Image

Stãpîn e, ca şi vatrã, sau copil, unul din acele panbalcanisme de origine incertã, cãruia lingviştii români, din lipsã de altceva, s-au decis sã-i atribuie o origine slavã. In macedoneanã, limbã slavã din Balcani aflatã mult timp în contact cu graiurile aromâne şi cu albaneza, stopan are sensurile de 1.proprietar;  2. capul familiei, gazdã; 3. stãpîn, patron; 4. (pop.) soţ.

Adjectivul stopanski înseamnã economic, de economie, gospodãresc. Stopanstvo este în macedoneanã economia în general, chiar şi economia naţionalã. In albanezã termenul nu existã decît ca împrumut: stopán este un brînzar, omul care face brînza la stînã. Stim cu certitudine cã în albanezã e vorba de un împrumut, întrucît nici un termen din fondul vechi de cuvinte al albanezei nu poate începe cu st-.

În albanezã, grupul consonantic iniţial st– a evoluat istoric spre şt-, redat grafic prin sht-, cum se poate vedea din lunga serie de termeni latini intraţi in mod identic, din latinã, atît în albanezã cît şi în românã: alb. shtat, rom. stat; alb. shtrat, rom. strat (aici pînã şi pluralul fiind identic: shtretër-straturi); alb. shtremb, rom. strîmb; alb. shtrëngoj, rom. a strînge; alb. shtupoj, rom. a (a)stupa; alb. shtrigë (vrãjitoare), rom. strigã. (Cum era de aşteptat, toţi aceşti termeni de origine latinã, care nu fac decît sã apropie, lexical, albaneza de românã, sînt lãsaţi de obicei deoparte atunci cînd se discutã înrudirea celor douã limbi.)

Evolutia foneticã a lui st initial spre şt avut loc chiar şi în termenii pe care româna şi albaneza i-au împrumutat împreunã din slavã: alb. shtërg, rom. stîrc, sau în termenii comuni neexplicabili prin latinã sau slavã: alb. shterp, rom. sterp.

O evoluţie identicã a cunoscut grupul sp, de ex.: alb. shpatë, rom. spadã; alb. shpirt, rom. spirit; alb. shpuzë, rom. spuzã; alb. shpëlaj, rom. a spãla. (Acestui verb i se sugereazã în dicţionare o etimologie şubredã, din lat. ex-per-lavare (!?) De fapt, etimologia lui a spãla nu are nici o importanțã pentru subiectul nostru, acest verb fiind, indiferent de originea sa, o altã dovadã a strînsei convieţuiri româno-albaneze într-o epocã pe care în stadiul actual încã nu o putem determina cu exactitudine, dar care a urmat în mod cert perioadei latinizãrii.)

Stabilind regula corespondentei fonetice, în poziţie iniţialã, dintre sh (ş) albanez şi s românesc, devine limpede cã stopán nu poate fi decît un împrumut recent în albanezã. Dacã termenul albanez ar fi fost vechi, el ar fi devenit, prin automatismul transformãrilor fonetice, shtëpán (i.e. ştãpán). Stopán nu poate fi decît împrumutat de albanezã fie din slava macedoneanã, fie din aromâna vlahilor din Balcani, sau din proto-românã. De fapt, dupã cum vom vedea, este vorba de un re-împrumut al unui vechi termen albanez, efectuat printr-un feed-back cultural dintre cele mai interesante.

Albaneza deţine un termen arhaic, prin fonetismul sãu actual, shtëpí, casã. Forma veche – şi aşteptata- a cuvîntului, n-a putut fi la origine decît *stëpí (*stãpí), împrumutat din grecescul spiti, casã, care la rîndul lui vine din latinescul hospitium, si care a dat, printr-o metatezã, forma albanezã, înainte de evolutia foneticã, în aceasta limba, a lui s initial spre ş. In virtutea legilor foneticii si a semantismului sãu, românescul stãpîn nu poate asadar proveni decît de la acest vechi *stëpí (*stãpí) albanez. În albanezã, shtëpí ia aceastã terminaţie -n în expresii acuzative și locative, cum e në shtëpinë, “în casã”.

Pornind de aici, chestiunea originii termenului stãpîn se limpezeşte uşor. Benveniste, într-un articol celebru din 1969, a analizat relaţia strînsã care existã în multe limbi indo-europene între numele casei şi cel al stãpînului, stãpîn luat în sensul de persoanã care dispune de o autoritate totalã asupra familiei, precum şi asupra slugilor şi a oaspetelui.

În societatea patriarhalã indo-europeanã primitivã, nevasta, oaspetele şi sluga se adresau cu toţii stãpînului casei cu acelaşi termen, sistematic derivat din cel care desemna casa: lat. dominus, de la domus (greaca des-potis, lituanianã vis-pats). Ipoteza lui Benveniste se poate verifica, de altfel, invers, simetric, în negativ: în limbile în care numele stãpînului e derivat din cel pentru casã (v. domus>dominus), numele “slugii”, al “servitorului” provine, alternativ, tot din acesta, cu un alt sufix: lat. domus>dominus–domesticus, gr. de(m)spotis în paralel cu dmós (servitor), etc. Or, sluga, servitorul e numit în albanezã shtëpiak, “casnic”, de la shtëpi, “casã”, cu sufixul de apartenenţã –ak, precum în romak (roman, de la Roma).

Este limpede cã *shtëpan/stãpîn în fata lui shtëpiak/servitor nu este altceva decît ceea ce e dominus în faţa lui domesticus. Stãpîn se aratã aşadar a fi unul din numeroşii termeni comuni românei şi albanezei şi care nu existã în aromânã sub formã substantivalã. În aromânã rãdãcina e numai verbalã (stãpuescu=stãpînesc), iar o asemenea asimetrie între românã şi aromânã nu poate sã nu suscite unele interogaţii, dat fiind cã se considerã îndeobşte cã aromâna a avut un contact mult mai prelungit cu albaneza decît daco-româna. În realitate, foarte multe elemente lexicale par sã indice contrariul.

Cf. și .

— Românii – o nație de Narciși

http://cabalinkabul.com/2013/01/05/oglinda-oglinjoara-romanii-o-natie-de-narcisi-cu-extazul-auto-rascolitor/

— De unde vine cuvântul “vatrã”?

http://cabalinkabul.com/2013/01/13/la-vatra-limbii-de-unde-vine-cuvintul-vatra/

— De unde vine cuvîntul “cuvînt”?

http://cabalinkabul.com/2013/01/15/de-unde-vine-cuvintul-cuvint/

— De unde vine “a merge”?

http://cabalinkabul.com/2013/01/16/prin-vadul-lingvistic-etimologia-lui-a-merge-in-sfarsit-explicata/

— Originea pizdei :

http://cabalinkabul.com/2013/01/20/lingvistica-asa-cum-nu-ati-invatat-o-in-scoala-de-unde-vine-pizda/

 

———————-