Image

Zidit în limba sa, vorbitorul de română de azi nu mai simte cât de stranie e formula de politețe prin care se abordează necunoscuții: „Nu vă supărați.”

Nu se mai întâlnește nicăieri, prin alte limbi și culturi, o asemenea expresie umilă de anticipare a eșecului comunicațional. La urma urmei, de ce, dumnezeule, să se supere pentru că îl/o intrebi unde e piața Unirii?

„Nu vă supărați” trebuie să aibă o explicație culturală, nu lingvistică, întrucât celelalte limbi neo-latine nu cunosc ceva asemănător. Tot așa, formula nu se regăsește în literatura veche sau în dialogurile redate de cronicari. Ea e de factură recentă și trebuie să fi apărut odată cu dislocarea vechilor structuri sociale și cu erodarea țesutului comunicațional tradițional. Odată cu instaurarea neîncrederii în semeni, care e principala regulă de funcționare a societații românești.

Există și alte societăți bazate pe pesimism și pe iminența dezastrului, însă acela e împărtășit de locuitori. Așa sînt formulele de politețe din culturile bantu; de pildă în swahili, principala limbă de comunicare în Africa centrală și de est, salutul de bună ziua cel mai frecvent este interogarea negativă:

— Hu-jambo? — Si-jambo… Literalmente: –„N-ai necazuri?“ Răspuns: — „N-am necazuri.“

Tot așa, în rusă contactele sociale încep deseori prin anticiparea refuzului :

— А вы не скажeте, который час… ?

(– Nu vreți să-mi spuneți cât e ora…?)

La fel e și în română; noi însă nu am avut de-a face cu rușii până in vremurile moderne, ci cu slavii din Balcani, unde această turnură nu există sau e atenuată. La fel, formula umilă nu are nimic de-a face cu cea de rugăminte formală din prego, bitte, please sau s’il vous plaît. 

„Nu vă supărați”!… In realitate e vorba de un rest al prudenței formale otomane. E o politețe orientală, rămasă din contactul prelungit cu agareenii. „Iertați-mă“ se mai spune și azi sporadic în turcă: „kusura bakma“ = „nu vă uitați la cusurul meu“, iertați-mă dacă vă dau supărare cu țărăniile mele.

Kusur” = greșeală sau defect personal. O simplă prudență orientală de fațadă. La urma urmei, peste cusururi se poate trece cu indulgență. Româna a mers însă mult mai departe, pînă la capătul anticiparii procesului agonistic, sărind etapele intermediare. In română nu mai e: „iertați-mi cusururile, aparența șleampătă și gâfâiala usturoiată și spuneți-mi vă rog unde e piața Unirii”, ci direct: „Nu vă supărați.”

Nu ne mai încurcăm în detalii, pentru ca e previzibil că persoana ar putea să se supere. Si rezultatul e că mulți chiar se supără: „Nu vă supărați, unde e Piața Unirii?”… Si cu o figură indignată omul/femeia va ridica mut din umeri că nu știe și-ți va întoarce spatele, lăsându-te frustrat cu cusururile tale.

——-

cf. și :

— Alertã : românii nu mai stiu cuvinte…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/21/alerta-romanii-nu-mai-stiu-cuvinte/

— “Oglindă, oglinjoară”… Românii: o nație de Narciși cu extazul auto

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/05/oglinda-oglinjoara-romanii-o-natie-de-narcisi-cu-extazul-auto-rascolitor/