Tot caută lumea să interpreteze ieșirea lui Cristi Puiu cu măștile și revoluția și nimeni nu reușește, dar asta e pentru că puțini caută adevărat să-l înțeleagă pe Cristi Puiu.
E vorba de un mare ipohondru, în sensul clasic al termenului, de cineva obsedat de atotprezența bolii, însă doar a Bolii mari, cancerul sau ciroza. Ba chiar e o ipohondrie metafizică, de dimensiuni esențiale: prezența permanentă a Bolii, distrugerea ineluctabilă a corpului de care nici credința nu ne poate salva. Ipohondrie combinată cu o obsesie a derivei autoritare (de unde și trimiterea lui rău înțeleasă la Revoluție).
Pentru Cristi Puiu, poveștile noastre cu masca sunt o fandoseală și acceptarea tâmpă, în gloată, a unui gest autoritar, pentru că ele nu ating ceea ce este Boala autentică, ontologia Bolii: cancerul sau ciroza, cum am văzut-o în Moartea domnului Lăzărescu. Cheia o oferă chiar el, de câte ori este întrebat:
Cristi Puiu: — “Tatăl meu are ciroză la ficat. M-am întrebat întotdeauna de ce bărbații români beau atâta sub comunism. Prietenii tatălui meu mureau unii după alții de boli legate de aproape sau de departe de alcoolism. Am o explicație plauzibilă: toți cetățenii României au copiat moravurile dictatorilor care s-au succedat la cârma țării vreme de 70 de ani. Fiecare vine acum cu un verdict care nu acceptă discuție, fiecare abuzează și încalcă libertatea vecinului.”
(Cristi Puiu, interviu în Libération, 11 ianuarie 2006)
În filme, Cristi Puiu își oferă riscul de a planta aluzii la asta greu de înțeles chiar și inițiaților. Astfel, în prelungirea ipohondriei care impregnează Moartea lui Lăzărescu, în Aurora avem o scenă tulburătoare pe care puțini spectatori o vor fi înțeles, dar care are o mare importanță în economia scenariului: personajul (viitorul asasin, jucat tot de Cristi Puiu) face un lung duș, după ce a luat hotărârea de a-și asasina nevasta.
In timpul acelui lung duș, care pare încă o scenă inutilă, precum mâncatul supei în tăcere în Noul Val cinematografic românesc, personajul duce mâna la spate, chincit sub duș, și stă un lung moment așa, cu mâna sub fese, șiroind de apă.
Nu e greu de bănuit ce face el: își vâră două degete in rectum pentru a verifica dacă nu cumva, în sfârșit, are un cancer acolo. Un asasin ipohondru.
Lumea din Aurora o prelungește pe cea din Moartea domnului Lăzărescu, iar Cristi Puiu a făcut foarte bine de a juca chiar el rolul acelui asasin potențial, vid moral și obsedat de boală și moarte. Cele două degete nevăzute din rectum, în Aurora, au un rol major, chiar dacă nu sunt înțelese de majoritatea spectatorilor.
Din această perspectivă a morții atotprezente, o fășie de pânză pe față îi apare lui Cristi Puiu ca ceva derizoriu, ca o formă de supunere prostească. Nu este o formă a nătângii înțelepciuni populare cum că: toți o să murim și „cu-o moarte toți suntem datori”, ci o revoltă în fața seninătății uniforme care nu pare a pricepe oroarea autentică a morții de care o biată pânză nu ne va proteja.
De aceea îl și preocupă atât de mult Soloviov și teologia rușilor, cu obsesia lor pentru moarte, absurdul gloatei și nihilism. E o atitudine asocială, desigur, ce face el, dar asta vine de la un om care insistă în fiecare gest că nu urmărește să placă, în vreme ce suferă permanent că nu-i iubit și admirat.
“Un act de curaj si o sinucidere comercială” era formula trist-admirativă din același Libération atunci cand “Aurora” a fost prezentat la Cannes.
