Albaneza şi româna sunt înrudite printr-un lung şir de termeni culturali care pentru Eliade erau o dovadă în plus a latinităţii, cum o afirmă într-un volum de studii în care analiza unele teme ale folclorului şi religiilor vechi din România (De Zalmoxis à Gengis-Khan; études comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l’Europe orientale. Paris, Payot, 1970).
Aşa este termenul zână, pe care, urmând tradiţia filologică românească, Eliade îl derivă din Diana (ELIADE 1970, p. 73). Eliade și ceilalți lingviști care au postulat derivarea lui zână din Diana, zeița pădurii, aveau în mod cert dreptate. Un latinesc D- la inițială urmat de vocalele deschise -E, -I a dat în română Z-:
decem > zece; dicere > a zice; dies >zi; deus > zeu. De la deus > zeu avem și interjecția zău, de la vechile jurăminte pe un zeu, deus, sau pe dumnezeu…
Dumnezeu, de altfel, de la dominus deus, ne arată cele două tratamente ale lui D- latin inițial în română: D- rămâne D- înainte de A, O, U: Dominus > domn, doamnă, dare > a da, dar devine Z- înainte de E, I: deus > zeu. Așadar dominus deus > dumnezeu. E limpede așadar că nimic nu se opune explicației zânei prin Diana, din moment ce avem deja zeu și zău de la Deus, zi de la dies etc, etc…
Aici vine însă problema pusă de albaneză:
Albaneza posedă un termen identic, zanë, cu articolul hotărât zana, exact ca în română: zână, articulat: zâna. Inseamnă exact același lucru ca în română. Mai mult, şi în albaneză există expresii formate cu acest cuvânt şi care desemnează un om aflat într-o stare psihologică specială, un om cuprins de zâne, zănatic. Acolo însă unde în română sensul a devenit negativ sau pejorativ (zănatic), în albaneză el păstrează o valoare şi o funcţionalitate pozitive: trim si zana este un om de foarte mare curaj, curaj deţinut prin aceeaşi investitură magică prin care zănaticul iese din ordinea socială.
Albaneza este o limbă semilatinizată, posedând în mare același lexic latinesc ca și româna, cum am arătat-o în articolul pentru care pun un link mai jos. Pentru ce ar fi zâna o problemă?
Pentru că în albaneză D- latin nu devine niciodată Z, în nici o poziție. D latin devine în albaneză DH, pronunțat sibilant dental, ca în enlezescul this sau that.
De pildă: rădăcina a da e dha, sau: viridis (verde) dă verdhë (verde fiind galben în albaneză, printr-o permutare pe care o explică tot într-un link de mai jos).
Diana nu ar fi putut da decât dhana în albaneză, iar nu zana. Explicația e una singură: zana este, în albaneză, un împrumut din (proto)română, dintr-o perioadă pierdută în noaptea timpurilor post-romane, când cele două popoare trăiau unul lângă altul, dumenzeu știe unde.
—
17 Responses to Zână, zău, zănatic – din nou despre română și albaneză…
Daca “Diana” a dat “zana”, atunci “Ares” a dat “arieti” (berbeci tineri)?
Ha, drăguț.
Permiteți-mi totuși să cred că explicațiile ar putea fi totuși mai multe. Wiktionary conține o altă explicație:
http://en.wiktionary.org/wiki/zan%C3%AB
zanë
Albanian
Alternative forms
zërë (Tosk)
Etymology
Identical to and derived from zë ‘voice’, with a sense development motivated by the main characteristic of these mythological figures. The term might have been contaminated with Latin Diāna (compare Asturian xana, Sardinian giàna, Romanian zână).
Noun
zanë f (indefinite plural zana, definite singular zana, definite plural zanat)
1. mountain fairy, woodnymph
2. muse of heroes
Related terms
zë
În cazul ăsta, poate că l-am împrumutat noi de la albanezi, în perioada aceea de conviețuire de care vorbiți? Sau l-am moștenit și unii și alții de la traci?
Din cate văd, sensul e identic în română și albaneză – (mountain) fairy, woodnymph – și deși la ei îi inspiră pe eroi, nici la ei nici la noi nu se spune că zânele au arcuri și săgeți și vânează.
