Primul lucru care m-a frapat la Juan de Dios Ramírez Heredia au fost ciorapii de mătase. Niste ciorapi vișinii, dintr-o mătase lucitoare, care îi mulau foarte elegant gleznele, așa cum stătea el picior peste picior, asteptand calm sa-i pun prima intrebare. Prima intrebare a primului meu interviu pentru acel ziar belgian unde reușisem – parțial – sa conving redacția că știu să iau interviuri.
Juan de Dios Ramírez Heredia era deputat european spaniol. Spania intrase doar de câțiva ani in Uniunea Europeana, iar spaniolii erau inca vazuti ca o curiozitate la Bruxelles. Pe deasupra, insa, Juan de Dios mai era in acel moment si singurul deputat țigan din Parlamentul European. Nu exista inca atunci acea pudoare a etichetei care impune o nomenclatura politicoasa si artificiala, si anume ca nu trebuie sa spui „țigan”, ci „rom”. Juan de Dios era țigan, „gitano”, si mândru de asta.
Prima intrebare a interviului a fost din acelea dezastruoase, ale ziaristilor incepatori, pusă din disperare, cu speranța ca intre timp vine poate altă idee:
„– Ce inseamnă a fi țigan?”
Netulburat, Juan de Dios s-a uitat prin mine undeva spre istorie si a susurat, despicând in mod egal silabele:
„– A fi țigan e doar un proces mintal, e ceva in cap (algo en la cabeza); țiganul nu e o făptura aparte, ci o fantasmagorie a sedentarilor, care iși transpun spaimele existențiale în acest personaj mitic – țiganul – admirat si hulit in egala masura.”
Ascultandu-l pe Juan de Dios, maxilarul mă trăgea in jos de admiratie. Restul interviului a fost banal, nimic interesant, însă incepuse foarte tare, cu o frază care putea figura chiar in pagina intai a ziarului. Am iesit euforic, lasand sa intre un confrate de la un ziar belgian rival care isi astepta randul.
Transcris incet, din lipsa de experienta, dar si dintr-un fel de transă admirativă in timpul căreia tot repetam in cap: „Juan de Dios”, interviul meu nu a putut intra a doua zi. Când m-am dus o zi mai tarziu cu el la redactie, seful departamentului l-a parcurs cu fața înlemnită, mi l-a aruncat inapoi si mi-a aratat, rece si ostil, pagina întâi a ziarului rival.
Acolo, sub titlul mare „A fi tigan e doar un proces mintal”, acelasi Juan de Dios Ramírez Heredia, ai carui ciorapi de matase luceau in poza de foarte buna calitate, recita in fata ziaristului ce intrase dupa mine:
„… Tiganul e doar o fantasmagorie a sedentarilor, care isi transpun spaimele existentiale in acest personaj mitic – țiganul – admirat si hulit in egala masura.”
Alte câteva interviuri cu incidente:
Șocuri culturale: la prânz cu haosul creativ…
https://cabalinkabul.com/2013/01/19/socuri-culturale-la-pranz-cu-haosul-creativ/
O poveste cu un “obit”: Interviul meu cu Boris Berezovski, “oligarhul revoluționar”
Din nou despre ceceni: un interviu cu Ahmed Zakaev
https://cabalinkabul.com/2013/04/21/din-nou-despre-ceceni-un-interviu-cu-ahmed-zakaev/
Jean-Marc Bosman, fotbalistul pe care l-a ruinat succesul
https://cabalinkabul.com/2013/04/20/jean-marc-bosman-fotbalistul-pe-care-l-a-ruinat-succesul/
Cu Ahmed Zakaev, liderul cecen în exil la Londra.
—
One Response to Cum am intervievat un proces mental cu ciorapi de mătase…
O definiție demnă de un film de Loteanu. Totuși, nu-mi dau încă seama ce mai rămâne dacă o șlefuiesc de luciul metaforei.
Țiganul arhetipal despre care cred că vorbește Heredia e mai prozaic decât o aporie incorect descifrată.
Nu sunt rasist. Am prieteni si colaboratori tzigani.