Foarte bun! De acord cu cea mai mare parte a postarii. Cateva lucruri in plus din punctul meu de vedere. 1. Economia Austriei se bazeaza in buna masura pe companii de stat care actioneaza geopolitic. Vezi cum OMV a reusit sa achizitioneze Petrom si apoi sa puna industria petrochimica a Ro. pe butuci pentru binele austriecilor. Vezi si sprijinul consistent al statului austriac pentru firme de cherestea, Scheighoffer, etc in exploatarea nemiloasa a padurilor din Slovacia si Romania. 2. Nu cred in metanoia Germaniei. Nu cred in general in metanoia occidentului pentru crimele savarsite in Europa sau alte continente. In cazul Germaniei mai precis constat chiar o recurenta a arogantei si a complexelor de superioritate. Din experienta proprie, am avut numerosi colegi si superiori nemti: prietenosi la inceput si chiar saritori-inimosi, pana cand apare o problema pentru care sunt responsabili si atunci sa vezi potop de jigniri nationaliste si rasiste. Deci nu, mersi, metanoia Europei nu exista
Carevasăzică Nobelul pentru literatură i-a fost acordat lui Peter Handke, scriitorul austriac admirator al lui Slobodan Miloşevici şi negaţionist al crimelor comise în războaiele din fosta Iugoslavie.
Mulți se vor fi mirat să afle că Handke ezitase chiar la un moment dat dacă să-i fie lui Miloșevici martor la procesul de la Haga, însă a preferat doar să asiste la proces și, în cele din urmă, la înmormântarea lui Miloșevici, în 2006, unde a și ținut un discurs înflăcărat despre Serbia eternă și nevinovăția nației și a lui Miloșevici.
Nepăsarea lui Handke pentru crimele din Balcani este însă obișnuită pentru un om ieșit din cultura îmbâcsită și xenofobă a Austriei, cultură care se distinge perfect prin ceea ce am numit “complexul superiorității resentimentare”.
Peter Handke la înmormântarea lui Miloșevici în Pozarevac, unde a și ținut un discurs.
În 2016, candidatul partidului de extrema dreaptă FPÖ (Partidul Libertății), neonazistul Norbert, a pierdut cu foarte puțin la alegerile prezidențiale în faţa ecologistului Alexander Van der Bellen, care a obținut 53,6% din voturi, în timp ce Norbert Hofer avea 46,4%.
Adică austriecii sunt pe jumătate de extrema dreaptă. Iar Peter Handke îl glorifică pe Miloșevici.
Austria este una din putinele tari care nu s-au pocăit niciodată in vreun fel pentru participarea la al Doilea Război Mondal. Austria continuă sa pozeze in victimă. Austria trăiește și azi într-o amnezie istorică totală, ceea ce ii împinge pe mulți politicieni locali spre ceea ce a fost deja calificat drept impostură morală.
Austria este o țară fondată pe minciună istorică și care nu a făcut niciodată pace cu trecutul său nazist. Austria se prezintă ca victimă a istoriei și refuză să accepte că ni l-a dat pe Hitler. Austria este o țară care a destabilizat profund Balcanii în timpul războaielor recente din fosta Iugoslavie prin activitatea băncilor sale din zonă.
Austria trăiește și azi într-o amnezie istorică totală și o impostură morală… ca și Peter Handke.
— “Interzic orice publicare a cărților mele,” a lăsat cu limbă de moarte în 1989 marele scriitor austriac Thomas Bernhard, „între granițele Austriei, indiferent cum se definește această țară. Insist cu fermitate că nu doresc să fiu asociat in niciun fel cu statul austriac și vreau ca opera mea să rămână inaccesibilă pe vecie austriecilor.”
Și așa a rămas prin testament. Thomas Berhard a murit acum trei decenii, iar cărțile lui nu sunt nici astăzi tipărite în țara lui natală pe care o ura. Iar Peter Handke îl glorifică pe Miloșevici. Mai departe:
Elfriede Jelinek, premiu Nobel pentru literatură în 2004, de asemenea, în romane precum Pianista, neanticipând măcar cazuri precum cel al pensionarului incestuos Fritzl sau al sechestratei Natascha Kampusch, a descris in detaliu insuportabil sexualitatea reprimată, dușmăniile vicioase și ura explozivă dar manierată ale unei societăți sufocate de bună creștere, rasism, obsesii pecuniare și absență de solidaritate cu vecinul spionat, oricum, în permanență.