Vă reamintesc că dv ați argumentat aici pe blog că fiu maghiar nu e înrudit decât aparent cu fiu românesc…
Forma zërë nu folosește la nimic aici, întrucât dialectul tosk a rotacizat sistematic orice N intervocalic din gheg. De aceea gh. venë (vin) = verë (tosk); gh. kënëp (cânepă) = kërp (tosk)… cum se vede româna a păstrat ambele forme albaneze, și cânepă gheg, și cârpă tosk. Forma inițială este așadar zanë.
Derivarea de la zë, voce, nu doar că nu are sens semantic, dar nu se explică nici gramatical. Aș dori să știu ce minunat sufix e acel -në prin care trecem de la zë la zënë.
” dumenzeu știe unde”
zău?
rosu si negru
http://1.bp.blogspot.com/-Xpd9tR_MUh4/UtbvaKLMmII/AAAAAAAAGIk/JlnpUgyY80c/s1600/image244.jpg
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/96/Western_and_Eastern_Romania.PNG
Diana di l’Alba
Zana zorilor
Formatie paramilitar-muzicala si artistic-revizionista corsicana din Franta
deci, diana inseamna zana pe corsicana
Hmm… dar Xena (pronuntat zina), aia din serial, o avea vreo legatura cu Zana noastra?
Haideti sa haidem:
“Pentru c\u0103 în albanez\u0103 D- latin nu devine niciodat\u0103 Z, în nici o pozi\u021bie. D latin devine în albanez\u0103 DH, pronun\u021bat sibilant dental, ca în enlezescul this sau that.”
/d/ latin are urmatoarele exitusuri in albaneza:
-> /d/ (la initiala si in general): desiderare > dëshiroj, dignus > denjë, discus > dishtë, dishkë, durare > duroj, directum > drejtë, glandula > gjendër, *indictare > dëftoj etc.
-> /dh/ (intervocalic sau dupa /r/ latin, niciodata la initiala): chorda > kordhë, lardum > lardh, virdis > verdhë
-> /z/ (urmata de iot palatal): gaudium > gaz, meridiare > mërzej, invidiare > mizoj, radius > rrezë, spodium > shpuzë etc.
-> exceptional, /d/+iot > /gj/ in *adiunare > agjëroj, agjënoj
“Diana nu ar fi putut da decât dhana în albanez\u0103, iar nu zana.”
In fonetica istorica presupusa de autorul articolului, probabil. In fonetica istorica a limbii albaneze uzual acceptata de lingvisti, termenul imprumutat din latinescul Diana ar fi trebuit sa inceapa in albaneza cu un /z/ fiindca /d/ este urmat de iot. In niciun caz, /d/ initial latin nu ar fi putut produce /dh/ in albaneza intrucat nu poate fi nici intervocalic si nici dupa /r/.
Multumesc. Accept parțial remarca și am modificat textul în consecință. Ideea centrală nu e afectată. Remarca mea rămâne valabilă: D INITIAL nu devine niciodată Z. Toate exemplele date sunt cazuri de D care devine Z în interiorul cuvântului. Cât despre situațiile în care albaneza prezintă D inițial în loc de așteptatul DH, acelea se explică cel mai bine prin italiană: dëshiroj, denjë se explică imediat prin desidero, degno.
In directum > drejtë, este de asemenea o cu totul altă situație: D a rămas pentru că se află într-un grup consonantic: DR.
“Accept parțial remarca și am modificat textul în consecință”
Nu am vazut nicio modificare “in consecinta”, textul este in continuare plin de greseli.
“Remarca mea rămâne valabilă: D INITIAL nu devine niciodată Z.”
Remarca nu are nimic de-a face cu fonetica istorica ci cu o parere personala reflectand propria dorinta. Albaneza nu a imprumutat din latina decat un singur cuvant cu /d/+iot (Diana, ca sa nu avem vorbe). In acest unic caz, pozitia initiala nu a avut nicio influenta speciala asupra evolutiei fonetice, /dj/ > /z/ exact ca in evolutia regulata (sistematica) pentru /d/+iot la mijloc de cuvant. Niciun lingvist decent nu inventeaza din burta o noua regula fonetica de tipul “/d/+iot initial ar trebui sa evolueze diferit fata de /d/+iot in pozitie mediala” fara sa isi sustina pozitia prin niscai exemple in acest sens. Evident, astfel de exemple nu exista, singurul caz real evidentiaza respectarea regulii enuntate mai inainte.
