Image

Rusia a impus un embargo pe vinul moldovenesc, pentru care constituia principala piață. Motivul : impurități în vin. Nu că n-ar fi plauzibil : pînă în anii 1990, podgoriile moldovenești, ca și cele românești, nu foloseau altceva decât filtre din azbest, reputat cancerigen. Dar, liniștiți-vă, același tip de filtre erau folosite de 90% din fabricanții de pe planetă. Generațiile noastre au băut (unii chiar bine) numai vin filtrat prin azbest.

In momentul căderii comunismului, orice poșircă alcoolizată era numită vin, inclusiv odiosul vin roșu dulce. Ani de zile am căutat un vin bun, în Georgia sau Armenia, unde probabil s-a inventat vinul, acolo eșuînd Noe, fără să găsesc altceva decît improbabile amestecuri colorate și distrugătoare de neuroni din creier, rușine și amintiri.

Moldovenii însă s-au ameliorat enorm de atunci și cam asta e tot ce au să vândă. Haideți să bem vin moldovenesc. Rusia a blocat importurile, da, folosind o armă comercială pentru a împiedica Moldova să se apropie de UE, așa cum a făcut-o în două rînduri tăind gazul Ucrainei (și unei bune părți a Europei, dependente de gaz rusesec).

(Gazprom furnizează o treime din gazul întregii Europe. In Europa de est insa, partea sa de piața e uriașă. UE investigheaza acum in Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si țările baltice.
Cinci din aceste opt tari depind în totalitate de gazul rusesc; Cehia depinde la rândul ei in proportie de 70%, iar Polonia și Ungaria in proportie de 83%. Bulgaria, care a semnat recentul acord cu Gazprom, e una din țările care depind in totalitate de gazul livrat de Moscova.

Cf. Mai multe pe Europa Liberă în :

UE atacă monopolul Gazprom în Europa de Est…
http://www.europalibera.org/content/article/24699123.html )

Dar gata cu gazul. Vinul :
Blocînd importurile de vin moldovenesc rușii au adus argumente sanitare, invocînd impurități și prezența anumitor substanțe peste pragul admisibil. Consumatorul știe în general doar de sulfiți și de acea mențiune înspăimîntătoare pe etichetă : Conține sulfiți.

Acum, majoritatea vinurilor conțin sulfiți. Toate, de fapt. Sulfiții (bioxidul de sulf) sînt produși în stare de naturală în vin prin fermentare, însă producătorii adaugă în mod sistematic o oarecare cantitate de sulfiți vinului, pentru a-l face să dureze.

Vinurile albe in general tind sa conțină mai mulți sulfiți decât cele roșii. Bioxidul de sulf e pentru vin ceea ce e aspirina pentru om: omoară bacteriile, oprește fermentarea și oțețirea prin oxigenare. In același timp, pus în cantități prea mari bioxidul de sulf dă vinului un gust de fum și de chimicale.

Pe deasupra, mulți bolnavi de astmă, chiar în stadiu benign, sînt foarte sensibili la sulfiți. Pentru a-i proteja pe aceștia a decis congresul SUA, încă din 1988, să impună menționarea obligatorie a sulfiților pe etichetă. Sulfuroasa mențiune a fost adoptată ulterior și de UE. Eticheta trebuie, din 2005 încoace, să poarte obligatoriu “conține sulfiți”…

Vezi mai multe despre asta și despre blocada rusească, tot pe Europa Liberă :

Vinuri, etichete, socoteli…
http://www.europalibera.org/content/article/25105919.html

Si, vorbind despre vin, nu pot să nu revin cu această campanie eternă a mea :

Vinul rosu se pune la rece…
http://cabalinkabul.com/2013/03/16/vinul-rosu-se-pune-la-rece/

Precum și :

Despre macheală cosmică în Georgia sau cum am aflat ca sunt un nimeni…
http://cabalinkabul.com/2013/01/19/despre-macheala-cosmica-in-georgia-sau-cum-am-aflat-ca-sunt-un-nimeni/

——