Sieranevada (Cristi Puiu)
https://cabalinkabul.com/2016/08/18/sieranevada-cristi-puiu-2016-orori-quotidiene/
Aurora (Cristi Puiu)
https://cabalinkabul.com/2013/03/11/aurora-cristi-puiu-oroarea-cotidiana/
Ideograme filmate și cuțitoaie inutile: despre Noul Val cinematografic românesc
“Bacalaureat”, Mungiu și problema cu supa în filmele românești…
https://cabalinkabul.com/2016/12/21/bacalaureat-mungiu-si-problema-cu-supa-in-filmele-romanesti/
10 Responses to Cristi Puiu, grand corps malade
Nu e complet aiurea articolul. Dar sa pretind ca stiu cu exactitate ce este in mintea si in sufletul unui om, sa vin cu judecati absolute, arata o ruptura logica si chiar sufleteasca. O schizofrenie …
Este jlanic ca toti maimutoii analfabeti functional, care au facut rau si fac in continuare rau in jurul lor, sceleratii ca CTP, il ataca virulent si tamp pe un om ca Cristi Puiu. Este o imbecilitate purtarea mastii, cu efect zero, dupa cum se vede in nr de imbolnaviri, pe termen lung ne va face rau asupra sanatatii mentale dar si fizice. Suntem un popor de lasi, suedezii au procedat bine, nu pastreaza nici distanta, economia nu e la pamant ca la noi.,cazurile nu au crescut, sunt la acelasi nivel d e multe luni
O fi Puiu si ipohondru, dar, mai degraba, sunt de acord cu CTP, si anume ca regizorul a comis o “magarie agitatorica menita sa-i promoveze filmul”. El stia care sunt conditiile, daca a adus filmul la TIFF trebuia, in mod onest, sa respecte regulile fara nervi si afirmatii deplasate. Am vazut filmele lui Puiu de la Marfa si banii la Sieranevada, il admir ca regizor, dar nu-mi place omul. Cred ca acum e vremea sa-i ascultam pe oamenii de stiinta (epidemiologi, virusologi, imunologi…) mai mult decat pe regizori si pe multi altii care se acopera de ridicol comentand cu aplomb, ironic sau emfatic subiecte in care nu sunt specialisti.
O recenzie curata, chiar frumos de citit, as zice. Natangia populara “cine se aseamana se aduna”, gasita si in alte culturi, i.e. “birds of feather”, or fi si astea natange, ce defineste o cultura populara ne natanga, este cultura de azi populara influentata de social media si multi nationalele TV si internet in consecinta natanga, dar sa nu divagam, este evidenta in aricolul D-lui Alexe. Dumnealui ii place de Cristi Puiu, apreciaza racnetul durerii artistului insurubata in cotidianul cenusiu al existentei post-socialiste. In mod ironic, D-l Puiu se comporta coform sentintei dumnealui “…fiecare vine acum cu un verdict care nu acceptă discuție, fiecare abuzează și încalcă libertatea vecinului.”, gandesc ca ironia e cam pierduta aici.
Vizionand toate filmele lui Cristi Puiu, gandesc ca omul are probleme serioase pe interior, nu e chiar totul asa de cenusiu si fara speranta, e loc si de un pic de bucurie si culoare in cotidian. Cat pentru cele 2 degete in cur, recurente in film ca si in recenzia D-lui Alexe, or aduce vreun pic de usurare pentru hemoroidul indaratnic. Or o fi vreun preludiu catre recent legalizatul obicei grecesc / turcesc / frantuzesc / englezesc / suedez / manastiresc/ catolic, ca o gluma intre initiati, asa cum se practica prin boema.Cine are codul, se bucura….
Ca de fiecare data, citesc cu placere .
Multumesc!
Mare regizor ! 15 minute mananca o ciorba si 10 minute se scarpina in coor. Berbecul mioritic 1:1.
am remarcat scena din aurora, dar am avut impresia ca isi palpeaza testiculele. o sa revad.