“Cât despre situațiile în care albaneza prezintă D inițial în loc de așteptatul DH, acelea se explică cel mai bine prin italiană: dëshiroj, denjë se explică imediat prin desidero, degno.”
Nu stiu de unde provine “asteptarea” unui /dh/ initial. Nu exista niciun exemplu de imprumut din latina in acest sens (in afara de dhuroj care se explica insa printr-un ad- protetic in *ad-donare). Regulile fonetice valabile pentru imprumuturile din latina sunt cele mentionate de mine (nu sunt original, Cabej, Demiraj sau Orel le mentioneaza in extenso), exitusul /dh/ este conditionat de pozitia intervocalica sau de un /r/ precedent, doua conditii ce nu se pot verifica la initiala.
Iar daca denjë poate fi explicat prin italiana (eventual), dëshiroj demonstreaza prin fonetica lui /s/ trecut la /sh/ ca trebuie sa fie imprumut din latina. Numarul de exemple poate creste: departire (sau *depenetrare) > depërtoj, *disfrenare sau *defrenare > dëfrej, *deliberare > dëlir(oj), damnum > dëm/dam, delegare > dërgoj, desperare > dëshpëroj, *depositare > dështoj, *decaptare (sau *dis-captare) > diktoj, *disculus > dishull, dra(n)conem > dragua, ducem > duq.
“In directum > drejtë, este de asemenea o cu totul altă situație: D a rămas pentru că se află într-un grup consonantic: DR.”
Mi se pare mie ca am dat ceva mai multe exemple decat cele carora li s-a raspuns. Oricum, pretinsa regula pe care ati enuntat-o nu pomeneste nimic de ce urmeaza dupa /d/ latin initial care, conform profundei credinte pe care o aveti, musai trebuia sa dea /dh/ albanez. Spun credinta fiindca stiinta spune altceva.
Inca un mic detaliu amuzant, pe partea de fonetica romaneasca: fonemul /z/ nu exista in RPC care il cunoaste doar pe /dz/ (conservat in AR, MgR si IR), care devine /z/ exclusiv in DR, la o data ulterioara separarii dialectale a LR. Deci evolutia catre /z/ in albaneza trebuie oricum separata de cea din DR fiindca se petrece la o data de timp diferita si pe un areal deja distant.
La prima vedere, obiecția este cat se poate de convingătoare, confirmată chiar de ceea ce am scris eu însumi aici:
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/17/pe-jos-πεζός-strabatand-pedestru-istoria-lingvistica-a-neamului-2/
Ea presupune însă o uniformitate a evoluțiilor fonetice ale romanitatii balcanice despre care nu avem nici un reper concret.
“Ea presupune însă o uniformitate a evoluțiilor fonetice ale romanitatii balcanice despre care nu avem nici un reper concret.”
Nu, concluzia /dz/ > /z/ = fenomen de data tardiva, in DR, deriva din studiul exitusurilor dialectale si este confirmata cu varf si indesat de atestarile grafice din primele texte romanesti pastrate in care semnul grafic chirilic pentru /dz/ abunda. A se consulta de exemplu ILR a lui Rosetti pentru detalii.
ln bulgareste ai ‘zhena’ (femeie). Cred ca tot pe blogul tau am citit, ca in farsi ai ‘zan’ (femeie).
Si deci in romaneste ai “zana mea”, care inseamna “femeia mea”.
Deci hai s-o ardem cu iranicitatea primordialitatea buricitatea Persepolisului – izvor de civilizatie si progres, si sa gasim reguli fonetice de transformare a lui D in Z dar doar inaintea lu E nu si inaintea lu U… patetic.
