Image

 
Una din cele mai scandaloase inițiative ale design-ului administrativ a fost inventarea acelor bănci pentru aeroporturi si gări pe care nu te poți întinde. Bănci de trei sau patru locuri împărțite dinadins în scaune cu sprijinitoare rigide pentru coate. Sprijinitoare ce nu se ridică, așa încât nimeni nu se poate întinde pe două sau trei locuri. 
 
Explicația nu e dată de dorința de a economisi locurile, ci mai degrabă de evoluția — degradarea ar fi mai corect– noțiunii de somn. Somnul în public a devenit azi ceva obscen. 
 
Scopul vieții fiind acela de a face bani si de a-i cheltui, e limpede că somnul stă în calea perfecțiunii capitaliste. Asta duce la situații paradoxale: din această perspectivă, comunitățile de hackeri, simbol al libertății, permanent activi, sint de fapt cobai și victime ale sistemului… prin faptul că nu mai dorm.
 
Somnul  e din ce în ce mai greu de găsit, absența lui a devenit cronică, iar specia umană e pe cale de a căpăta cearcăne înscrise genetic în ADN. 
 
Pînă și toate acele cărți de “wellness” și ameliorare a personalității care îți dau sfaturi despre cum să dormi, o fac doar ca să te pregătească pentru mai multă muncă. Nu somnul în sine e scopul, somnul e mai degrabă o agasantă moștenire preistorică, sau cel puțin preștiințifică. El însă vine cu o solidă felie de rezistență subversivă, neținând seama de orare si constrângeri. Este ultima noastră baricadă în fața capitalismului planetar. E teza cărții eseistului Jonathan Crary “24/7: Late Capitalism and the Ends of Sleep”…
 
Mai multe pe Europa Liberă :
 
Somnul: ultima baricadă a rezistenței în fața capitalismului
 
—
Cf. și :
 
Extaz din prea multă de nimic facere: Despre otium si flânerie…
 
… despre cum ne-am obisnuit sa ne umplem in permanenta spatiul zilei cu ceva de facut: internet, telefon, televizor… nu mai suportam timpii morti. De fapt, insa, am uitat cu totii acea senzatie de huzur, de relaxare, de nimic facere, care poate fi o atitudine foarte creativa. In calatorie, avem impresia ca daca petrecem cateva ore fara a citi ceva e vorba de timp pierdut!… In realitate, pierdem timpul tocmai atunci cand sintem disperati sa citim ceva, orice, numai sa nu ramanem singuri in capul nostru. Citim pentru a umple timpul. Citim asa cum altii beau, pentru a-si ascunde depresia.
 
La fel : 
 
Tehnicile amânării creative (elogiul trândăviei)…
 
… unde dezvălui că sînt un leneş născut în cultura opresivã a lui: „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi“. Dacã eram credincios, aş fi fost un om nefericit şi ipocrit, pentru cã religiile te învaţã cã lenea e un pãcat… Învãţãturã, în cazul meu, contraproductivã si inutil culpabilizantã, pentru cã dacã treaba se face singurã în ultima clipã, de ce atunci sã mã mai activez si eu din timp, demonstrativ si stricîndu-mi huzurul?
 
—