Inainte vreme, când nu existau nici internetul și nici posibilități de transfer electronic al unor fișiere digitale, un fotograf de presă plecat în reportaj nu avea nici cea mai mică garanție că pozele lui vor apărea a doua zi în ziarul de acasă, sau că, pur și simplu, există ceva pe peliculă. Fotograful mergea, să spunem, în Cecenia. Trebuia, de acolo, să facă să-i ajungă roll-filmele (cuvânt dispărut din dicționarele de azi) rapid pînă la Moscova, iar de la Moscova cineva să le trimită prin avion la Paris sau Bruxelles sau Berlin (ca să nu mai vorbim de New York sau Buenos Aires), unde filmele erau developate în laboratorul redacției, după care, dacă nu erau voalate, redactorii paginii alegeau o poză, sau o serie întreagă, pentru a ilustra un articol.
Articolul scris era trimis mai ușor, cu condiția să găsești un telefon în care să răcnești, în general la hotel sau la poștă, cu conexiune în străinătate. Faptul că te mai ascultau serviciile secrete locale nu era important, ba chiar era cel mai adesea inevitabil. Ziariștii își depănau textul la telefon, repetând robotic frazele când la capătul celălalt nu se auzea bine, iar corespondențele lor erau scrise pe șervețele de hârtie la restaurant, sau din cap, sau improvizau de pe note făcute cu pixul în palmă.
Se crease treptat o ierarhie între diferiții jurnaliștii, aristocrația fiind alcătuită din cei care umblau în permanență cu valize de tip diplomat care erau de fapt un telefon prin satelit. La hotel, aceștia cereau sistematic camere cu ferestrele spre sud, ca să își poată instala antena telefonului. Acele telefoane satelit costau obscen, iar nota de plată pentru cîteva reportaje radio transmise prin telefon putea urca la multe mii de dolari pe săptămână.
Mai multe pe Europa Libera :
Presa înainte de internet: artizanat cu „crocodili” şi scris în palmă…
http://www.europalibera.org/content/article/25194327.html
Dar si :
Telefonul și dala – cum se căzneau ziariștii înainte de iPhone…
http://cabalinkabul.com/2013/02/19/telefonul-si-dala-cum-se-cazneau-ziaristii-inainte-de-iphone/
E tare greu, ca ziarist, intr-un conflict, fie el si nonviolent, sa simpatizezi cu una din parti, dar sa cauti in acelasi timp (nu mai amintesc ca teoretic esti obligat) sa fii neutru.
La Timisoara, in iarna lui 1990, aveau loc manifestatii impotriva Bucurestiului si a lui Iliescu. Proaspat aterizat de la München, abia asteptand sa-mi declam telefonic corespondentele pentru Radio Europa Libera, am descoperit ca la hotel nu mergeau telefoanele, pe strada nu mai existau cabine, iar posta era inchisa. Nu puteam nici sa fiu sunat, d-apoi sa mai si trimit reportaje…
Am mers atunci la comitetul lor revolutionar, in piata aia centralã pavatã cu dale frumoase, si i-am rugat sa ma lase sa transmit de la ei. In biroul din spatele celebrului balcon ce dã deasupra pietei telefonul mergea. Au acceptat foarte bucurosi: „Europa Libera e cu noi!…“, au strigat.
V. linkul mai sus. Cf. si :
Arta interviului (cu exemple, inclusiv cum am intervievat un proces mental cu ciorapi de mătase)…
Iată două tipuri de proces în care se poate desfășura un interviu :
– cel catastrofic, cu o persoană artificială și manipulatoare
Cum am intervievat un proces mental cu ciorapi de mătase…
http://cabalinkabul.com/2013/01/06/cum-am-intervievat-un-proces-mintal-cu-ciorapi-de-matase/
și
– cel absolute natural, cu politicianul șarmant și total deschis
Șocuri culturale: la prânz cu haosul creativ…
http://cabalinkabul.com/2013/01/19/socuri-culturale-la-pranz-cu-haosul-creativ/
—-
Leave a Reply