Eu cred că e vorba mai degrabă de nevoia de a spune ce gândești, pe care el o simte și ca o datorie, datorită statutului de persoană publică. E vorba de libertate, nu bani, faimă sau publicitate. S-a văzut asta și când s-a exprimat despre referendumul despre căsătoria între persoane de același sex – un subiect pe care puțini, chiar și anonimi, au avut curajul să-l abordeze în public. El vrea să dea un exemplu. Nu mai încercați să-i căutați alte scuze, pentru că îl apreciați ca regizor. Chiar asta gândește și e foarte posibil ca timpul să-i dea dreptate. Nu am copii, dar nu înțeleg cum ar putea cineva, ca părinte, să accepte ca propriii copii să poarte mască 5-6 ore pe zi. Stați și voi cu mască acasă, ca exercițiu !
Stiu că vă doare când vedeți că o persoană inteligentă nu gândește ca voi, dar ce-ar fi să profitați de ocazie pentru a vă mai pune convingerile sub semnul întrebării?
Mda, nu am avut placerea de a vedea interviul care sta la originea comentariului dvs. Stand cu un picior ancorat in patria mama (metaforic vorbind) si cu celalalt pe malul Pacificului (urmand aceeasi linie metaforica), pot sa inteleg comentariul dvs. la mai multe niveluri. Pot intelege cultura totemica stramoseasca, mentionata de Dl. Alexe undeva pe blogul acesta, adica greutatea opiniei si a cuvantului, sau altfel spus, libertatea amandorura, e definita de statutul social (Dl. Alexe foloseste studiile si experientele dumnealui ca sa asume pozitii neortodoxe, fie din convingere sau cu scopuri mercuriale), in cazul acesta Dl. Puiu. Dumnealui are greutate, vorbeste apasat si, asa cum ati mentionat, ca o persoana publica. Nu cred ca in patria mama poate cineva sa aiba pareri radical diferite de gura satului, a influencerului, etc. (ultima data am avut comunistii, care urau deviationistii, si inaintea lor legionarii). Pe de alta parte, nu am gasit tineri si putini din generata mea care au citit mult si adanc si pot sustine ideile pe o baza temeinica, deci este usor sa fie influentati si evita un schimb de opinii sanatos, o polemica din care toata lumea invata, daca nu ai ce pune in joc, chibitezi. Ceea ce ma aduce la punctul urmator, in lipsa unei educatii temeinice, experientele personale sunt aduse ca argumente. Subiectivitatea experientei este evidenta, empiricismul fiind dogma de baza romaneasca.
Necesitatea mastii este imperativa pentru parinte, vrei sa iti moara copilul (trauma de 500 de ani care a lasat o groapa adanca in psihicul romanesc, vorbesc desigur de tributul platit de principatele romane turcilor, 1000 de baieti sanatosi si puternici si carutele cu galbeni, lasandu-ne natia pe buza disparitiei, fie ca nu mai ai copii fie ca mori de foame, dar asta este alta discutie fascinanta cu un calugar ortodox american despre diferitele soiuri de ortodocsi de la manastire – romani, bulgari, sarbi, greci, ucraineni, englezi convertiti din convingere), dar as spune ca este o masura extrema.
Frumos post.
În ”Aurora” aveam ideea morții simbolice în societate prin propria alegerea a individului.
E vorba despre moartea antagonică ce ține de locul trupului în societate, nu despre boala, moartea trupului în sine. Nu avem nicio componentă morală care să indice că avem și sufletul prezent. Este o simulare a sufletului, trupul e substituit sufletului.
Avem o frază ce nu încadrează în tiparul celorlalte: „Și dacă eu vă zic că sunt în fază terminală. Credeți că-i suficient?” Viorel este într-o fază terminală a condiției lui sociale din acel moment. După câteva ore urmează auto-denunțul iar starea lui socială se va schimba.
Până și titlul filmului sugerează asta. Aurora are un sens figurat de începere a unei acțiuni.
-În religiile monoteiste dragi lui Puiu moartea este începutului unei noi manifestări a experienței.-
PS: Ar trebui o corectură/erată. A luat hotărârea să-i asasineze pe cei ce i-au influențat nevasta.