Arthur Cravan…
—
I-auzi ce au mai scos acum, cică Pleșu, care l-a rugat pe Beligan să fie mai decent, încalcă libertatea de exprimare, ba chiar și articole din Constituție.
Da, așa a zis vicepreședinta PSD Gabriela Firea, care il acuză pe Pleșu de incalcarea aliniatului (2) al articolelor 29 si 30 din Constitutia Romaniei, potrivit carora “libertatea constiintei este garantata”, iar libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor este inviolabila.
Așa, problema cu ăștia de azi e că nu mai știu nici să polemizeze, țipă ca bibilicile când spui un adevăr necomplezent.
Iar complezenți nu mai trebuie să fim, căci am regresat teribil în critică de un secol încoace. Suntem înconjurați de orori pe care n-avem voie să le criticăm decât prin circumvoluțiuni decente… Aaaah, ce departe e timpul când Arthur Cravan, acel geniu al criticii literare si artistice, care pe deasupra mai era si boxer, modificase definitiv canoanele bunei-creșteri literare scriind, prin 1915, despre expoziția pictoritei minore (si iubita lui Apollinaire) Marie Laurencin: “Uite una care ar avea nevoie sa îi ridici fusta și să i-o pui masiv… poate ar picta mai bine, proasta.”
Sigur, Apollinaire a vrut sa-l provoace la duel, șabada. Dar Apollinaire, e știut, n-avea umor.
Despre Gide, pe care l-a intervievat pentru efemera lui revistă, Arthur Cravan a scris în prezentarea interviului: “”omuleț mătrețos cu mâini albe, de loază moale”… André Breton avea să scrie ulterior că Gide nu și-a mai revenit niciodată după publicarea acelui interviu… pretențiosul.
Asemenea formule admirabile, care rezuma o întreaga exegeză estetică, nu pot insa fi transportate in alt context când nu ai talent si scrii la comanda.
Sau, cum zicea Eugen Ionescu pe când mai scria românește:
| “Arghezi înjurã, românul înjurã, deci Arghezi e român. Românul e poet, Arghezi e român, deci Arghezi e poet. Mircea Eliade este uneori inteligent, dar ce încredere se poate avea in sensibilitatea acestui tînãr?”… etc, etc… (Eugen Ionescu, in sănătosul volumas de demolare a literaturii române intitulat simplu: NU (1934)… Asa se facea critica literara pe atunci… NU!… Astazi, insa, trebuie sa spui numai: DA, DA, DAAA… |
Așa și acum cu Beligan: “vaaaai, dar puțin respect pentru maestru”…
Știți ce? O să avem iar arte pe măsură când o să avem și critică pe măsură.
—
Cf. de asemenea:
Sunt un concept retrograd…
http://cabalinkabul.com/2013/01/17/sunt-un-concept-retrograd/
6 Responses to Pleșu, Beligan, critica necomplezentă și “vaaaai, puțin respect pentru maestru”…
Delicios!
Se pare că oricât de elegant s-ar exprima domnul Andrei Pleșu, cireada tot după lovitura de bâtă tânjește. Așteaptă s-o primească, iar atunci când întârzie o inventează.
Plesu a facut un atac miorlait, plin de scuze si repecte preventive, de parca ar fi dat vreo amploarea anume paragrafelului de estocada.
2014 – “1984” = 30 de ani (aritmetica de doi bani)…
din nou “MGM”, din nou (fără număr!) l-am văzut, de parcă sînt bolnav.
Conu Iancu (deconspirat băsist) ot Haimanale nu ne iartă, Orwell mă bagă într-o Oceanie mioritică iar monştrii sacri ai scenei româneşti se duc în păr să pupe poala Pontii (exponentul mitoman al “generaţiei 40”) că le-a redat ce Boc le-a suspendat în criză.
neamule, cînd ai ajuns să-ţi repereze onoarea Cîrlanul lui Iliescu, înseamnă că te-a ajuns şi “Blestemul” lui Ernest Maftei, Dumnezeu să-l hodinească! 🙁
LA CRAVACHE DE CRAVAN
Un corps un esprit
l’esprit de corps
un corps didactyle
auquel je préfère
un corps didactique
auquel je préfère
un corps de ballet
auquel je préfère
un coup de balai
un cul qui avance
et recule sur les planches
en tutu de tulle blanche.
Ton pubis est un rubis balais.
(ş. f.)
Cu siguranță, Cravan a rămas în istoria netabloidă pentru alte virtuți decât formulările astea de țopârlan. Dacă aș fi întrunit 3 calități:
1. intelectual (g)ras(ei)at;
2. contemporan cu Cravan;
3. încondeiat de criticul-boxer cu asemenea mârlănii prin vreo fițuică pariziană…
… sunt absolut sigur că l-aș fi făcut k.o. tehnic, dacă nu pe fond, măcar în registru pamfletar.
Iar Andre Gide – un intelectual respectabil cu fasoane de domnișor cu prepuț nedecorticat.
Despre contemporanii Pleșu&Beligan n-am ce comenta. Or filtra urmașii mai realist decât noi, PENTRU CĂ MI-E SILĂ DE PARTIZANATELE PRO-BĂSISTE, RESPECTIV PRO-PSD-ISTE, CARE TRANSPAR DIN TOATE COMENTARIILE DE PE NET. DE PARCĂ AR FI VREO DIFERENȚĂ ÎNTRE EI.
Există prea puțini care să analizeze lucid, neangajat, principial.
Cu cât scriu mai mult, cu atât mă aprind mai mult. Dar rămân apolitic. Premisă obligatorie.