tumblr_mxi3curovh1r1probo5_1280

M-am certat cu un tâmpit de instalator și geamgiu român din Bruxelles (cu gușă, trening și mulți bani, desigur), care mi-a cerut un preț nerușinat pentru repararea alcovului de iarnă și două geamuri, aruncându-mi țâfnos că mie mi-e ușor, că eu fac bani mulți scriind facile aiureli la terasă, cu vin roșu…

Nu neg terasa și vinul roșu. Burtosul cu ladă de scule îmi fusese prezentat de alt vulvan, un polonez și mai scump, dar cu avantajul neutralității filosofice (de la prostrarea alcoolică permanentă).

I-am spus gușatului cu trening că eu nu am complexe ideologice și că un tâmpit ca el e condamnat să muncească cu mâinile (butucănoase), căci atât îl ține ADN-ul, dar că în lumea asta nedreaptă în care trăim, instalatorii și garajiștii sunt de fapt cei mai mari tirani și exploatatori și profitori, căci îți iau zeci de euro pe oră și facturează alte sute pe o liță și un suspin prefăcut, pe când tu, poetul naiv care scrii la terasă pe datorie, primești nimica toată la sfârșit de an ca drepturi de autor, pe care apoi ți le și înhață fiscul imediat.

Mustrându-l, mi-am amintit cu zâmbet orgasmic și superior poemul ăla în proză de Baudelaire, unde naratorul, trăitor la mansardă, cheamă sus un geamgiu pe care îl vede în stradă, care geamgiu urcă greoi toate etajele, cu rama pătrată de sticlă grea în spate, ca naratorul să-l informeze calm, când ajunge sus, că de fapt n-are nevoie de nimic, după care îl imbrâncește în scară și-l urmărește detașat cum cade rostogolit și dezarticulat în melcul scării, sfâșiat de cioburi indiferente.

De-aia-i bine să n-ai ideologie, ci doar răutate bine dirijată și curată, de cleștar.
—