taxi-jafar-panahi-m

Povestea lui Jafar Panahi e prea cunoscută pentru a o rezuma aici. După ce a lucrat cu acel monstru de pretenție, dar fin estet, care e Abbas Kiarostami, Panahi a fost premiat la Cannes (Caméra d’Or în 1995), festival mereu avid de glorii exotice.

Acuzat de propagandă anti-regim de către justiția mollahilor din Iran,  a fost condamnat în 2010 la șase ani închisoare și interdicția de a mai face filme (vreme de 20 de ani, dar pentru un cineast asta e egal cu moartea).

Cenzura totală atrage însă feluri noi de exprimare, așa că Jafar Panahi a trimis în străinătate în 2011, pe un memory-stick, montajul care se numește This is Not a Film. Ca și la Magritte cu Ceci n’est pas une pipe… cum sa condamni iar omul pentru ceva care el spune că nu e?

Iată așadar: nu poate părăsi țara, nu poate scrie scenarii sau da interviuri, nu poate face filme. Atunci el pune o cameră în mașină și face pe taxiul, transportând actorii prin Teheran. Et voilà: Ursul de Aur la Berlin anul acesta.

Panahi face așadar pe șoferul de taxi, într-un fel, ceea ce a făcut Kiarostami în filmul Ten (2010): o cameră într-un taxi, portrete de femei (pasagerele).

Și aici, la Panahi, avem o cameră mică fixată undeva lângă oglinda retrovizoare, însă imaginile la el sunt pe mai multe suporturi, cele din minuscula cameră amestecându-se cu imagini filmate de unele din personaje cu telefonul, sau cu un aparat foto.

Totul e de un minimalism înșelător. Nimic într-adevăr dramatic nu se petrece, doar o înșiruire de scenete si portrete si discuții intre “șofer” si pasageri, șoferul regizor fiind pivotul filmului, ghid psihopomp (la propriu chiar, ca atunci când trebuie să ducă un accidentat muribund la urgențe). Se discută despre pedeapsa cu moartea (Iranul e a doua țară după China la numărul execuțiilor, inclusiv pentru delicte minore); politică; viață și moarte; cinema.

Personajele sunt de tot felul: tineri și bătrâni, femei și bărbați, intelectuali și coțcari de mahala, babe și traficanți (cel mai comic e piticul care trafică dvd-uri de filme străine… internetul fiind controlat in Iran, copiatul de pe torrente e o activitate foarte riscantă).

In delicioase si variate secvențe de mise-en-abîme, se duc nenumărate discuții despre cinema. Un student il întreaba pe Panahi despre anumite filme și teme… “Orice film merită văzut“, îl informează acesta.

O seducătoare atmosferă de naturalețe scaldă totul în acest film care nu e un film, pamflet politic pitit elegant sub un permanent selfie vorbitor al unui șofer.

Mitologia șoferului fiind universală de altfel, prin iluzia de libertate pe care o proiectează el, precum și prin arhetipala izolare oferită de cabină.

Că e vorba de o mitologie universală, o vedem de altfel în folclorul modern, de la cel românesc, precum Maria Peter:

Măicuța mi-a dat un sfat,
Să nu-mi iau șofer bărbat

și

Mama zice, mama tace
Mie tot șofer imi place.

Sau, în varianta hardcore rusească:

Мама, а я шофера люблю !

Шофер едет на машине

Ебëт раком он в кабине

Мама, я за шофера пойду.

Filmul se încheie impecabil de simplu cu un panou care explică starea cenzurii în Iran… Cenzură care, în logica ei teocratică fixă și necapricioasă, poate fi conturnată, cum am mai arătat-o:

Anarhia, Supraomul si stânga nietzscheana (și transpunerea ei în Iran)…

https://cabalinkabul.com/2013/08/10/anarhia-supraomul-si-stanga-nietzscheana-si-transpunerea-ei-in-iran/

nietzsche-trimmed-copy1

despre un elev sârguincios al aceleiași școli iraniene, franco-afganul Atiq Rahimi:

Erotism trist in Afganistan : Pierre de patience (Atiq Rahimi)

https://cabalinkabul.com/2013/03/20/erotism-trist-in-afganistan-pierre-de-patience-atiq-rahimi/

Pentru o versiune engleză a fragmentului despre Zarathustra în Iran, completată cu alte exemple de traducere elegantă prin interstistițiile cenzurii, cf.:

“God” is dead – how to avoid censorship and publish the unpublishable…
https://cabalinkabul.com/2013/02/05/god-is-dead-how-to-avoid-censorship-and-publish-the-unpublishable/

despre alte aspecte ale interpretării textelor în Iran:

Roasted-hearted melody: obsesia poeților sufi cu kebabul…

https://cabalinkabul.com/2014/06/22/roasted-hearted-melody-obsesia-poetilor-sufi-cu-kebabul/

despre cum văd americanii (și occidentalii în general) Iranul:

“Argo” – Multe filme nu au nici măcar o frază memorabilă…

https://cabalinkabul.com/2013/02/14/argo-multe-filme-nu-au-nici-macar-o-fraza-memorabila/