“Să crape!”… Un virulent editorial Charlie Hebdo

“Da, islamul e compatibil cu umorul”…
(Mahomed)

.

Să crape !

Cine să crape? Jihadiștii francezi. De săptămâni încoace, suntem frecați la cap că jihadiștii francezi care riscă pedeapsa cu moartea în Irak sau Siria ar trebui să fie repatriați sub pretextul că Franța a semnat niște acorduri care îi apără pe compatrioții amenințați de o asemenea sentință în străinătate.

Unul din avocații lor ne explică cum “cei mai tineri care se află acolo sunt extrem de vulnerabili. Suferă de foame și sete. Franța e cinică. Își menține copiii, cetățeni cu drepturi depline, într-o situație disperată, ca și cum s-ar teme de ei”.

Ei bine, ne pare rău, domnule avocat, dar clienții dumneavoastră, așa cetățeni francezi cum sunt, dacă-s duși la plutonul de execuție – pe noi o să ne doară în cot.

Amintiți-vă de Robert Brasillach, scriitorul colaborator împușcat în momentul eliberării Franței. I s-a reproșat lui De Gaulle că nu l-a grațiat atunci când a fost condamnat la moarte în ianuarie 1945. Dar De Gaulle a făcut bine că a lăsat să crape acel gunoi. In ianuarie 1945, războiul nu era terminat. In ianuarie 1945, deportații mureau pe capete, iar la Mathausen naziștii au continuat să gazeze până în aprilie, cu 15 zile înainte de capitularea Germaniei. In momentul executării lui Brasillach, al III-lea Reich, pe care el îl sprijinise cu înfocare, încă asasina și extermina inocenți, iar soldații aliați mureau zilnic pentru eliberarea Europei.

/…/ Sigur, în timp de pace, tocmai pentru că domnește pacea, pedeapsa cu moartea trebuie interzisă. Dar când te înrolezi într-un război ca să răspândești o ideologie a morții, e altceva. Înseamnă că ți-ai asumat riscul de a suporta consecințele până la capăt, adică până la moarte. Moartea cu care ți-ai fi pedepsit dușmanii. Și care se poate întoarce împotriva ta.

Tinerii fanatici francezi care au decis, în toată libertatea conștiinței lor, să se bată pentru un regim totalitar care asasina fără probleme morale trebuie să suporte consecințele alegerii lor. Precum războiul pe care naziștii îl dclaraseră omenirii și pe care Brasillach îl admira, războiul declarat nouă de Statul islamic nu s-a încheiat.

Când asculți în 2010 avocații invocând principii mărețe pentru a salva fanatici islamiști, când asculți raportori ONU cerând indulgență pentru asasini, ești stupefiat să vezi cum călăii regimurilor totalitare din 2019 sunt apărați prin aceeași retorică, aceeașimelasă pseudo-umanistă astăzi ca și ieri. Războiul pe care ni l-a declarat fascismul islamist este o luptă pe viață și pe moarte. Cei care aleg această infamă ideologie trebuie să știe ce riscă atunci când mizează pe faptul că democrațiile nu vor avea curajul să-i distrugă.

Celor care s-au lansat într-o luptă totală împotriva libertăților noastre le dorim un singur lucru: să fie judecați fără milă și să dispară definitiv din viețile noastre.

Încă o dată: cei de la Charlie Hebdo nu au nimic împotriva Islamului în sine. La fel ar reacționa și în fața derivelor criminale ale unor extremiști crești sau atei suprematiști albi. Deocamdată, însă, aceia nu aumers să-i masacreze pe jurnaliști și desenatori în birourile lor.

Ah, apropo de editorialele lui Riss… Am mai tradus odată unul, atunci când i-am făcut lui Adrian Papahagi onoarea de a scrie despre el în Charlie Hebdo. Credeți că mi-a mulțumit?