Nonșalanță moldovenească…

Părăsind Iașul, în drum spre aeroport, șoferul cu care eram, îndrăgostit de iPhone-ul cu GPS susurător din poală spre care îi aluneca obsesiv privirea, a izbit fundul unei dubițe cuminte la intersecție…

Tamponata era Volkswagen și, în secunda în care-am primit în ochi berea savurată visător pe scaunul din dreapta mi-am zis că-n mod sigur constructorii au plasat un logiciel, un soft care, când camioneta-i lovită din spate, slobozește un bufnet apocaliptic și scrâșnituri de fiare rupte înregistrate la bombele alea cu fragmentație din Siria.

Cei doi muncitori care au coborât simetric, în pantaloni murdari cu buzunare din care ieșeau chei franceze și șurubelnițe neprietenoase, cu tricouri păroase și burți mari, însă neliniștitor de tari, au examinat amuțiți, fără expresie, dezastrul.

— Recunoaștem vina, haidiți s’ fașim rapid hârtiile, cî domnu trebuie s-ajungă la aeroport, a gâfâit prietenul meu, țâșnind rușinat de la volan…

Cel cu puncte de zar tatuate la colțul ochilor a deschis gura, sumbru, fără să scoată un sunet, căutând vorbe…

— E vina mea, zău, dați-mi hârtiile și semnez și scriu cum a fost, a insistat prietenul meu, scoțând smartfonul… Stați numai să fac o poză cu spatele camionetei dumneavoastră, s-o trimit la asigurări.

Cel mai gras, care părea să fie șeful, i-a dat bufnit un umăr tăcutului cu gura deschisă, umăr solid izbit în mușchi nădușiți:

— Da ții ci ț-o făcut, băi Ghiță? Ci ț-o făcut oameni-aiștia? Nu vezi cî mașîna n-are nimica?

A dat scurt cu piciorul în tabla îndoită, făcând să cadă parte din ea, plăcuța atârnând acum oblic sub o gaură de obuz.

— Haidi băi Ghiță, c-avem treabă, măi băiete, lasă-i pe dânșii.

Au urcat la loc. — “ Zîua bunî “, ne-au aruncat și-au demarat spre veșnicia șantierelor.

— Ce oameni de treabă, i-am murmurat prietenului meu, care mângâia prudent fisurile botului nostru. Ador nonșalanța asta moldovenească.

— Nonșalanțî moldovinească?! Aia te-ai gândit tu? Geaba ai umblat prin lume, mi-a aruncat el enervat.

Am tăcut, gândindu-mă la demnii salahori obligați să-și fofileze zilnic camioneta printr-o lume închingată, cu ale cărei ucigătoare și costisitoare exigențe nu puteau ține ritmul.

— Vezi că mi-ai mânjit tot cu bere, a scrâșnit prietenul meu, demarând în trombă spre aeroport.

—