
Măi femeie (fată hăi)… Ascultă cum e cu bărbatul.
Apoi, bărbatul nu-și scoate sub ochii tăi, când plătește, cardul Visa Cadmium ca să tragă și să delimiteze cu ea linia de cocaină pe masă, cum ați văzut voi în filme. Bărbatul adevărat folosește pentru acest procedeu mecanic un simplu cartonaș modest, de pildă cartea de vizită a crâșmei unde te-a dus anterior.
Visa Cadmium e păstrată pentru a plăti cu ea o pizza ridicolă, cu ananas și camembert, pe care n-o veți mânca, ci doar folosi pentru frecție.
In tot acest timp te va face să te simți o doamnă, de parcă tu ai fi bunică-sa.
Sfatul meu: dacă dai de unul din ăsta, nu e pentru tine. De ce? Pentru că tu nu pricepi că un bărbat adevărat e cel care când e cu o femeie îi ține ușa deschisă la ieșirea din crâșmă, după ce el intrase primul la sosire, cu grație calmă, ca într-un saloon de western, ca să verifice că înăuntru nu sunt cuțitari sau orgii neestetice; el e cel care merge lângă ea pe partea dinspre stradă a trotuarului, ca s-o protejeze de improbabile trăsuri, e cel care-i spune calm țiganului agresiv să dispară, “că dacă nu, mon ami…” (deși simte că riscă s-o ia în plină figură), și e cel care plătește totul la restaurant, fără să examineze nota în fața ta. Dacă examinează nota în fața ta – leapădă-l.
El îi arată ei veverițe în parc, după ce le-a dresat anterior, vreme de multe zile, ca să fie sigur că sunt din alea care, când ei doi se vor așeza la terasă, veverițele au să coboare ca arătările din Avatar, alunecând bâțâit pe trunchiul pomului, cu capul în jos și holbându-se cu ochi sticlos, după care, când văd ce-ai în farfurie, țâșnesc înapoi între crengi (moment în care femeia de sedus bate din palme, țopăind și ea).Bărbatul adevărat, apoi, când o duce pe ea acasă și descoperă că ea nu-l invită sus pentru un ceai verde și conversații despre structuralism nu se apucă să-i reproșeze veverițele.
Cum spunea Oscar Wilde: — “Un gentleman e cineva care știe sa cânte la cimpoi, dar se abține ”
Scurt dialog:
— Dan Alexe, tu știi să cânți la cimpoi?
— Da.
9 Responses to Ce înseamnă un bărbat adevărat: sfaturi pentru proaste
Bun rau articolul asta :))
Genial articol !!! Esti tare !
LoveU, Dan Alexe, dar recunoaste, articolul ti l-a suflat o femeie! :)))),
Simpatic bătrânelul. Măcar știm un lucru: scopul acestui blog este acela de pagina personala de matrimoniale. Mă miram eu cum de un tip inteligent ca alexe poate susține cu tărie noul val din cinematografia romana. Totul nu era decât un pretext pentru ca fetele sa ajungă sa citească ultima postare. Bravo bătrâne.
Magister, te pricepi. Ar trebui sa ne reamintească cineva normele de bună purtare, de comportament decent și apoi de comportament elegant. Ce ne-au învățat părinții sau bunicii am uitat. Sunt model de fabricație 62, le-m cam uitat din motive de fronda și ce-i mai grav, nu am transmis mare lucru copiilor. Am 4 , de la doua mamici, una copila moștenită. Matale mânuieștîi cuvântul perfect, mostra textul tău de mai sus. Cumva ai putea sa educi juna generație intr-o carte haioasă…? Cu respect, Andrei Costin Victor, inginer geofizician
Nasol articol . Bunul simt e uitat pe drum ! Putem fi critici si intr-o maniera eleganta, nu inteleg de ce place marlania si prinde atat la public ! Trist !
Reblogged this on luizailiescu.
Un anume Camil Petrescu (atunci când nu se încontra cu Mihail Sebastian de parcă erau două babe mahalagioaice la o cafea) zicea cam așa: o fată ajunsă prima dată în viață la un local de lux era intimidată de eleganța chelnerilor în frac, deși în sală era plin de boieri, magnați industriali și alte figuri de vază ale societății, dar ea nu știa ce sunt și nu-i remarca… 🙂
[…] Ce înseamnă un bărbat adevărat: sfaturi pentru proaste; […]