Lingvistica zilelor noastre intelege cum sta treaba, cam ca medicina cand incerca sa explice de ce se imbolnaveste omu de holera, inainte de descoperirea microbilor, nu mai zic de ADN…
Pe romaneste, limba romana e limba romana, nu e limba latina (aia care nu stie nimeni cum se pronunta, ca baietii nu descoperisera diacriticele) evoluata cu trecerea timpului…
За балканския езиков съюз (Balkansprachbund)
http://nauka.bg/forum/index.php?showtopic=15418
My contributions to this Balkan Language/Linguistic Union are under Гост-стойчестойчески* and дсмп
Западен и източен български диалект
http://nauka.bg/forum/index.php?showtopic=7103
Al doilea thread e despre dialectologia bulgara si lingvistica sud-slava/balkansprachbund-ica in general
Nimic nu e simplu cu albaneza, mai ales dacă nu cunoști ambele dialecte (tosk și gheg) și mai ales dialectele ”cham”, dial. arbăreș din Italia și ”arvanitika” din Grecia . Nu le cunosc atât de bine pe cât mi-aș dori, nici n-am găsit cărți de lingvistică pe acest subiect în România, dar din ce am citit până acum despre lexicul și transformările lor fonetice cred că pot dubla numărul cuvintelor dacice din limba Română.
Eu cred că alb.zana este autohton în limba lor. E probabil ca același termen să cuprindă două rădăcini IE. Unul cred că este rad. *gʷḗnh₂- din care iese zonje (vezi eng.queen) și zot, dar și această zana, ca simbol și duh al fertilității. https://sq.wikipedia.org/wiki/Zana_e_malit
shtatzënë https://en.wiktionary.org/wiki/shtatz%C3%ABn%C3%AB
În link-ul acesta ei zic că -zënë este un participiu din verbul zë, dar probabil e coradical cu osset. zænæg, “children, offspring” din rad.de mai sus, iar shtat ar fi un participiu pasiv din verbul shtoj (vezi alb.shtim = câștig, augmentare, adăugare, proliferare, etc. și rom.ȘTÍMĂ1 și ștemă = belșug de lapte la vite; mană, frupt)
– a doua etimologie: https://en.wiktionary.org/wiki/z%C3%AB#Alternative_forms
https://en.wiktionary.org/wiki/shtoj
Un radical *gʷḗn putea da zonje. Așa crede și Pokorny: http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+717&root=config
Conform lui V.Orel, ā și ē devin ambele ā (la fel și pentru dacică), iar azi se închid în [o], dar rămâne întrebarea, când are loc următoarea transformare, specifică lor: labiovelara *gʷ urmată de o vocala anterioară se transformă într-o spirantă z (la fel pentru *kʷ)! Aveau oare *zēnja, apoi *zānja și zonja?
Din ce am observat în dacică și *moesică aveau Germisara și Germania din IE *gʷermos (cald, fierbinte), iar albanezii au zjarr (foc) și zjarm https://en.wiktionary.org/wiki/zjarr
O altă paralelă observată de mine este între reg. muntenesc a îngeni (a fierbe) și arh.zjenj = a fierbe, a găti (dial.arbăreș și tosk; azi doar ziej “boil, seethe”), deci probabil că dacică era mai aproape de limba lituaniană privind aceste transformări fonetice, iar albaneza mai aproape de letonă și limbile slavice.
IE *gʷhen- ”to swell, abound” sau … https://en.wiktionary.org/wiki/ziej#Albanian
Apoi eu cunosc un caz unde tracica e posibil să fi moștenit altceva decât albaneza: ”seuthou goni”, tradus de tracologii bulgari prin ”nevasta sau regina (regelui) Seuthes” – Mormântul tracic de la Sveștari.
Completare logică ar fi ci IE *gʷḗn devine *gʷān și în final *gona sau *goni în limbile tracice.
Nu miră nici faptul că mătrăgună (belladonna, rom. mare doamnă..în sensul lat. domina) ar putea cuprinde acel tracism *goni, *gonja (j = i lung), *gona, pe lângă un determinant *mătră- similar aș zice cu apelativul (pere) motrune.
PS: albaneza nu-i o limbă pe jumătate latinizată, pentru că nu cantitatea cuvintelor împrumutate determină identitatea sa. Ce ar fi în acest caz engleza modernă cu tot acel lexic Romanic?
[…] magică prin care zănaticul iese din ordinea socială. Aromanian dzãnã, Albanian zanë. Limba albaneza contrazice etimologia ”latineasca” a lui Eliade. Albaneza este o limbă semilatinizată, posedând în mare același lexic latinesc ca și româna, […]