreu în faza sa imperfectă și că hai să stăm de vorbă. L-am îmbrâncit.

A doua zi, trecând pe acolo, mă aștepta cu un larg surâs să mă întrebe iar de lumină, nepăsându-i că l-am îmbrâncit. Am luat-o la fugă în direcție inversă.

Așa fac și ăștia (astea) cu pisicile pe internet. Degeaba îi bați, scuipi, ridiculizezi, te vor ierta imediat, îți vor repeta dojenitor, cu zâmbet sectant, clișeul tâmpit cu “cine nu iubește animalele nu iubește nici oamenii” și vor posta insistent pisici, spre desfătarea ta.

“Ei bine, nu iubesc oamenii”, vrei tu sã le strigi (echivalentul gestului meu disperat cu: “Sunt evreu”). Aș… Se vor lumina la față și-ți vor spune blând-protector: “Atunci vei iubi animalele”.

Și la fel e și cu câinii, da. Un criteriu definitiv de alegere a unei femei este să nu-ți pretindă să vă mutați împreună cu un câine sau o pisică aduși de ea în torbă.

Da, muiere, sloganul tâmpit că “cine nu iubește animalele nu iubește nici oamenii” e doar asta: un slogan tâmpit.

De-aia ai să rămâi singură cu potaia, consolată de alte lepădate ca tine, că, “vai, superbo, ăla nu te merita”.

Javra ipocritã face tumbe isterice în timpul ăsta, știind că e în centrul atenției.