dog

Am fost rugat de o cititoare fidelă sa furnizez un fragment literar la inaltimea celui precedent, din Jean Genet, cu lichidarea pisicii, de asta dată punând in scenă schingiuirea unui membru al speciei canine.

Fragmentul poate fi postat pe zidul celor care ne otravesc quotidianul prin poze cu enervanți cățeluși, sau lipit repetat în scara  blocului spre inspaimantarea plimbătorilor de javre.

Inefabilul Alexandru Monciu-Sudinski ne furnizează acest fragment, in nemuritorul volum Rebarbor (1971), unde in povestirea Terasamentul un grup de bețivi se duc pe… well, terasamentul căii ferate, “sa trimită un semnal infinitului”.  Semnalul trimis  infinitului e următorul :
— beţivii  leagă de coada lui Beroe, căţelul pedagogului, șeful expediției, o cutie de conserve, apoi îl stropesc din belşug cu benzină.
.

Un bețiv mai șovăielnic :

“– Dom’ pedagog, las-o baltă, zise Omu. Nu vezi că nu mai are nimeni chef?”

Dar pedagogul n-are ezitări. „– Ti-e milă? Ti s-a făcut milă?

Am strigat. — Da, mi-e milă! E bine? Uite-aşa!

– Cui îi este milă e un imbecil. Imbecilule! De noi i-a fost milă cuiva?

– Nu i-a fost, strigă Munteanu. Toarnă pedagogule, toarnă, ’mnezeii lui de infinit!”

Pedagogul toarnă benzină peste câine, sfoara pusă fitil e aprinsă, cîinele se aruncă înnebunit, în flăcări, de-a lungul liniei ferate.

„Păcat, oftă melancolic Munteanu” . „Să fi fost noapte, era mult mai frumos.”

Acum, desigur, acest fragment de înaltă literatură ar putea fi ameliorat, asa cum cei din grupul Oulipo obișnuiau sa pună operelor vechi “proteze literare” : eu i-aș fi facut sa-i toarne câinelui benzina pe gât, astfel încât, fugind ca o cometă, cu dâră de blană in flăcări, ajuns in vârful terasamentului sa explodeze glorios pe dinauntru, împroșcând spre cer autentice semnale trimise infinitului…
—–
pentru Vânatoarea de pisici  :
https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/07/07/la-vanatoare-de-pisici-mic-manual-de-supravietuire-pe-facebook/
—-