“Austria este o țară în care corupția e generalizată, dar discretă. Poliția și procuratura nu au suficient personal și sînt profund politizate. Sprijinul politic te poate ajuta să avansezi rapid in justiție. Prietenii te pot plasa in posturi inalte și in politică. Până și miniștrii își umplu buzunarele. Politicienii scapă de procese. Cetățenii sînt jefuiți, iar corupția e peste tot.”
Afacerile bãncii Hypo in Balcani au inceput să meargă prost după moartea lui Tudjman, când multe investiții și împrumuturi uriașe, in special in Croația, au rămas neacoperite, deși Hypo a continuat să opereze, cumpărând hălci intregi din litoralul croat sub succesorul lui Tudjman, Ivo Sanader (condamnat recent, în țara lui, la 10 ani inchisoare pentru corupție). L-am intrebat pe Kurt Kuch dacă putem intr-adevăr spune că băncile austriece au contribuit la coruperea sistemului politic din Balcani.
“Nu numai in Balcani”, mi-a spus el, “dar chiar și in Germania vecină, in Bavaria. Până recent, de pildă, firmele austriece și germane puteau să scadă din impozite sumele pe care le plăteau ca mită în străinătate. Acum, pentru că nu mai pot face asta, plătesc acele sume sub formă de onorarii de consultanță. Dar”, continuă Kurt Kuch, “pentru a înțelege în ce măsură corupția e firească aici: în Austria partidele politice pot primi donații din străinătate fără nici un control asupra sursei banilor; aici partidele pot primi donații anonime etc, etc…”
In 2009, spune jurnalistul Stefan Apfl, care a studiat indeaproape cazul Hypo, guvernul Austriei a fost nevoit să naționalizeze banca, din pricina dezastrului financiar cauzat. Chiar și landul german Bavaria a pierdut aproape 4 miliarde de euro în prăbușirea băncii Hypo, care opera și acolo, iar scandalul l-a atins până și pe puternicul premier al Bavariei Edmund Stoiber.



Austria și metanoia
Filozoful german Peter Sloterdijk și-a explicat teoria despre Europa învinșilor, rezumată în conceptul de „metanoia”. „Metanoia” (care în greacă desemnează regretul împăciuitor, reconstruirea după un dezastru) e procesul prin care o țară învinsă își asumă rătăcirile trecute, se pocăiește, recunoaște tot și se ocupă, odată împăcată cu trecutul, numai de prosperitate încăpățânată și pașnică.
Făcând o „psiho-istorie a imperiilor”, Sloterdijk explică cum Germania, țara lui, și-a reușit pe deplin metanoia. Austria, însă, deloc. De aici vine soliditatea Germaniei, de la o metanoia deplină, completă.
In acest context trebuie plasata ascensiunea de azi a dreptei decomplexate si faptul ca Austria rămâne acel actor al celui de-al Doilea Război Mondial care nu a trecut niciodată prin „metanoia”, nu și-a făcut mea culpa si continua sa se prezinte ca victima.
Metanoia și epopeea fondatoare a Europei
Ca epopee fondatoare a Europei, Sloterdijk propune Eneida lui Virgiliu: mitul fondator al perdantului. Enea (Aeneas) pierde tot în incendierea Troiei: patrie, familie, avere, rădăcini. Metanoia lui este reînceperea de la zero. Pleacă și fondează Roma.
Mai aproape de noi, e clar că nu găsim nici o metanoia în cazul Rusiei, al Ungariei, al Serbiei… Toate – țări trăitoare pe fascii de mituri fondatoare nocive.
Iar România? Aici voiam să ajung… Avem noi o metanoia?
Desigur, avem chiar și termenul: în română, termenul grec arhaic de metanoia a rămas ca mătanie… Aceea e metanoia noastră: plecăciunea, ploconeala, număratul biluțelor înșirate, prosternarea… Mătăniile.
Cadru din The Third Man, film făcut după romanul cu același nume de Graham Greene (și cu Orson Welles), care prezintă, filmat expresionist, o Vienă ocupată de aliați și sovietici și mustind de intrigi, răutate, obscenitate și complexe resentimentare.