Fenechiu, Voiculescu și boala numită “hybris”…

Cică el are copii, părinți, ce fel de oameni sint judecătorii ăia, ca să-l trimită pe el la închisoare? La familie nu se gândesc?

 

Reactia e revelatoare pentru starea de spirit pe care grecii antici o numeau “hybris”. “Hybris” este pedeapsa cea mai mare si cel mai mare blestem pentru oamenii puternici si imprudenți. Hybris e incapacitatea celui atotputernic de a-si imagina sfârșitul. Hybris e o osândă divină anticipată. 

 

Oedip e atins de hybris… cand cade, nu gaseste nimic mai bun ca pedeapsa deznadajduita pentru sine decat sa-si scoată ochii… cum de nu vazuse la vreme?!… Hector are și el hybris. Ahile e bolnav de hybris. 

 

E vorba de un handicap mental si afectiv, o stare de spirit ca o beție arogantă permanentă care ii face pe trufași sa nu-și imagineze o secundă ca ei ar putea sa cadă. Omul atins de hybris e dincolo de prudență și aroganță, el se crede nemuritor.

 

Viclenii curteni uneltitori stiu sa identifice stăpânul cu hybris si se feresc de el. Omul cu hybris e imprudent, nu-si pune din timp familia la adăpost. Omul cu hybris nu are un plan B de scapare in caz de catastrofa. Omul cu hybris e periculos, e nociv pentru cei din jur, pentru ca atunci când cade ii trage pe toți in jos dupa el. Când cade, el doar se zbate patetic si indignat, ca o găină decapitată. 

 

“Daca m-as fi asteptat catusi de putin ca pot fi condamnat in acest tip de dosar, imi dadeam demisia din Parlament si eram judecat de o alta instanta…” a spus naiv Fenechiu. 

 

Cum era insa sa se aștepte, când el are hybris? Hybris e de fapt o forma de lipsa de inteligență strategica. O absența de viclenie si de instinctiv de conservare. 

 

Voiculescu, de pildă, nu are hybris. Voiculescu e o vulpe calculată, care isi pregătește din vreme portițe de scapare. Fenechiu, insa, e un caz de hybris dezolant de banal. Pur si simplu nu -si imaginase că… iar acum se zbate, indignat… ca o găină decapitată. 

—