Turcescu-la-B1

Ce spun eu aici nu e ceva personal, ci o constatare clinică:

Numitul Robert Turcescu nu mai este jurnalist, așa încât apelurile lui la donații pentru a deschide o televiziune trebuie văzute ca o simplă întreprindere comercială, iar nu un gest jurnalistic.

Cine vrea să dea bani acolo, să știe că îi bagă în ceva care nu are nimic de-a face cu presa.

De ce nu mai este Robert Turcescu un jurnalist? Pentru că jurnalismul e incompatibil cu intermezzo-uri politice sau cu treceri prin serviciile secrete.

In lumea reală, un jurnalist nu poate să iasă din presă, să părăsească scrisul neutru, să devină purtător de cuvânt al unui ministru, să zicem, iar după aia să revină în presă.

Nu.

Ca să nu mai vorbim de un jurnalist care spune că a fost agent acoperit.

In occident, un jurnalist care a părăsit presa pentru a fi spin doctor, sau spokesman, nu revine după aia să scrie articole.

Ieșirea din presă e definitivă, pentru că luarea de poziții politice te decredibilizează definitiv. Tu poți fi mai departe consultant, expert media, membru de partid, lobbyist, ce vrei tu, dar niciodată jurnalist, cum erai inițial (nu am văzut o remarcă de bun simț despre asta decât la Rodica Lazăr).

Așa că nu despre presă mai poate fi vorba la “televiziunea internet” a lui Turcescu, pentru care el cere bani prin SMS si prin altele.

La fel cum nu a fost niciodată un jurnalist posacul Bogdan Chirieac.

Acest personaj, Bogdan Chireac, face parte din categoria celor care nu pot supravietui decât proiectând imprejur dispreț pentru toti cei pe fruntea cãrora nu scrie: “BANI”…

Am înteles asta în momentul in care, acum mult timp la Bruxelles, i-am surâs si am vrut sa dau noroc cu el, iar el mi-a dat, cu o figurã scârbitã, stânga moale…

Da: omul e din categoria lui “stânga moale”… Oameni a cãror personalitate e atât de firavã, incât juiseazã dând noroc cu stânga… cu cât mai putine degete din ea… degete moi…

Bun, digresiunea Bogdan Chireac e doar pentru a spune că acești oameni, trecuți prin bani, servicii, politică și pocăințe nu mai pot fi jurnaliști.

Pocăința lor poate fi reală, dar virginitatea nu se reface.