O tandră amintire despre pocăitul satului.
Un alcoolic, desigur, ca toată obștea, însă pe el îl scoseseră pocăiții din stupoare și ruină totală, așa că se convertise și trecuse la ei.
După care, dând de bine, a continuat să bea, însă pitindu-se de ei. Cum se întâmplă cu alcoolicii tupilați, bea mai mult în ascuns decât dacă ar fi făcut-o pe față.
N-a convertit, desigur, nici un suflet printre țăranii noștri răutăcioși. Venea în sat să predice, dar el zăcea la bufet, pierduse prospectele și revistele și ruga bețivii să-l ierte că nu e la înălțimea Verbului ce-l străbătea bălos.
Intr-o zi s-a așezat lângă mine, copil pe banca din fața casei, m-a privit roșiatic și mi-a povestit febril și rușinat:
— Eu sunt, Dom Dănuț, ca purcelul ăla din poveste pe care l-a găsit și înfiat un boier fără copii. Așa eram și eu, un godac hoinar, iar Domnul Savaot m-a înfiat. Precum purcelul din poveste, am fost curățat, luminat, mângâiat și îmbrăcat. Da, umbla purcelul fudul prin palat, sulemenit discret, cu cizmulițe, brocarturi și coroniță… Așa și eu, după ce m-au salvat.
A tăcut și și-a șters smucit ce-i ieșea din nas și pe la colțurile gurii. A suspinat.
— Iar într-o zi când boierul uitase ușa deschisă, josnicul animal a văzut afară o baltă cu glod și mâl și odată s-a repezit la ea chirăind, cu brocarturi cu tot, și s-a crăcit și tăvălit grohăind în noroi cum îi e legea, uitând de blândele învățături.
M-a mângâiat, plin de tristețe autentică și m-a privit fix, căutând să-mi comunice durerea:
— Eu sunt purcelul ăla, Dom Dănuț, mai plin de lighioane necurate decât toată turma în care Mântuitorul a vârât dracii numiți Leghiune…
A plecat bălăngănindu-se, frumosul lui costum ud între picioare.
La câteva zile, prinzându-mă iar pe bancă, ochi urduroși și injectați, mi-a zis:
— Dom Dănuț, eu sunt ca purcelul ăla din poveste pe care l-a găsit și înfiat…
— Un boier, i-am șoptit. Știu. Știu. Uite:
… și i-am întins, din economiile mele de copil, un pol, 20 de lei.
— Du-te, i-am zis. Du-te și bea. Mergi în legea ta, nu te mai forța.
A mototolit banii în pumn, a început să bocească și a plecat hohotind spre bufet. Nu a mai venit în sat după aceea, dar mi s-a spus că s-a oprit din băut.
A fost prima mea faptă bună.
————————
2 Responses to Pocăitul satului: prima mea faptă bună…
Shukar raia Dan Aalexe, baro lacio kărdimos tu kărdean kodole pokăimene-sa. În traducere: Frumos, domnule Dan Alexe, bună faptă tu ai făcut cu acel pocăit.
Vi me kărdem sea kadia akana but bărsh kana jeauas pakiauas ande o Del- Și eu făceam tot așa când credeam în Dumnezeu.
Because i am not seen by mister Dan Alexe, i have to write.