Image

Nu știu să existe alt popor unde oamenii să se acuze sistematic și cu atâta îndârjire de necunoașterea limbii literare cum se întâmplă la români.

E drept, convențiile grafice sînt foarte complicate în română și nu întotdeauna etimo-logice. Cît de complicat, se vede acolo unde italiana scrie legat dammelo și spaniola damelo, iar româna  dă-mi-l, obligând locutorul și scriptorul să aibă în permanență prezente în minte cărămiduțele etimologice si odioasele liniuțe.

Comparând româna cu limbi caucaziene cum sînt cercheza sau kabarda, care aglutinează la fel pronumele și articolele la radăcina imperativă a verbului, însă care scriu într-adevăr fonetic, vedem cît de complicate sînt convențiile românești, dacă ceea ce fonetic și fonologic se materializează sonor sub forma îndemnului [yayo] (“take it from her“) trebuie scris conform normelor: ia-i-o.

Așa încât, româna -departe de a avea convenții (orto)grafice fonetice, cum am fost învățați- amestecă de fapt neîndemânatec fonetica si etimologia.

Oameni e pronunțat [uameni], dar s-a păstrat în scris O de la om (italiana scrie insã fonetic uomo si uomini); ea e pronunțat [ ia ], el e pronunțat [iel ], iar dacă s-ar fi păstrat convenția, moștenită din slavonă, prin care orice E inițial se pronunță ie, ar fi trebuit să scriem epure (pronuntat [iepure]). Așa, însă, avem două grafii la inițială pentru același diftong, întrucât e -cu excepția neologismelor precum eră sau epocă– se pronunță la inițială intotdeauna [ie]: el era se pronunță, în gura oamenilor întregi la minte, [iel iera].

Convenții cel puțin la fel de complicate, așadar, cum sînt cele dintr-o limbă de veche cultură cum e verișoara noastră catalana (marele mag, alchimist, poet și matematician Ramon Llull scria în catalană, pe vremea cînd limba sa rivaliza cu toscana lui Dante), care amestecă abil principiile fonetice și fonologice cu cele etimologice și care…  dã frumos în paginã.

Româna a procedat însă foarte grosolan și mecanic atît înainte, cît și dupã reforma ei recentă. Inainte, convențiile simple, introduse de comuniști, impuseseră doar o literă, un semn grafic, î peste tot unde se aude, cu excepția lui „român“ și a unor nume proprii.

Reforma slugarnică introdusă de ai lui E. Simion ne-a procopsit cu trei (3) litere pentru același sunet : î la început și sfîrșit de cuvînt, â în mijloc și U in singura formă verbală „sunt“ care e fonetic [sînt], deși pronunția noilor generații începe să imite scrierea.

(Despre oroarea artificială a pronunției [sunt], care nu ne explică de pildă de ce Eminescu făcea să rimeze sînt cu sfînt :

„Căzuţi în cap sînt ochii, c-un zîmbet trist şi sfînt

Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sînt“…

… vezi și aici :

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/05/07/eminescu-e-un-sfunt-cum-nu-i-altul-pe-pamunt/

Așa încât E. Simion ne-a procopsit cu 3 litere pentru același sunet : î la început și sfîrșit de cuvînt, â în mijloc și U in singura formă verbală „sunt“… Cică e mai etimologic asa, pentru că câine, pâine seamănă mai mult cu lat. cane, pane… Așa e în jumătate din cazuri, dar în cealaltă jumătate e total pe dos și eronat, pentru că dacă scriu eu „râd“ în loc de eu „rîd“ dau de înțeles că verbul ar veni de la latinescul „radere“, iar nu de la „ridere“. Personal, nu scriu niciodată eu râd, ci doar eu rîd, chiar dacă accept uneori să scriu câine și pâine

Așa că, hai atunci să o facem etimologică pînă la capăt, cu î sau â în funcție de dacă în latină era i sau a, nu în funcție de poziția sunetului în cuvînt… Atunci să vedeți ce-o să ne amuzăm la TV și în ziare.

Hm? Hm?…

PS : DOOM-ul a introdus reguli absurde chiar și în morfologie. Imperativele prohibitive de la

a zice și a face sînt:

nu zi !… și nu fă !…

…iar nu monstruoasele nu zice! și nu face! impuse de noile reguli. Limba naturală a poporului a avut întotdeauna „nu zi hop pînă n-oi sări“, iar în

„Ce ție nu-ți place

Altuia nu-i face.“

nu face“ e acolo doar pentru rimă cu „place“, altminteri spunându-se „nu fă așa“!…

Sau, la Eminescu :

“Părul tău ţi se desprinde

Şi frumos ţi se mai şede,

Nu zi ba de te-oi cuprinde, –

Nime-n lume nu ne vede.”

Din noile convenții nu accept fără rezervă decît nicio scris legat; e mai logic si coerent decît nici o. Din moment ce vreo (vre o) se scria deja legat, logica elementară era ca și nici o să se scrie tot legat.

————————-