Image

Damien Hirst: Away from the Flock (oaie in formol)…

——-

Am fost recent dat afara de la vernisajul unei expozitii de „arta conceptuala“. Chicotisem fara retinere descoperind ca afacerea consta dintr-o serie de televizoare zidite perpendicular in perete, cu jumatate de ecran inca vizibila, si care transmiteau simultan programe diferite. Mai pierdusem cu ceva timp inainte o prietena care refuza sa accepte ca nu-i iau in serios talentul de artista invitata la manifestatii „conceptuale“ pina si in Japonia, talent ce consta in a presara confetti in fata operelor altora, dind nume provocatoare (credea ea) zigzagurilor de confetti lipite pe podea.

Fiind ziaristii presupusi a sti ceva despre arta, ba chiar majoritatea pricepându-se sa tina un pahar de sampanie fara sa ridice degetul mic, ei sint dintotdeauna invitati la serate culturale si vernisaje, in speranta ca vor scrie bine despre asta.

Cei ca mine, care urasc vidul „artei conceptuale“, sint insa pusi in fata unei dileme morale si intelectuale permanente. De mai multe decenii incoace „piata artei“ (doi termeni al caror semantism combinat sunã deja sinistru) e o lume artificiala si ipocrita. Inca de cind acum un secol Marcel Duchamp a expus un simplu pisoar, numindu-l provocator „Fântânã“, falange de oameni fara talent au facut avere si si-au creat glorie de artisti novatori gratie unor retele mondiale de speculatori si negutatori ce detin galerii, controleaza reviste de arta si pungile marilor fundatii.

Narcisisti nerusinati care nu stiu sa deseneze o oaie au devenit putred de bogati expunand oi si vaci si rechini in formol. Altii – pentru ca au comandat unor mestesugari un iepuras din otel sau au luat-o de nevasta pe Cicciolina.

 

Image

Jeff Koons, adica. A venit de curand in Bruxelles sa-si inaugureze o expoziție de baloane, in galeria  Almine Rech, ținută de un nepot al lui Picasso.

Acest nerusinat, Jeffrey Koons, a vândut in 2008 prin Christies oroarea numită Balloon Flower pentru suma de 23 milioane dolari…

Toate alea aduse in galeria din Bruxelles erau de altfel niște baloane, chiar daca unele din bronz sau inox.

Escrocheria vie a declarat la vernisaj :
“Baloanele seamănă cu oamenii. Fiinta umană are o densitate interioară: mațele, sângele, gandurile… Iar imprejurul nostru e spațiul, vidul. Cu baloanele e invers: interiorul e gol, iar densitatea e afară. “Toata lumea il admira dand grav din cap. Mare hoțomănie… Ca  orice coțcar, știe sa se arate convingător. M-am temut întotdeauna de oamenii convingatori. Artistul adevarat trebuie sa se arate tremurător, incert si nesigur pe sine.
Ce e mai ingrijorator este ca mecanismele sociale ne obliga sa mintim. „Ah, esti român“, tipase extatic artista conceptuala de la al carei vernisaj am plecat fara a putea dovedi ca eu nu ridic degetul mic cind tin un pahar… „Spune, cine e cel mai mare sculptor român?“…

.

Simtindu-ma pe nisipuri miscatoare, am bâguit „Brancusi?“, la care ea – pufnind superior – mi-a zis alt nume, de care nu auzisem, gen: Popescu Popescu… La intrebarea mea nãtângã ce a facut Popescu, femeia mi-a susurat, fixandu-ma rece: „Niii-mic !… Nimic, intelegi? E un om care a împins puritatea conceptului pina la a renunta sa mai plămădeascã efemerul. Cind a fost invitat sa participe la expozitia “X…“, sala lui era goala. In mijlocul salii se tinea el, drept, sprijinit intr-un baston din margele de sticla.“

Dupa ce m-au dat afara, in vreme ce hohoteam, mi-am dat seama ca artistii conceptuali nici macar nu sint consecventi. Daca m-ar fi lasat sa le arat cu cita gratie dezinvolta tin paharul ala, poate gaseau si in mine un concept.

—————–

Modernitatea ne-a adus însă acele plăcuțe cu informația esențială despre fiecare obiect expus si fiecare frescă… Obsesia cu acestea, in cadrul culturii de masă, a fost împinsă la extreme de acel Paolo Coelho al filozofiei, Alain de Botton.

Acest auto-proclamat „filosof al vieții cotidiene”, campion al platitudinilor pretențioase și al colajului de citate, a fost ales anul ăsta ca „naș” al unuia din cele mai prestigioase și bogate muzee din lume: Rijksmuseum din Amsterdam.

Acolo, după ce i s-a dat mână liberă, Alain de Botton și-a pus în funcție obsesia cu popularizarea felului în care „arta te poate sublima”. Alain de Botton e cel care, acum câțiva ani, în niște prelegeri difuzate pe BBC, decretase că muzeele trebuie să învețe de la biserici și că, prin pilde bine direcționate, ne pot forța să fim mai buni.

Așa încât, Rijksmuseum din Amsterdam l-a luat în serios și l-a angajat pentru asta. Peste tot prin muzeu au fost instalate panouri galbene în formă de post-it gigantice, scrise de el, care îți spun, prin citate, ce trebuie să crezi despre opera de artă respectivă.

Mai multe pe Europa Liberă în:

Cultura pe mâna unui moralist vedetă: Alain de Botton și muzeul din Amsterdam…

http://www.europalibera.org/content/article/25439499.html

și

Să nu mănânci porc tatuat…

https://cabalinkabul.com/2013/05/10/sa-nu-mananci-un-porc-tatuat/