Image

André Gide in Congo, 1927

Când se miră cum de au învățat dacii latina, dacopații pornesc de la un principiul total eronat, și anume acela că în momentul cuceririi romane întreaga populație de pe teritoriul actual al României și Moldovei vorbea aceeași limbă…

Lucrul nu e numai implauzibil, dar pur și simplu imposibil. Istoria și lingvistica ne arată că pe teritorii atât de vaste s-au vorbit intotdeauna multiple limbi și au trăit populații de origini diferite… până la un cataclism istoric : cuceriri, migrații etc., care a dus la o uniformizare lingvistică. In istorie, diversitatea lingvistică e regula. In realitate, este exclus ca “dacii” sa fi vorbit aceeași limbă, iar unificarea lingvistică a Daciei s-a produs de fapt datorită latinizării și grație cuceririi romane.

Italia insăși era extrem de complex fărîmițată lingvistic, limbile dominante fiind, pînă in epoca clasică, etrusca, greaca și osca și totuși latina s-a impus peste tot făcându-le să dispară fără urmă pe toate celelalte, vorbite inițial de popoare mult mai puternice.

Despre faptul că romanii și grecii numeau generic daci sau geți populațiile care locuiau în nordul Dunării am mai scris : lucrul nu înseamnă nimic mai mult decât atunci când noi spunem : caucazieni, fără măcar să bănuim exuberanța de limbi și etnii de acolo.

Sursele antice despre identitatea dacilor-geților-tracilor sînt egale cu zero…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/07/29/sursele-antice-despre-identitatea-dacilor-getilor-tracilor-sint-egale-cu-zero/

Nu vom ști niciodată ce limbi —limbi, iar nu limbă— se vorbeau pe teritoriul ”Daciei” și e foarte probabil ca prin munți să se fi păstrat populații pre-indo-europene, precum caucazienii, bascii sau etruscii.

Argumentul cu procentele de teritoriu ocupate este iarăși lipsit de orice fundament logic si istoric. Cvazi-totalitatea continentului african sub-saharian vorbește astăzi limbi europene ale colonilor albi, insa colonii au fost întotdeauna puțin numerosi, bazandu-și dominația pe elitele locale, nu pe importanța numerică a ocupației. Uriașe hălci de teritoriu tropical nu au fost niciodată ocupate fizic de o populația europeană majoritara. Limbile europenilor s-au transmis prin comerț si administratie, devenind “lingua franca” chiar si acolo unde albii nu ajungeau in mod fizic. Un exemplu paralel a fost difuzarea, intr-o buna parte din Africa a limbii de comunicare swahili, vorbită azi de zeci de milioane de oameni de etnii diverse, intr-o duzină de țări, fără sa existe un “popor” swahili.

Chiar dacă “dacii” ar fi vorbit cu toții aceeași limbă, situația dacilor ocupati in proporție de nu stiu câte procente nu ne-ar pune nicio problema, pentru că : unii daci traiau si la sud de Dunăre, unde fuseseră deja romanizați, iar limba latina s-a transmis celor din nord in mod natural, odată cu comertul si administrația. Situația similară a Galiei si Iberiei arata cum s-au petrecut lucrurile la alte popoare lipsite de scriere si supuse militar si administrativ.

Limba latina s-a transmis de altfel la fel de uniform in tot nordul Africii, unde a fost ștearsă definitiv abia de invaziile arabe. Sfântul Augustin era un berber trăitor în Cartagina (Tunis), unde a scris, într-o latină splendidă, fiind si un mare stilist al limbii latine.

– Dar o hibă uriașă a argumentatiei dacopate e aceea ca noi nu avem nici cea mai mică idee despre ce limbi vorbeau populațiile din nordul României de azi si din Moldova, populații lipsite de scriere pe care, pe baze textelor antice, ii numim tot “daci”. In modul cel mai probabil, unii din aceia aceia erau iranieni. Sciții, sarmații, agatarsii, roxolanii erau iranieni, după cum le-o arata si numele. Pentru majoritatea istoricilor greci, imediat la nord de Dunăre incepea ”Scitia”.

– Imperiul lui Burebista, sub orice forma va fi functionat el, era multi-etnic si nu putea fi altfel. Pe atunci nu existau natiuni, ci conglomerate politico-militare. Cum spuneam, e foarte posibil chiar ca in mijlocul triburilor dacilor sa fi rămas, in special in munti, populații ne-indoeuropene. Dacopatii proiecteaza azi asupra antichitatii un concept al “natiunii” care nu datează decât de la Revolutia Franceza.

Asa încât explicația propagării limbii latine chiar și in teritorii necontrolate militar sau administrativ se explică foarte lesne : populațiile de acolo NU vorbeau aceeași limbă și avuseseră întotdeauna o limbă de comunicare intertribală care nu era a lor : “daca”, sau “sarmata”, sau o alta limba iraniana. Venirea tăvălugului roman a obliterat acea (sau acele) lingua franca și a înlocuit-o cu latina. Nu altfel s-a petrecut in Africa cu limba swahili. Situația e chiar mai limpede in cazul romanizării Daciei decât în cazul limbii swahili. In doar două sau trei secole, aceasta a inlocuit nenumărate limbi tribale de pe un teritoriu enorm african fără cuceriri și fără să fi existat popor swahili dominant.

Așa încăt, unificarea lingvistică a Daciei s-a produs datorită latinizării și grație cuceririi romane.