Chile ni l-a dat pe scriitorul Roberto Bolaño, dar și pe regizorul Pablo Larraín, cel care a făcut minunatul film NO, despre căderea lui Pinochet, dar și Jackie, în competiție la Oscar anul ăsta pentru rol feminin, cu Natalie Portman în rolul lui Jacqueline Kennedy după asasinarea președintelui SUA.
Si, simultan cu ieșirea Hollywoodianului Jackie, Pablo Larrain a mai scos și Neruda, despre, da – fuga din Chile a lui poetului comunist Pablo Neruda (intr-un rol secund cu acel Gael García Bernal, sex-symbol absolut în America Latină care fusese și actorul din NO).
(Neruda a mai fost pe ecran în meteoritul italian Il Postino, cu Philippe Noiret).
Acum, Natalie Portman e în competiție pentru cel mai bun rol feminin în rolul lui Jackie Kennedy, iar filul mai e nominalizat și pentru muzică și costume… La costume e perfect, dar muzica e opresantă și repetitivă, cum e de altfel tot filmul, care pare să dureze o eternitate, deși Natalie Portman este impecabilă în rolul proaspetei văduve Kennedy în zilele de după asasinat.
Natalie Portman e in competitie, printre altele, cu Amy Adams in Arrival si Emma Stone in La La Land.
Vizual, Larrain reușește perfect să restituie atmosfera vintage care făcuse șarmul în NO. Reușește chiar să reproducă accentul afectat al văduvei Kennedy și viitoare văduvă Onassis.
Filmul nu poate funcționa însă pe un singur joc actoricesc. Sigur, de când a debutat în Léon al lui Besson, americano-israeliana Natalie Portman și-a obișnuit fanii cu cele mai extravagante metamorfoze, iar aici totul îi reușește până la limita confuzionării spectatorului. Filmul funcționând pe un sistem complex de flaskbak-uri, la un moment dat nu mai știi dacă vezi imagini de arhivă cu Jackie Kennedy, sau dacă e Natalie Portman filmată în alb-negru. Insă filmul nu mai funționează, pur și simplu, de la jumătate încolo (deși durează decent doar o oră și jumătate, pare că nu se mai termină) și e ucis de absența oricărei tensiuni și a oricărei mize.
E greu să-ți imaginezi că un juriu ar putea acorda un premiu de interpretare unei actrițe, cât de minunate, într-un film atât de plicticos.
Aici intervine ipoteza autorului irosit. După un prim film minunat (NO), Larrain nu mai scoate decât plicticoșenii. Neruda, ieșit în același timp cu Jackie, e aproape de nevăzut. Deși actorul care îl joacă pe Neruda e minunat (aproape la fel de bun ca Philippe Noiret in același rol în Il Postino), filmul e ucis de o insuportabilă voice over permanentă și de scene inutile cu orgii grotești la care participă poetul (și viitor laureat Nobel pentru literatură) care se ascunde de autorități. Și acolo actorul e magistral, dar un joc actoricesc, oricât de bun, nu poate salva un film amorf, fără structură.
Cf.:
“No” – conceptul publicitar care l-a răsturnat pe Pinochet…
https://cabalinkabul.com/2013/05/02/no-conceptul-publicitar-care-l-a-rasturnat-pe-pinochet/
Arrival (2016), despre cum se descifrează limba polipilor cosmici și a etruscilor morți elegant
La La Land, care la un moment dat se termină…
https://cabalinkabul.com/2017/01/29/la-la-land-care-la-un-moment-dat-se-termina/
One Response to Oscar 2017 – “Jackie” și “Neruda”: când performanțele actoricești nu pot salva un film fără structură
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2017/02/04/oscar-2017-jackie-si-neruda-cand-performantele-actoric… […]