Orice film și orice scenariu care plasează ca decor România autentică, în special cea de dinainte de 1989, trebuie să aibă alcoolismul ca fir conducător și liant al societății.
Copilăria mea e dominată de decorul în care tata și bunicul zăceau în curte, în satul nostru din Bărăgan, bând vin direct din găleată, din care scoteau și turnau cu ibricul.
Bunicul era țârcovnic, bătea toaca la biserică, prieten cu milițianul și veterinarul din sat. In scenariul meu, după un indispensabil viol în cimitir vine, ca în James Bond, cursa cu camionul de borhot (saci cu șroturi chimice cu care se fertilizau câmpurile încă de atunci și care făceau să miroasă Bărăganul a Armaghedon de farmacie de țară). După care avem explozia gunoiului de grajd din cisternă.
In cultura alcoolului din care am ieșit, tata mi-a dat câteva sfaturi foarte prețioase, unele confuze, altele inventate, însă unul extrem de solid și de urmat în viață: într-un maraton de machit, niciodată să nu bei băuturi mai slabe după ce-ai tras în tine orori mai tari. Orice amestec poate fi neutralizat dacă se merge crescendo în tărie. Bând invers, mai slab după mai tare, îți asiguri o nedorită mahmureală metafizică.
E o mare știință și disciplină aici. Băutul autentic este un ascetism, iar băutura trebuie să meargă crescendo în tărie, niciodată invers.
Într-o zi, când, cum spuneam, tata bea in curte cu milițianul, veterinarul și popa, acesta din urmă, care avea stupi și vie și care ne furniza mierea și vinul (in acel moment într-o găleată sub masă, din care tata lua cu un ibric ca să toarne în pahare), popa așadar s-a ridicat ca să ia in primire niște saci cu zahăr de la un țăran, care furase acel zahăr de la fabrica din Buzău la care lucra, popa scuzându-se că are nevoie urgent sa preia zahărul pentru a fabrica miere și țuică.
La întrebarea mea de ce varsă saci de zahăr în miere și în butoaiele cu vin și țuică, popa m-a privit mirat și mi-a spus, surprins dar răbdător:
Leave a Reply