Image

.
Carrefour e un teren remarcabil pentru vânătoare si întâlniri. Orice supermarket, de fapt, in egala măsură cu librăriile mari. Librăria nu e însă la îndemâna oricui, pentru că acolo mai dai și peste câte una care vrea doar să-și cumpere cărți ca să le citească și atât.
.
Orice supermarket e bun, cu excepția Ikea. La Ikea merg doar alea care au acasă bărbat cu șurubelniță, bărbat cu care vin iar in weekend sa mănânce chifteluțele în sos tomat care dau adicție religioasă. La supermarket, însă, posibiltățile de vânatoare și de aplicare a psihologiei abisurilor sint infinite. Am zis Carrefour doar pentru ca e francez si ca termenul însuși de draguer e francez.
.
Prima etapa în hăituirea cu succes e analizarea continutului coșului prăzii. Unde vezi lucruri câte două : două lasagna, doua tuburi de pastă de dinți etc., acolo nu te bagi, mai ales dacă e pasta aia de dinți ieftină și stupidă, din trei culori împletite. De evitat și pretențioasele care își cumpără ostentativ doar ce poartă eticheta bio.
.
Cel mai induioșător –si prada aproape sigura– e aia care, la coada, citește ziarul si are in coș O lasagna de pus la microunde, UN măr, si O sticla de vin. La una m-am dus prompt si i-am pus și sticla mea in coș declamând “una si cu una fac două“. I-a plăcut atâta neobrăzare inteligentă si inventivă. Vinul ei era prost, ca să-l putem bea l-am amestecat cu al meu, inventând cocktailuri vinicole. Pulsațiile de durere din creier de a doua zi mi-au obliterat detaliile nopții și mi-au alterat durabil lobul rușinii.
.
Sigur, tehnica nu e infailibilă. Nu voi uita emoția care m-a cuprins făcând coada la casă in spatele unei ponosite care citea Sartre având in coș doar o conserva de corned beef, oroarea aia grasă si păstoasă care aduce cu mâncare pentru câini. Mi-o si inchipuiam lăpăind singura corned beef direct din cutie, într-o mansardă nemobilată, șezînd turceste pe podea, dizgrațios dar senzual, cu Sartre in poală.
.
Privirea pe care i-am aruncat-o, încărcată de ințelesuri supramundane, i-a stârnit doar un rictus arogant. Conserva de corned beef era pentru monstruosul dog german, bestie lipsită de umor, care aștepta la ieșire, înfipt în fund ca un Buddha și fixându-mă fără expresie.
.
Asta cu inelul în nas de care voi spune acum era o iazmă a cărei frumusețe de luptător etrusc se manifesta cu o naturalețe ce nu făcea să îi crâcnească niciun mușchi al feței. Nu citea nimic, așteptând calmă la coadă, dar ochiul ei mijit fără forțare spunea: aici e inteligență.
.
Din spate, i-am inspectat coșul și i-am spus :
.
— “Judicioasă alegere. E sezonul sparanghelului și al anghinării. Numai că nu trebuiesc ovărfierte. Vârfurile de sparanghel – doar vreo opt minute, maxim zece, după ce le-ați frecat pielița mai groasă cu un rașpel. Anghinarea – juma de oră, dar să nu aruncați apa după aia. Zeama verde care rămâne conține ce e mai bun și e excelentă pentru supe și ficat.“
.
S-a întors și m-a examinat calmă, remarcând, fără să o arate, sandalele mele savant jerpelite și gramatica tibetană din coș.
.
— “Tocmai ies dintr-o relație odioasă”, mi-a zis. “Sînt depresivă, licantroapă, iau medicamente și nu mă bucură acum decât răutatea din mine. Stai departe și nu mai mesteca gumă când vorbești cu femei.“
.
Am tăcut amândoi, tăcerea fiindu-mi mie mai ușoară pentru că puteam să îi examinez spatele rigid. Avea umeri lați și atletici, goi, cu un lup tatuat urlând la lună pe omoplatul stâng.
.
— “Cum ești licantroapă?” am întrebat, descoperindu-mi brusc o voce timidă.
.
S-a întors iar, trădând prin bruschețe că doar atâta aștepta.
— “Pentru că am trei țîțe. Așa m-am născut.”
.
A plătit și a ieșit teatral, eu enervând prin nemișcare mută și casierița și coada din spatele meu.
.
Mă aștepta afară.
— “Ai cumpărat vin foarte bun“, mi-a zis pe un ton de obrăznicie forțată.
.
Plouase. In drum spre garsoniera ei, ne-am pupat prin băltoace.
.
— “Știi în ce te bagi, da? Vreau să te aud ca-mi spui că ți-o asumi. N-am chef să mă folosesc de oameni.“
— “Știu, da, da“, am asigurat-o. “Mă voi băga în tine.”
.
— “Chiar ești un prost naiv și arogant. Eu sînt nebună și violentă.”
.
— “Cunosc tehnica asta”, i-am zis. “E un bluff care vine din incertitudine. Așa bluffez și eu când trebuie să mă bat cu unul mai tare decât mine. Imi apropii fața de a lui și îmi arăt ochii cu două degete făcute furculiță. Il întreb, sumbru: — “Ia spune, ce vezi tu aici?” Surprinzător, cei mai mulți chiar se uită, cu docilitate tîmpă. — “Nimic“, îți răspunde. — “Si asta nu te sperie?” îi zic… Ei, află că mai mereu funcționează. Cretinii abisali renunta si pleacă, umflându-și mușchii pentru galeria meduzată de cât tupeu maxim am.
.
— Nu vreau să mă indrăgostesc de tine, mi-a șoptit, aprinzându-și o țigară din mers.
.
Acasă la ea, ne-am luat din prag. Lent, mai intâi, expert…
.
M-a impins, oprind pupatul, și și-a scos tricoul, oprindu-se, vreme de două secunde late, cu brațele spre tavan și cârpa tricoului acoperindu-i fața. Cu mușchii trași în sus, pieptul ei era ferm și umflat, iar sub sânul stâng ieșea încă unul mai mic. Nu era chiar un sân convingător, era atrofiat, mai mult un sfârc abia umflat, ca la fetițe.
.
Am rămas față în față, rigizi, eu holbându-mă.
.
— “Nu te osteni să-l pupi”, mi-a zis. “E insensibil. In alte vieți, am fost lupoaică. Aveam două rânduri de țîțe.”
.
Și cu degetele mari mi-a arătat, trăgînd două linii de sus în jos :
— “De aici… pînă aici… Multe, multe, multe țîțe.”
.
Când s-a repezit în mine, și-a clănțănit dinții într-ai mei atît de sonor că pe ecranul minții am văzut așchii de smalț.
M-a trântit și m-a încălecat. Infiptă, a dat capul pe spate și a început să urle la tavan, traheea ei o țeavă hăulindă.
.
Când s-a terminat, am rămas pe spate, apoi m-am uitat un pic împrejur : lăzi peste tot.
— “Am să te sun cînd ajung undeva”, mi-a zis, nici măcar forțîndu-se să pară convingătoare. “Lasă-mi un numar de telefon.”
.
Imbrăcându-mă, i-am întins, tremurând și făcând fără să-mi dau seama cel mai stupid gest cu putință, o carte de vizită. Ce am văzut în privirea ei nu era milă, era starea aia ireparabilă care trebuie scrisă cu multe semne grafice, era : miiiiLLLăăă.
.
Coborând scările, știam că bufniturile înăbușite pe care le auzeam veneau de la capul ei izbit repetat în perete.
.
Jos, în curtea blocului, am auzit-o răcnind și hăulind singură.
.
—