Cu: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Andi Vasluianu
Produs de: Ada Solomon
Ursul de Aur, da, acum știe toată lumea. Dar deja în 2018, filmul lui Radu Jude Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari fusese propunerea românească la Oscaruri (însă n-a fost reținut). Am scris atunci despre acel film în Vice (titlul articolului aparține redacției site-ului Vice, rog să nu fiu judecat pe el).
La fel, luna trecută, pe 24 februarie, «Le Canard Enchaîné» a scris foarte elogios despre celălalt film recent al lui Radu Jude: “Tipografic Majuscul“. E foarte-foarte rar ca «Le Canard Enchaîné» să publice o cronică de film atât de entuziastă. O puteți citi aici la urmă, după ce îmi ofer impresiile despre „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc”, pe care l-am văzut în versiunea agreată de regizorul Radu Jude, iar nu în cea disponibilă pe torrents și torente:
Babardeala cu bucluc sau porno balamuc
Acum, filmul Babardeala va descumpăni și va stârni multă nedumerire. Începe cu o scenă autentic pornografică, apoi pe generic avem un citat din Mahabharata.
Dar după scena porno, filmată prost pentru că e POV (point of view pentru cei care se prefac că nu se uită la porno), pricepem brusc brutalitatea a ceea ce se petrece de fapt în film: cei doi făcând amor care se filmau nu o făceau pentru un videochat… însă secvența filmată ajunge pe internet iar femeia, o simplă profesoară de istorie la un liceu din București, e recunoscută de elevi, care, evident, pe timp de pandemie au mai mult timp decât de obicei să surfeze pe Pornhub.
E vorba, așadar, de un film care tratează (violent și derutant) despre o ruptură în mentalități: cu toții asistăm la ștergerea limitei între privat și public, iar mulți am fost deja trădați de persoane care ne-au făcut publice mesajele private.
Larvatus prodeo
„Larvatus prodeo” („Avansez mascat”) era deviza lui Descartes. Filmul are loc pe timp de pandemie, așa încât scenele exterioare au numai oameni cu măști. Evident, asta sugerează imediat depersonalizare. Depersonalizare anunțată de o bătrână mascată, o trecătoare care deodată se adresează (pitită sub mască) operatorului, cameramanului, suflându-i din senin: „Mânca-mi-ai pizda.”
Profesoara, eroina, personajul principal umblă ca o somnambulă prin oraș, îndreptându-se spre tribunalul de la școală (o ședință cu părinții), întrebându-se ce se va întâmpla, iar prin șocul ei psihologic redescoperim deodată totul, Bucureștiul, România, ca pe un decor străin, artificial. Ea travesrsează în transă un București în permanentă reconstrucție: biserici între blocuri, fresce murale cu Decebal sau Burebista, librării care au în vitrină cărți despre Isus.
Brusc, când pricepi ce se întâmplă de fapt, deriva personajului feminin prin oraș capătă un cu totul alt sens. Te întrebi cum de mai poate merge drept, sau cum de nu se prăbușesc blocurile acelea peste ea, cu Isus și Burebista și babardeală ascunsă sub beton și tot. Traversează brutalism arhitectural și brutalitate umană. Când trece fața fostului Cinema București, abandonat, pe ferestrele lui murdare scrie: „De închiriat”.
Totul în jur e un țesut social sfâșiat, făcut din parvenitism, dispreț pentru cei săraci, agresivitate verbală permanentă. Apoi, discursurile știute auzite prin frânturi de conversații: tămâia poate să vindece orice cancer, de la lingurița de împărtășanie n-a luat nimeni Covid etc, etc.
Critici? Nu prea am. În prima jumătate a filmului am crezut că am una: camera e foarte demonstrativă, repetitiv. Secvențele lungi, în stradă, se încheie inevitabil cu un travelling lent care se oprește pe o reclamă, o firmă sau un alt element de violență urbană vizuală. Apoi am simțit deodată că e bine așa. Ăsta e ritmul femeii care umblă prin oraș ca o somnambulă spre judecata finală ce o așteaptă la școală, la ședința cu părinții, asta e ce vede ea fără să mai priceapă noima decorului. Care nu are, oricum, niciuna.
În schimb, partea a doua (filmul e împărțit în trei acte, aproximativ egale, precum o piesă de teatru clasic), cea a anecdotelor și noțiunilor înșirate alfabetic, subliniate greoi, cu subtitluri și panouri care ne spun ce trebuie să gândim si cum să interpretăm ce vedem, va fi găsită de mulți greu de suportat.
Totul e răsplătit însă în actul III: judecata de la școală. Părinții ipocriți ai elevilor. Opresc aici, că nu fac spoilere, dar întrebarea pusă acolo de toți prefăcuții adunați sub măști e: cum ar mai putea doamna profesoară să le vorbească copiilor despre Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul când ea suge pula?
