646x528

Neomenescul și obscenul supliciu la care a fost supus secuiul revoltat György Dózsa, barbarul martiriu (martiraj zice Oana Pellea, în loc de martiriu… ca scuză putem aminti că și francezii educați superficial confundă martyr = martir și martyre = martiriu), barbarul martiriu (iar nu martiraj, așadar) al coroanei de fier încins și tragerii pe roată a impresionat atât de mult în occident, încât a intrat ca referință în marea literatură.

In Anglia, în special, a impresionat relatarea supliciului făcută detaliat în istoria renascentistă Republica Hungarica (ex off. Elzeviriana, 1634):

Corona candescente ferrea coronatur…

Etern îndatoratul poet Oliver Goldsmith, în al său filosofic discurs în hexametri The Traveller; or a Prospect of Society (1764), îl plângea pe Doja astfel:

The lifted axe, the agonising wheel,
Luke’s iron crown, and Damien’s bed of steel.

Toporul ridicat și roata ucigașă
Coroană de fier lui Luca, iar Damian în pat de-oțel.

Boswell, în Life of Johnson, într-un insert datat 1766, precizează că Goldsmith a confundat, citind tomul Republica Hungarica, pe George Zeck (Gheorghe Doja, Zeck vine de la Székely, Secuiul) cu fratele său Luca.

Istoriografia comunistă românească a căutat să facă uitată, menționând cât mai puțin identitatea secuiască a lui Gheorghe Doja și făcând din el, prin omisiune, un erou progresist român, aproape un proto-comunist neaoș.

E probabil că o asonanță subliminală cu Gheorghe Doja l-a făcut pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu să-și adauge la nume pe cel al orașului Dej, pentru a ajunge la Gheorghe Gheorghiu-Dej << Gheorghe Doja.

In povestirea mea Istoria șamanismului românescu din volumul Miros de Roșcată Amară, Yak-ul, personajul mistic ce străbate istoria neamului, e ascuns sub eșafodul de tortură al lui Doja:

La cruntul supliciu al lui Doja, cine credeţi că se
afla tupilat sub podium, primind pe frunte un strop din
sângele martirului? Yak-ul, da, Yak-ul, care tocmai se
pusese să înveţe româneşte şi care se strecurase acolo
spre a face exerciţii gramaticale cu acest ipochimen
nepărtinitor, Doja. El îi şopti mucenicului, pe când
acesta îşi dădea duhul, „«Evghenía voastră!“», cuvinte
care îi plăceau fiarei peste poate.

Cunoscătorii vor fi recunoscut scena din După douăzeci de ani de Alexandre Dumas, unde regalistul Athos, pitit sub eșafodul unde avea să fie decapitat suveranul Charles I al Angliei primește pe frunte o picătură din sângele acestuia și leșină cuviincios.