Am fost rugat de o cititoare fidelă sa furnizez un fragment literar la inaltimea celui precedent, din Jean Genet, cu lichidarea pisicii, de asta dată punând in scenă schingiuirea unui membru al speciei canine.
Fragmentul poate fi postat pe zidul celor care ne otravesc quotidianul prin poze cu enervanți cățeluși, sau lipit repetat în scara blocului spre inspaimantarea plimbătorilor de javre.
Un bețiv mai șovăielnic :
“– Dom’ pedagog, las-o baltă, zise Omu. Nu vezi că nu mai are nimeni chef?”
Dar pedagogul n-are ezitări. „– Ti-e milă? Ti s-a făcut milă?
Am strigat. — Da, mi-e milă! E bine? Uite-aşa!
– Cui îi este milă e un imbecil. Imbecilule! De noi i-a fost milă cuiva?
– Nu i-a fost, strigă Munteanu. Toarnă pedagogule, toarnă, ’mnezeii lui de infinit!”
Pedagogul toarnă benzină peste câine, sfoara pusă fitil e aprinsă, cîinele se aruncă înnebunit, în flăcări, de-a lungul liniei ferate.
„Păcat, oftă melancolic Munteanu” . „Să fi fost noapte, era mult mai frumos.”
Leave a Reply