Image

Iohannis simpatizează cu Antena 3, într-un interviu, miercuri 17 februarie, cu ei: — “Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative”.

Mă rog, e de înțeles că simpatizează cu oameni care trebuie să predea pentru “banale motive administrative” un imobil ocupat ilegal.

Acum, e ceva măreț și epic acolo, pentru că manipulările din Iliada funcționează ca cele de la Antena 3…

In acel reportaj despre jaf și tâlhărie care e Iliada, o scenă ne arată cum regulile presupuse egalitare și opinia publică pot fi deturnate prin tupeu și folosirea abilă a grosolăniei insistente.

Acolo, aheii (grecii) sînt obosiți și descurajați după zece ani de asediu neputincios al Ilionului. Agamemnon, basileul cel mare, propune adunării incetarea asediului și ridicarea ancorei.

Atunci se ridică dintre războinici Thersit, unul din ahei. E un simplu luptător, dar in Iliada, ca în societățile tribale studiate in antropologie, orice membru al tribului, armatei sau clanului are dreptul să își susțină părerea în public, iar Thersit o face cu mare elocvență, evidențiind caracterul contradictoriu al lui Agamemnon, care, până la urmă, e omul ce i-a adus pe ei toți acolo, departe de familii și viața normală.

Aici intervine însă șarmantul și vicleanul Ulise, ideologul puterii, care salvează imaginea lui Agamemnon. Ca pe un platou de la Antena 3, el nu argumentează cu Thersit, căci o adevărată dezbatere ar fi primejdioasă. El îl ridiculizează pentru că e urât și chelios și puțin cocoșat și că ia cuvântul în fața bărbatilor splendizi, mai presus decât el; ba chiar, când cireada de asasini cu platoșe începe să râdă, Ulise îi mai și trage onestului Thersit un baston pe spinare, de îl face să se așeze plângând de ciudă neputincioasă… desi teoretic erau egali.

Retorica onestă și bine croită nu i-a folosit așadar hâdului protestatar Thersit, pentru că Ulise, însultându-l, i-a tăiat microfonul, umilindu-l.

Rezultatul: Ulise a rămas, din antichitate până azi, un exemplu de inteligență practică, în vreme ce Thersit e simbolul urâțeniei neîndemânatece care nu își știe locul. Tupeul de pe platou a învins.

In privința asta, România e o societate încă aflată la nivelul ălora din Iliada. Se credeau egali, dar dacă vreunul din ei le vorbea cu bun simț, nu îi interesa retorica justă sau iscusită, ci dacă omul era “cineva” ca sa vorbeasca. Dacă mai era și ușor de ridiculizat de către vedeta de serviciu, cazul se încheia pe loc prin hohote.

De atâția ani de când mă zbat retoric pe internet am devenit imun la sarcasmele și hărțuiala ălora care, fără păs pentru frumusețea vorbei în sine sau justețea argumentului  repetă doar: dar cine ești tu, măi Neica Nimeni?

Acum, cã Iohannis ia partea Antenei 3, ne amintim cum Mircea Badea hăhăia în direct când i se anunța, in vara puciului USL eșuat din 2012 (unde Iohannis era de partea puciștilor) că șefa justiției UE Viviane Reding a criticat USL-ul: “Bă Vivian, bă, da cine te-a-ntrebat, bă?”

Cea mai intrigantă însă este obsesia cu Neica Nimeni. Nici un argument nu are valoare dacă nu vine de la Neica Cineva.

Se va sfârși universul prin explozia unei supernova în grãdina din spate si proştii tot vor cãdea, pânã în ultimul moment, în capcanele grosolane ale mai-marilor zilei…