“Relatos salvajes” / Wild Tales (Argentina, 2014)
De: Damián Szifrón
Cu: Liliana Ackerman, Luis Manuel Altamirano García, Alejandro Angelini
—
Selecționat la Oscaruri in categoria Cel mai bun film străin.
Cine, pe autostradă, la volan, nu a simțit ură rece când din spate vine rapid un cretin cu mașină puternică, gonind ca înaintea Apocalipsei si care îți face din faruri de la un km, ca să te dai la o parte?
Cine n-a vrut să arunce in aer ghișeele de la primărie, sau de la administrația fiscală cand ți se răspunde sec-inuman, cu dispreț de castă, de după un geam blindat? Cine, intr-o situație pompoasă, nu a simtit pornirea de a se apleca si a suci hohotind nasul importantului personaj din față înainte de a o lua la fugă urlând?
Toate astea se petrec in Relatos Salvajes, ba chiar si mai rău. Șase module, șase mici istorii de o răutate absolută, jubilatorie, juisivă. Nici o milă, nici o concesie, toate convențiile sociale călcate in picioare spre razbunarea spectatorului.
Multe din personajele filmului sunt evrei argentinieni, cu nume din acelea care îl fascinau pe Borges cand scria Evaristo Carriego, nume precum: Hurtado Miller.
La inceput, cu modulele acelea de istorii diferite, pare a fi un film construit in maniera halucinantului Amores Perros al mexicanului Alejandro G. Iñárritu 2000), prezent anul asta in competiția peincipală de la Oscar cu Birdman.
Iñárritu a fost atras ulterior la Hollywood, a facut filme cu Sean Penn si Brad Pitt. Amores Perros fusese un film mozaic, spart in linii narative paralele. Iñárritu folosește in general trei istorii care se împletesc, ca in Amores Perros sau Babel.
Altman, in Short Cuts, adaptase, la rândul lui, îmbinându-le, multe nuvele ale lui Raymond Carver. Alte filme in maniera asta au mai fost Magnolia și, desigur, modelul absolut, Pulp Fiction, unde Tarantino, împletind firele narative, reușește chiar performanța de a ucide un personaj (cel jucat de Travolta) care reapare, viu, in scena finală, fara ca asta sa ne mire, ba chiar dimpotrivă.
In Relatos salvajes, însă, cele șase istorii argentiniene sunt total independente una de alta și doar se succed. Poveștile sunt total liniare si vin una după alta fără artificii. Simplitatea asta comodă e convingătoare și ne lasă să ne concentrăm asupra jocului perfect al actorilor. Satira vine acolo din realism. Violența, sistematică, e cu atat mai surprinzătoare si funcționează de fiecare dată.
Ultimul modul, ultima poveste, cu nunta evreiască ce derapează spre un coșmar absolut e încoronarea ansamblului. Sângele pe pereți nu e doar un element codificat al decorului, ci chiar țâșnește din căpățâni si mutre strivite.
Unul din module, cel cu adolescentul râzgâiat care face un accident iar părinții bogați încearcă să-l facă pe grădinar să și-o asume rezumă două filme românești — Poziția copilului și Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (“Moartea lui Ipu”)– în doar 20 min.
La fel de profund satisfăcătoare este însă si otrăvirea primarului, cu feciorul lui cu tot, inainte de hăcuirea cu un cuțitoi de bucătărie, sau prăbușirea unui avion deturnat din răzbunare peste doi bătrâni tâmpiți care zac în șezlong la soare pe peluza lor de îmbuibați.
Un film de la care ieși răcorit, dându-i dreptate lui Aristotel si felului in care explica cum violența catartică de pe scenă îl purifică pe spectator de porniri rele… cu avantajul suplimentar că data viitoare, pe autostradă, când un cretin agresiv din spate îți face din faruri de la un km vei ști ce ai de făcut.
—
Tot în competiție la Oscaruri pentru cel mai bun film străin:
Leviatan – un film fără altă scăpare decât în alcool…
https://cabalinkabul.com/2014/11/08/leviatan-un-film-fara-alta-scapare-decat-in-alcool/
The Imitation Game (2014) a fost selecționat la Oscaruri în nu mai puțin de 8 (opt) categorii: Best Picture, Best Actor (Benedict Cumberbatch), Supporting Actress (Keira Knightley), Adapted Screenplay, Director (Regizor, Morten Tyldum), Editing (Montaj), Muzică, Production Design:
The Imitation Game (2014) – Turing fara asigurare, sau eșecul homosexualității extradiegetice…
Tot în competiție la Oscaruri: Marion Cotillard pentru cea mai bună actriță:
“Deux jours, une nuit” – un “Hunger Games” politic la Cannes…
https://cabalinkabul.com/2014/05/24/deux-jours-une-nuit-un-hunger-games-politic-la-cannes/
One Response to Relatos Salvajes (2014) – răutate absolută și umor asocial…
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/23/relatos-salvajes-2014-rautate-absoluta-si-umor-asocial… […]