pinocc

In povestirea Saskia Cunninkling: extaz cu rabat și rățuște în Flandra… din volumul Miros de roșcată amară

(Cf. :

http://www.humanitas.ro/humanitas/miros-de-roşcată-amară

am următoarea scenă care reprezintă un caz extrem de transparență forțată într-un cuplu:

“”– EA ( scoțându-si haina): Pfffff, ce muzică oribilă asculți.

M-am ridicat si am stins.

– EA (înțepată, aproape șerpește, scoțîndu-și pantofii) : De ce-ai oprit?!…

– EU (deja pierdut): Ai zis ca nu-ti place…

– EA: Și am zis eu să stingi? Ascult-o daca-ți place ție. Ascultă ce vrei tu. Ce, nu mai pot formula nicio opinie, acuma?!…

Anesteziată de religia nemințitului, nu a văzut, nu a simțit declicul produs in mine… s-a dus să faca baie, imprudentă, cantand cu bolboace, neîncăpând în cadă, absurd de lungă si atletică, citind pe sărite nu stiu ce revistă de parapsihologie, iar cind a ieșit din baie în halat mi-a zis, legindu-și cordonul cu nodul nonșalant al celei care anticipează că-l va dezlega curând: “Chéri, ți-am lăsat apa…” ———–

—

Ma minunez – infiorandu-ma zilnic -, cand vad cu cata usurateca inconstiență oameni, altminteri intregi la minte, lasa pe internet urme ca niste labe de elefant despre cel mai mic gest pe care l-au facut si cel mai neinsemnat loc pe care l-au vizitat.

„Sint la terasa cutare si beau asa si pe dincolo”… informeaza ei planeta pe Twitter si Facebook, fara sa se gandeasca ca au pierdut deja viitorul proces – inca virtual – in care li se va reprosa alcoolismul si dezinteresul fata de serviciul de care erau presupusi a fi acaparati in acel moment al zilei.

Nu, nu e vorba aici de lipsa lor de pudoare, de care n-ar trebui sa ne pese, ci de a cauta sa intarziem, cit mai e vreme, aplicarea ingrijoratoarei noi ideologii a transparenței totale. Aceea care cauta sa ne convinga ca atit in viata privata cit si in politica totul trebuie facut pe față, in cea mai mare claritate.

Relitatea este exact inversa, si atit in viata privata cit si in politica, micile minciuni duc la marile virtuti. Minciunile ajuta sa supravietuiasca cuplurile si statele. Nici o diplomatie internationala nu poate functiona in ipocritele conditii de transparenta trâmbițate de Wikileaks. Nici un cuplu nu poate supravietui fara ca fiecare din cei doi sa dispuna de zona lui opacă de mici minciuni cotidiene.

In realitate, era transparenței totale e pe cale de a deveni o era a banuielii. O societate in care fiecare se simte obligat sa pretinda ca nu disimuleaza nimic ajunge sa semene cu acele sate olandeze din zonele calviniste ultrareligioase, unde o sufocanta idologie a transparentei ii impiedica pe oameni sa aiba perdele la ferestre. Toti vecinii trebuie sa-ti vada in permanenta interiorul casei, pentru ca altfel inseamna ca ai avea ceva de ascuns. Iar ceva ascuns nu poate fi decit ceva vinovat.

“Nu-ți voi ascunde niciodata nimic”, mi-a susurat mie odata o ipocrită cu care am trait… puțină vreme… pentru că nemițitul ei permanent era sufocant, o chingă de autocontrol care nu lasa loc pentru amorul de celalalt.

Minciuna e viața. Fara minciună nu am avea arta; literatura nu e decat o nascocire. Transparenta totala nu inseamna comunicare, iar un zid de sticla va ramane tot un zid. Vreau sa traiesc intr-o lume in care atit guvernul cit si iubita ma mint dragastos in lucruri mici, ca sa-mi permita sa ma bucur de virtutile cele mari.

—–

Apropo de cele de mai inainte, despre efortul de a fi “fake”, uneori chiar pentru binele celorlalți

(Cf. :

Cum să devenim „fake”: catehismul supraviețuirii sociale…

http://cabalinkabul.com/2013/02/12/cum-sa-devenim-fake-catehismul-supravietuirii-sociale/ )