Image

De ce pronunță Cristian Nițulescu atroce verdă în loc de verde?… Pentru că asta e tendința dialectului bucureștean, desigur…

Am mai vorbit aici despre felul în care pronunția moldovenească este mult mai justă istoric și mai apropiată de latină decât cea a hibrizilor munteni :

Omagiu moldovenilor: limbă, alcool, femei, extremisme, moldovenii ne arată calea

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/08/02/omagiu-moldovenilor-limba-alcool-femei-extremisme-moldovenii-ne-arata-calea/

In România, ca și în Franța, limba oficială și literară a devenit cea a capitalei. Nu e peste tot așa. In Italia, limba literară nu e vulgarul dialect roman, ci dulcele grai toscan. La fel, în Croația, limba literară nu a fost construită pe oroarea care se vorbește în Zagreb. In România, însă, aroganța bucureștenilor (precum în Franța cea a parizienilor) a sufocat frumoasele graiuri locale naturale.

Spuneam că dialectul bucurestean a închis toate A-urile neaccentuate ( cf. [să-nă-tá-te], din lat. sanitatem). Moldoveneasca, in schimb, a păstrat fonetica curată: [sanatati], cu A-uri deschise la fel de larg ca și gura si mai apropiat de latină decât ă-urile bucurestene…

Dialectele muntenești cu toatele, de altfel, au transformat întotdeauna automat orice a neaccentuat în vocala închisă (schwa indogermanicum) ăCasă – căsuță… Mamă – mămică… Cal – călare… De îndată ce accentul se deplasează de pe a, acesta se transformă în ă…

Subdialectul bucureștean a mers însă și mai departe, transformând în ă până și un e neaccentuat : de pe devine du pă (identic fonetic cu după) : a căzut du pă scară pentru a căzut de pe scară.

In exemplul de aici Cristian Nițulescu poate fi limpede auzit, în primul minut (mai departe nu am putut rezista, e prea atroce) pronunțând verdă pentru verde.

Ascultați cu atenție.

 

Cum TVR a cerut ca YouTube să șteargă clipul, adaug aici un link spre o pagină unde încă mai poate fi văzut:

http://www.trilulilu.ro/video-incredibil/pufulica-sau-pufulita-oita-responsabila-cu-calmare

Opinia lui personală este irelevantă, el e convins că spune verdE, când de fapt articulează verdĂ.

Aceasta e marea distincție între fonetică și fonologie : cea dintre realitatea sonoră a sunetelor pronunțate și percepția lor psihologic-afectivă de către locutor. Locutorul Nițulescu e convins că spune verde, când de fapt fonetic el zice verdă.

La fel : ea estĂ oaia noastră.

La fel cum un vorbitor de engleză americană de pe coasta de est nu e conștient de faptul că în vorbirea lui un T intervocalic devine R retroflex (water e pronunțat cu R, ca un soi de wara), la fel doamna bucureșteană a cărei voce a fost înregistrată pentru mesajele din metrou nu și-a dat seama că și la ea se petrece același fenomen : atenție devine aRenție… Ascultați cu ureche neutră data viitoare și veți auzi : arenție, se închid ușile. Arenție.