.

«I find no sweeter fat than sticks to my own bones.»

(Walt Whitman, Song of Myself)

—

Continuând cele ce spuneam în legătură cu potlatch-ul, cu consumul ritualic excesiv ca fundament economic al societății, merită amintit că a existat cel puțin o societate umană care funcționa nu doar prin potlatch, dar prin consumul ritualic al aproapelui.

Tribal brazilian Tupinamba pare să fi fost singura societate umană structurată și funcționând cultural și economic în jurul canibalismului. Cum o spune Alfred Métraux, care a studiat toate mărturiile despre această societate: ”spiritul lor războinic și gustul nemoderat pentru carne umană pătrunsese întreaga lor cultură, precum educația copiilor, retorica tribală, poezia epică și religia“.

Principala mărturie despre ei este cartea aventurierului german Hans Staden, care, după ce a fost capturat de indienii brazilieni Tupinamba in 1552, a trăit printre ei, reușind câțiva ani mai târziu să scape și, întors în Europa, să publice în 1557 cartea :

”Warhaftig Historia und beschreibung eyner Landtschafft der Wilden/Nacketen/ Grimmigen Menschfresser Leuthen“ (”Adevărata istorisire și descriere a țării siniștrilor și despuiaților sălbatici mâncători de oameni“; cartea poate fi examinată in facsimil aici, ediția originală, cu tot cu înspăimântătoarele gravuri:)

Warhaftig Historia und beschreibung der Wilden Menschfresser

http://www.s4ulanguages.com/staden.html

Staden scrie că toți prizonierii războinicului trib, bărbați sau femei, sfârșeau prin a fi mâncați, desi unii din robi erau lăsați sa trăiască suficient de mult pentru a se putea însura in cadrul tribului, unii făcând chiar copii cu femei ale polis-ului din junglă. In mare, prizonierii erau foarte bine tratați, ca si cum făceau parte din societate, cu diferența ca in cele din urmă erau uciși si consumați in cursul unei foarte complexe ceremonii.

Până la uciderea si consumarea ritualică, ce putea surveni după mulți ani de zile, un războinic tupinamba s-ar fi privat mai degrabă de hrană, el si familia lui, decat să-și lase robul să flămânzească. Unii iși căsătoreau prizonierul de razboi cu una sau alta din fetele lor.

Un captiv putea astfel trai ani lungi, chiar si un deceniu, printre Tupinamba, mergând la vânătoare cu ei, prinzând pește și animale, făcând copii cu femei ale tribului… ei păstrau însă definitiv statutul de prizonieri.

“Uneori la beții tribale, “scrie Staden, “membrii tribului își împărțeau anticipativ, disputându-se, anumite părți ale trupului tovarășului lor de băutură, certându-se în fața lui; i se explica de asemenea îndelung cum să se comporte la ceremonia care avea să se termine cu consumarea lui.”

Pregătirea pentru sacrificiu începea cu mult timp inainte de execuție. Se fermentau dinainte mari cantități de alcool. 

Prizonierul se făcea că nu vede nimic, plimbându-se prin trib, ba chiar făcând orice glume de prost gust dorea asupra viitorilor săi consumatori. 

In noaptea ce preceda sacrificiul, bătrânele tribului stătea cu el in colibă, cantandu-i pe un ton de melopee toate torturile la care avea să fie supus.

In ziua morții, era pus să danseze. Cât dansa, ceilalți se repezeau să-l izbească cu ciomege, iar călăul se apropia pentru a-i da măiestru lovitura de grație care îi chiftea craniul. Apoi, după ce ce văduva lui vărsa cateva lacrimi, toată lumea se așeza la ospăț. 

Bătrânele se grãbeau să bea sângele cald, iar copiii își vârau mâinile in el, mâzgălindu-se. Mamele își mânjeau sfârcurile cu sânge pentru ca bebelușii sa se învețe deja cu gustul. 

Trupul, decupat abil în hălci, era fript pe un grătar in jurul caruia roiau bătrânele, care strângeau si lingeau grăsimea ce picura. Delicatese precum degetele, sau grăsimea din jurul inimii si ficatului, erau rezervate oaspeților de vază. 

Călăul primea buzele, din care își făcea o brățară. 

—

Am rezumat textul, care e neutru si arată un spirit de etnolog avant la lettre. Aceia dintre cititori care au participat, copii, la tăierea porcului si care s-au jucat cu bășica umflată si umplută cu grăunțe vor recunoaște veracitatea atmosferei festive.

De la tribul Tupinamba ne-au rămas prețioșii termeni de ”manioc“ și ”tucan“.

——

Cf. despre potlatch, cu multe alte linkuri utile:

— Despre potlatch, distrugeri ritualice și refuzul perversiunii banului

https://cabalinkabul.com/2014/02/15/despre-potlatch-distrugeri-ritualice-si-refuzul-perversiunii-banului/

Despre ce legatura exista intre moldovenii lui Cantemir si tribul brazilian Xavante:

— Cantemir si limba femeilor: o explicație amazoniană…

https://cabalinkabul.com/2013/05/08/cantemir-si-limba-femeilor-o-explicatie-amazoniana/

Am mai folosit o gravur[ din Staden aici:

O modesta propunere pentru a impiedica transformarea copiilor tigani intr-o povara pentru parintii lor, ori pentru tara, precum si pentru a-i face utili societatii…

https://cabalinkabul.com/2013/01/29/o-modesta-propunere-pentru-a-impiedica-transformarea-copiilor-tigani-intr-o-povara-pentru-parintii-lor-ori-pentru-tara-precum-si-pentru-a-i-face-utili-societatii/

O versiune engleza a textului de mai sus:

When “I’ll eat you up” is not a metaphor…

https://cabalinkabul.com/2013/04/13/when-ill-eat-you-up-is-not-a-metaphor/