Image

Diogene, de Jules-Bastien-Lepage (1905)

Vulvele de scroafă macerate erau o mare delicatesă în Roma antică și în Grecia (lucru ce ne amintește limbile de ciocârlie în aspic, lark tongues in aspic de melodic renume…) Nu e de mirare că un prefăcut de filosof putea să le înfulece chiar în timp ce predica virtutea.  Am aflat asta dând peste o epigramă a lui Lucian din Samosata într-una din numeroasele ediții ale clasicilor îngrijite de Hugo Grotius (tipărită la Leyda, 1601).

Extrem de tânărul (era un adolescent!) olandez Grotius și-a publicat ediția din Lucian însoțită de o traducere interlineară (cuvânt cu cuvânt, literală) și de o traducere literară în latină ce îi aparținea. In această epigramă, un filosof cinic, un coțcar de neguțător de înțelepciune (în vremea lui Lucian, un filosof cinic era un guru, un ascet, maestru venerat al virtuților și abstinenței) e invitat la o agapă, unde, după ce împinge deoparte farfuria de varză ce-i fusese oferită ( “Vârtutea nu slujește burții”), își pierde cumpătarea în fața unei vulve de scroafă (macerată în oțet și silphium, “cum aceto et laseris succo”, cum ne informează pedant tânărul Grotius). Scuza jalnică a ipocritului bătrân a traversat secolele până la noi, sunând arogant și actual și azi, exact cum sunase atunci: “O vulvă nu-mi strică vârtutea !…”

Tânărul Grotius, cel care, jurist devenind, avea să redacteze primul tratat de drept internțional și drept maritim, merită mulțumiri pentru că ne-a transmis această bijuterie de ipocrizie, deși putem se ne întrebăm totuși ce știa el despre vulve (macerate sau crude). Iat-o aici, urmată de originalul grec și de cele două traduceri latinești ale lui Grotius, interlineară și literară.

 

Cinicul

 

Bărbosul înțelept veni la chef (din barbă

            oare, sau baston își trage-nțelepciunea?).

Mai întâi îndepărtă varza, zicând:

            “Vârtutea nu slujește burții”.

Dar iată că zări dalba, suava vulvă

            și cumpătarea-i dispăru deodată;

uitând de tot, înfulecă, mormăind:

            “O vulvă nu-mi strică vârtutea !…

—–

Τοῡ πωγωνοφόρου Κυνικοῡ, τοῡ βακτροποσαίτου

ἔδομεν ἐν δείπνῳ τὴν μεγάλη σοφίαν.

Θέρμων μὲν γὰρ πρϖτον ἀπεσχετο καὶ ῥαφανίδων,

μὴ δεῐν δουλεύειν γαστρί λέγων ἀρετήν.

Εὖτε δ’ἐν ὀφθαλμοῖσιν ἴδεν χιονώδεα βόλβαν

στρυφνὴν, ἣ πινυτὸν ἤδη ἔκλεπτε νόον,

ᾒτησεν παρὰ προσδοκίαν, καὶ ἔτρωγεν ἀληθῶς,

κοὐδὲν ἔφη βόλβαν τὴν ἀρετὴν ἀδικεῑν.

—–

Traducerea interlineară a lui Grotius :

 

Barbigeri Cynici, mendici-baculo-minantis,

            vidimus in coena magnam sapientiam

Lupinis quidem enim primum abstinuit et raphanis,

            non oportere inservire ventri dicens virtutem.

Quum autem oculis vidit niveam vulvam

            acrem, quae prudentem jam abstulit mentem,

petivit praeter exspectationem, et manducavit revera,

            et nihil dixit vulvam virtuti nocere.

Traducerea “literară” a lui Grotius:

 

Mendici quae sit Cynici sapientia (barba

            Quid facit aut baculus?) coena videre dedit.

Caulibus abstinuit primum, temnique lupino:

            Nam, virtus ventri non famulatur, ait:

At postquam vulvam vidit niveamque bonamque,

            Clam vires animi noluit esse sui.

Nam nec opinato petiit, vereque comedit,

            Virtuti vulvam posse nocere negans.

……

O vulvă nu-mi strică vârtutea !… Până la urmă rămâne subiect de discuție dacă nu cumva neobrăzatul bătrân chiar avea dreptate.

PS. Remarcă pentru lingviști: se vede că in sec. II e.n., spirantizarea lui B în greacă și transformarea lui în V se produsese deja, sau era pe cale de a se produce, ducând la pronunția bizantină și, prin aceasta, la cea din greaca modernă, întrucât latinescul vulva e redat de Lucian prin βόλβα, iar nu prin ουόλουα, cum ne-am aștepta.


O variantă în engleză a textului de mai sus aici:

“A vulva cannot harm my virtue !…”

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/28/a-vulva-cannot-harm-my-virtue/