Iată pentru a încheia și cronica din «Le Canard Enchaîné» (din 24 februarie,) despre celălalt film recent al lui Radu Jude: “Tipografic Majuscul”:
— “«Vrem democrație», «Nu mai putem accepta mizeria și nedreptatea»… Pentru că a mâzgălit asemenea sloganuri cu creta și în majuscule pe garduri în 1981, liceanul român de 16 ani Mugur Călinescu a fost urmărit, apoi arestat, de Securitate, poliția politică a lui Ceaușescu. Interogat, spionat, ostracizat, acest “dușman al poporului” a murit în mod suspect înainte să împlinească 20 de ani, după ce a băut o cafea oferită de securiști…
Regizor eclectic de drame familiale și documentare ficționalizate (“docufictions”) care răscolesc un trecut dureros, dar și autorul unui remarcabil film istoric (“Aferim !”, 2015), Radu Jude pune aici în scenă ancheta Securității pornind de la dosarul secret intitulat “Elevul”. Actorii, rigizi, recită texte de procese-verbale și de transcrieri de ascultări realizate în apartamentul familiei. În contrapunct, vedem arhivele televiziunii epocii: Ceaușescu lăudat, cântat, ridicat în slăvi, bâțâindu-se în mijlocul imenselor hore țărănești în costume populare…
Reproduse astfel sub ochii noștri, procedeele Securității declanșează în noi o escaladă a silei: mărturiile acuzatoare ale tatălui sau colegilor de clasă; consiliul de disciplină al școlii în care profesorii se întrec în denunțuri. Cel mai oribil poate: mărturiile recente ale ofițerilor de Securitate (jucați de actori) care l-au «lucrat» pe Mugur Călinescu. Nu au niciun regret. «Aveam 130 de informatori printre elevii din oraș», «Informațiile, și azi ca și atunci, se strâng de la oameni»…
O decriptare implacabilă a unei societăți infiltrate până la măduvă, ca o împunsătură ca să ne amintim că trăim azi într-o epocă a supravegherii generalizate.”
«Le Canard Enchaîné» (24 februarie, 2021)
***
Altminteri, am mai scris despre :
— “La Gomera” lui Corneliu Porumboiu: despre cinema și perplexitate
https://cabalinkabul.com/2019/08/26/la-gomera-lui-corneliu-porumboiu-despre-cinema-si-perplexitate/
— Există cinema românesc fără pretenții de Nou Val: — “Moon Hotel Kabul”
https://cabalinkabul.com/2018/10/24/moon-hotel-kabul/
— Ideograme filmate și cuțitoaie inutile: despre Noul Val cinematografic românesc
— “Bacalaureat”, Mungiu și problema cu supa în filmele românești…
https://cabalinkabul.com/2016/12/21/bacalaureat-mungiu-si-problema-cu-supa-in-filmele-romanesti/
— “Aurora” (Cristi Puiu)
https://cabalinkabul.com/2013/03/11/aurora-cristi-puiu-oroarea-cotidiana/
— “Sieranevada” (Cristi Puiu, 2016)… orori quotidiene
https://cabalinkabul.com/2016/08/18/sieranevada-cristi-puiu-2016-orori-quotidiene/
Pe latura documentarului de artă și autor ar trebui văzut neapărat:
— “Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (Andrei Ujică) : portretul unei națiuni…
https://cabalinkabul.com/2013/04/30/autobiografia-lui-nicolae-ceausescu-andrei-ujica/
4 Responses to Sex, minciuni și video în România: „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” (de Radu Jude)
Jos palaria!
Babardeală cu bucluc sau porno cu balamuc în lumina Deciziei RIL a ICCJ nr. III din 23 mai 2005
Filmul, un fel de rechizitoriu al societatii noastre, mi-a amintit de una dintre cele mai “strălucite” exemple de raţionament juridic profund (scuzaţi!), decizie din care îmi permit să citez:
“ Celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm și, deci, nu pot fi considerate “acte sexuale” în accepțiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală, cum ar fi mângâierile obscene, fetișismul, voyeurismul, exhibiționismul și bestialitatea.
Prin natura ei, perversiunea sexuală constă în practicarea de acte nefirești privind viața sexuală, diferite de cele cu caracter homosexual, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmărește realizarea unui raport sexual, ci doar obținerea excitației sexuale nefinalizate. “
Celor care vor să se delecteze cu întreaga construcţie intelectuală pot cauta decizia Înaltei Curţi pe websiteul acesteia.
.
Cred că filmul suferă acum de un entuziasm prea mare, bazându-mă pe el și pe faptul că Aferim! mi-a plăcut foarte mult am „găsit” filmul pe internet și am avut răbdarea să rumeg de ieri și până azi impresiile.
Da, filmul începe cu o scenă de pornhub explicită ce poate șoca privitorul neavizat. Eu am cont acolo de la înființare așa că … De aici firul narativ din partea mediană a filmului este structurată cît de cât organic, începe foarte bine dar foarte repede eșuează în exagerare și regizorul greșește prin folosirea repetată și obsesivă a tușelor groase, a pensulei cele mai mari, ori filmul avea nevoie de finețe.
Partea „judecății” e voit grotescă, livrescă și inevitabil ratată, e clar că nu avem de a face cu o realitate ci cu o alegorie, un teatru de clowni, în stilul De ce trag clopotele Mitică, un alt film care s-a ratat.
Din păcate asta e umila mea concluzie, un film ratat, care putea fi foarte bun dar sfârșește în maimuțăreli grotești.
Scabros… De ce simțiți nevoia să dejectați și să prezentați asemenea oribilități, domnule Alexe? Dvs. și domnul (((Jude(n)))) sunteți doi <> care otrăvesc fântânile morale ale societății. Nu vrem Sodoma și Gomora, vrem doar o societate albă și funcțională fizic și moral. Perversiunile grosolane și cretinoide ejaculate de acești negustori de scandal și putrefacție atacă oamenii de valoare, precum și desăvârșita lor operă a modestiei.
Mintea vă este coruptă de paraziți, domnule Alexe, iar din această putrefacție nu pot ieși decât helmintiaze repugnante de teapa celei pe care ați vomat-o în această cameră cu ecou în care eșecurile subumane lobotomizate de dependența de malahie hăhăie, ghiorlăie și râgâie în rezonanță cu derapajele dvs. severe. Scabros, scabros, scabros…