Image

Logofatul Tautu cu jupâneasa… si niste mestei nou-nouti…

Cine se plange de calitatea ambasadorilor români trimisi aiurea ar trebui sa-l reciteasca pe Neculce, pentru a vedea ca asa a fost intotdeauna. Murind Stefan cel Mare, fiul sau Bogdan ii urmeaza sfatul de a preda tara turcilor (cum il citeaza Neculce pe Stefan: “caci neamul turcilor sunt mai intelepti si mai puternici”) si il trimite la Istanbul pe primul ambasador: logofatul Tautu.

Neculce rezuma dezastrul in trei fraze. Pe langa faptul, cum sugereaza cu intelegere cronicarul, ca logofatului ii miroseau picioarele, pentru ca distinsul demnitar nu stia ca in palatul Marelui Vizir trebuie sa-ti scoti ciubotele si sa ai dedesubt “mestei”, niste botine din piele foarte fina, iar dumnealui venise de la Suceava pe cal, doar cu ciorapi (coltuni) in cizme, pe care nu si le scosese probabil nici noaptea, pe langa faptul asadar ca nu cunostea obiceiurile si igiena Portii, boierul nostru a mai comis o gafa. Cand i s-a adus ceasca cu cafea fierbinte, omul a crezut ca e vreo tuica. S-a ridicat, a strigat “sa traiasca imparatul”, si a dat-o pe gat, dupa care probabil s-a fript si o fi inceput sa strige ca l-au otravit turcii.

Iata savurosul text, care, inca o data, nu poate decit sa ne linisteasca in legatura cu calitatea diplomatilor nostri: avem aici o lunga traditie.

Neculce :

“L-au pus viziriul de au sedzut înaintea viziriului pre macat, si n-au fost avînd mestei la nadragi, caci tragandu-si cibotile, numai cu coltuni au fost incaltat. Si dîndu-i cahfè, nu stiè cum o va bè. Si au început a închina: „Sa traiasca Imparatul si  viziriul!“. Si inchinand, au sorbit felegeanul, ca orice alta bautura.”

———————-