Image

Am aflat cu oroare (si nu stiu dacã sã cred asta) ca sub influența noii ortografii mulți din ipochimenii de azi, de toate vîrstele, au inceput sa pronunte dizgratios sunt (eu sunt pentru eu sînt, ei sunt pentru ei sînt) cu U, la pers. I singular si III pl. a verbului a fi. Se pare ca acum se pronunta cu guriţa strînsă intr-un cerculet cum e cel pe care francezii il numesc sugestiv “cul de poule” (tîrtița găinii), aproximativ in aceeași poziție in care se regăsesc buzele cînd aceleași persoane spun “mule” (adică scoici, midii: suuunt de acord sã mîncămmuuule)…

 

Fãcînd eu remarca nevinovată ca dintotdeauna s-a pronuntat “sînt”, cu î strãmosesc, ca doar se vede asta la cronicari, întrucît ei scriau fonetic cu litere slavone, si se mai stie cã se pronunţã sînt si din limba vorbita pina in 1989 de noi toti, milioane de oameni, mi s-a răspuns -si nu o dată- ca sunt eu un frustrat si că sunt se spune si s-a spus intotdeauna, cã asa era în latinã.

 

Buuun… Pe cei cu gurița ca tîrtița care spun suuunt ii rog sa-si rezolve singuri dilemele in fața lui Eminescu si a intregii mase de atestari scrise ale limbii române pînã la lovitura de stat data de Eugen Simion si ai sai, cind acesti pirati cu agenda ascunsa au convins Academia sa adopte reforma ortografiei doar ca sa semene scrisul nostru de azi mai mult cu cel interbelic si -cine stie?- sa ne apropie de monarhie, etc… (E revelator de altfel ca atunci cind au venit talibanii cu reforma ortografiei in stil interbelic, cei care s-au opus -în zadar- au fost academicienii „stiintifici“, fizicienii si chimistii, oameni cu multa logica.)

 

 Cãci Eminescu zice (si nu doar o data) :

 

Căzuţi în cap sînt ochii, c-un zîmbet trist şi sfînt

Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sînt“…

 

Acuma… hai sa vedem cum iese cu rimele astea… ori e sfînt si sînt, ori e sfunt si sunt

 

Rahatul lor de reforma academica a facut ca î sã se scrie acum in trei feluri : î – initial si final;â in interiorul cuvîntului; –u– în singurul cuvînt sunt (care altminteri trebuia scris sânt, cum o si fac unii oameni simpli, însã care urmeaza logica). Rahatul de reforma nici macar nu ne împacã cu etimologia latinã, pentru ca daca e adevarat ca „pâine“ si „câine“  arata mai mult asa a panis si canis (de parcã era nevoie), in schimb „a râde“ ne trimite la dracu‘, caci verbul latin era cu –i- : ridere, nu radere, care e alt verb, si asa mai departe in jumatate din cazuri… ne mai trebuia si un sunt pentru sînt, ca sa-i aud acum pe copii (punã nâ-i plesnesc) cã pronuntã pãmunt si sfunt, ca sã rimeze cu sunt

 Cf. mai multe depre asta in :

Mult e dulce si apoasă : despre reforma ortografiei…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/06/mult-e-dulce-si-apoasa-despre-reforma-ortografiei/

… unde vedem că departe de a avea convenții (orto)grafice fonetice, cum am fost învățați, româna amestecă de fapt neîndemânatec fonetica si etimologia.

Oameni e pronunțat [uameni], dar s-a păstrat în scris O de la om (italiana scrie insã fonetic uomo si uomini); ea e pronunțat [ ia ], el e pronunțat [iel ], iar dacă s-ar fi păstrat convenția, moștenită din slavonă, prin care orice E inițial se pronunță ie, ar fi trebuit să scriem epure (pronuntat [iepure]). Așa, însă, avem două grafii la inițială pentru același diftong, întrucât e -cu excepția neologismelor precum eră sau epocă– se pronunță la inițială intotdeauna [ie]: el era se pronunță, în gura oamenilor întregi la minte, [iel iera].

 

Mai multe, așadar, aici: 

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/06/mult-e-dulce-si-apoasa-despre-reforma-ortografiei/

… Inclusiv cu o propunere, dupa ce  E. Simion ne-a procopsit cu 3 litere pentru același sunet : î la început și sfîrșit de cuvînt, â în mijloc și U in singura formă verbală „sunt“… Cică e mai etimologic asa, pentru că câine, pâine seamănă mai mult cu lat. cane, pane… 

Așa că, hai atunci să o facem etimologică pînă la capăt, cu î sau â în funcție de dacă în latină era i sau a, nu în funcție de poziția sunetului în cuvînt… Atunci să vedeți ce-o să ne amuzăm la TV și în ziare.

 

——————-