Evoluția particulară a latinescului castigare (a pedepsi în latină și în toate limbile romane, cu excepția românei) spre sensul românesc modern –singurul atestat– de a obține prin șansă sau de a învinge, a câștiga, nu a primit niciodată o explicație satisfăcătoare.
Avem însă o evoluție similară, de natură instituțională, în anumite limbi germanice. Benveniste, în Le Vocabulaire des Institutions Indo-Européennes, lămurește englezescul to sell și islandezul selja, în mod vizibil înrudite cu goticul saljan (a pedepsi, a oferi în sacrificiu) pornind de la un pasaj din Germania lui Tacit.
“Germanii”, scria proto-etnologul Tacit, ” iau în mod surprinzător zarurile foarte în serios. ” Joacă mult, uitând de toate, și sînt atât de rătăciți de ideea de a câștiga, încât sînt gata să își joace și libertatea pentru o ultimă aruncare de zaruri. Când pierde și își pierde și libertatea, învinsul acceptă o sclavie voluntară. Dacă e tînăr și robust, se lasă legat și vândut. Cei care l-au câștigat, îl vând pentru a se dezlega de rușinea de a fi învins.“
De aici evoluția de la verbul care înseamnă a pedepsi victima, a o oferi în sacrificiu (saljan în gotică) spre noțiunea de a vinde (sell în engleză, selja în islandeză). Omul castigat la zaruri era vândut de învingător.
Știind cît de mare a fost influența regatelor ostrogote asupra a ceea ce avea să devină proto-românii de-a lungul si in nordul Dunarii, ne putem întreba dacă evolutia verbului latinesc castigare (pedepsirea, sau oferirea în sacrificiu a cuiva) spre românescul a câștiga (la un joc de noroc, sau invingandu-l) nu se datoarează unor obiceiuri paralele, acela de a juca soarta unui om la noroc și, atunci când acela pierde, de a-l castiga…
—-
10 Responses to Castigare – a câștiga…
proto romanii in sudul si de-a lungul Dunarii
urmaresc cu cea mai mare nerabdare partea aceasta a blogului si doresc sa-mi prezint si eu opinia vis-a-vis de acest termen.
cred ca termenul e in binom cu lucrum si arata o schimbare in societate dupa retragerea aureliana.
avutia (profitul-lucrum) autohtonilor s-a creat din munca pamantului si cea cu animalele, iar avutia gotilor cuceritori s-a creat din actiunile de pedepsire (castigum). de aici devierea sensurilor initiale.
omul de rand stia ca pentru a supravetui si a avea “lucrum” lui ii ramanea dreptul de a munci si a acumula de pe urma ei, iar barbarului trebuia sa ii plateasca “castigum” (tributul). cum diferenta de profit dintre cele doua initiative economice era enorma a aparut notiunea de castig in contradictie cu cea de lucru. (ca varianta de lucru nu poate fi exclus faptul ca cei care cereau “castigum” sa fi fost chiar romanii din sudul Dunarii, sau alta varianta ca romanii din nord aliati cu barbarii sa fi cerut “castigum” celor din sud).
cred ca o evolutie a sensurilor de genul acesta se putea produce doar in nordul Dunarii.
p.s. sunteti sigur ca “pedeapsa” vine din perioada fanariota?
Am scris si despre ¨lucru¨ in detaliu aici :
¨Lucru¨, ¨pramatii si atitudinea româneasca fata de munca…
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/14/lucru-pramatii-si-atitudinea-romaneasca-fata-de-munca/
autohtoni blanzi,ospitalieri,muncitori,simpli, cinstiti, buni crestini. Numa bunul dumniezo o avut grija de ei…
Barbarii? o, barbarii astia rai … aia doar la jaf, crime si necazuri
simplii
Ce bine că te-ai corectat cu pluralul ăla de la simplu. Altfel cădea lumea în capcana de a te crede mai deştept decât eşti.
depinde totusi de pozitia din care privesti.
cert este driftul de sens al unor cuvinte latine in limba romana.
e ca si cu maghiara si finlandeza care pot sa aiba fraze identice cu niste sensuri de te crucesti cat de divergente sunt.
cert este ca termenul “castigum” a batut pe “lucrum”. asta poate indica o mentalitate militara a celor care au produs schimbarea.
nu este exclus ca militarii romani din legiunile cuceritoare ale Daciei sa fi avut un argou si pentru ei era mult mai interesant profitul care se putea obtine din actiunile de pedepsire “castigum” decat cel din solda curenta “lucrum”. deci castigul bate lucrul.
cum acesti soldati s-au combinat cu localnicele (devenind mire (miles)), urmasii au preluat termenii cu greutatea care batranii (veteranii) le-au dat-o.
Plauzibil.
Avem si prinsoare (in italiana scommetere) cu sens de pariu. “A se prinde” are si un sens asemanator cu italianul commetere (to commit). In romana avem descendentul direct al lui commitere – “a se incumeta”.
Adica un angajament ferm, in ambele limbi.
In cazul unei infrangeri, te angajezi la o pedeapsa (castigum) radicala.
Mai e si ramasag, pentru cazul in care miza e reprentata de bunuri materiale, care se depozitează undeva, “au ramas”.
Apropo de goti, “naiba” n-o fi venit de la ei?
De la “vecin” – naibo in norvegiana, de ex?
Caștiga vine din gota. DIn acelasi cuvant care a dat “to cast” in engleza. Oricum, tot jocuri 🙂