Tina la volan, senină…

—

Tina conducea primejdios de prudent și încet. De câte ori ne apropiam de o intersecție cu stopul pe verde, ea frâna si încetinea, producand claxoane isterice in spate și multe scrîșnete apocaliptice în derapaj apropiat.

“Nu vreau sa frânez brusc dacă cumva un stop trece pe roșu”, mi-a explicat mestecând.

Conducând, mânca un măr pe care il clefăia exasperant de lent. Luase literalmente principiul yoga potrivit căruia, atunci când –din păcate– esti obligat sa mănânci, trebuie sa molfăi până ajungi sa-ti bei alimentele, dar dimpotrivă trebuie sa-ti mesteci apa.

Pe deasupra, făcea parte din acea categorie de persoane a căror gură (mare prin definitie) e o cutie de rezonanță capabilă, ronțăind abil, cu buzele intredeschise, limba coborâtă si cerul gurii arcuit, sa amplifice sunetele mestecării lente la nivelul torturilor sonore din Guantanamo.

Are mîini de școlăriță, unghiile roase cu atîta înverșunare că se văd țesuturile fibroase dedesubt, si o senzualitate de vulpoaică, copilărească, instinctivă și naivă în același timp. De cîte ori o văd desfăcută, cum știe ea să se desfacă, sînt tulburat pînă la lacrimi. O cert mult. O cert uneori numai ca să-i văd pe față spaima că ar fi putut să-mi displacă. Spaimă mimată, desigur, Tina știe că aș fi incapabil să-i fac ceva rău, dar e așa de uluitoare cînd se joacă de-a copiii terorizați, că nu pot să mă opresc din jocul ăsta de-a tiranul.

Mîinile ei. Unghiile prea scurte, roase pînă la carne. Cînd i le-am văzut prima oară am avut o senzație dezagreabilă, ca  atunci cînd am remarcat cu surprindere că are părul cam rar în creștetul capului. Dar buze cu așa tiv cărnos n-am mai văzut decît în benzile desenate. În alea pentru adulți.

Când Tina mi-a destainuit, cu buzele umflate de vinovăție voluptuoasă, că mai are pe cineva, am destabilizat-o prin felicitări tandre. La intrebarea mea cum stăm pe scara valorilor, eu și ăla, mi-a zis: “Pe tine te iubesc, dar de el mi-e foarte drag.”

–“Minunat”, i-am zis… “Si ce planuri ai?”

— “Păi nimic. Stai sa vedem ce se întâmplă.”

Atâta pasivitate lascivă m-a iritat peste măsură. Era ca și cum aș fi descoperit brusc o străină- cînd mi-a zis, fără pudoare, explicîndu-mi cum de s-a culcat cu ăla chiar din prima seară: “Îmi place să mă dau și să stîrnesc.”
—    Ai un surîs foarte complicat. Mă întreb ce ascunde.
—    Nimic.
—    Tocmai asta mă sperie.

Tina nu a putut face altfel decât sa organizeze întâlnirea in trei.

In fața cafenelei, s-a parcat în acel stil de diagonală drăcească în care mașina ocupă trei locuri.
In cartierul meu, nimeni nu mai face asta. De câte ori trec seara si vad o mașină parcată atât de arogant, îi scrijelesc din mers cu snopul de chei o lungă brazdă scârțăită pe capotă, de-a latul ușilor, de la coadă la bot. De când locuiesc acolo, burghezii obsceni au început să se gareze decent. Nimeni nu îmi banuiește partea de umbră.

Intrăm și îl vedem așezat la masă în fundul sălii. Cînd ajungem lîngă el se ridică. Îmi strînge mîna, iar pe Tina o sărută pe obraz.
— Aștepți de mult?

Tot dialogul ăsta are aerul mult prea normal. Văd deja că omul, deși are un inel de argint pe degetul mare, nu e pus pe fantezii trioliste. Ne așezăm în fața lui, iar eu îi spun:

— Vino mai aproape.

Iși trage scaunul spre mine privindu-mă în ochi. Ai lui sînt de culoarea muștei strivite.

— Crezi că e vreun fel de duel? îi zic.

— O iubesc pe Tina, îi iese din gura plat si fără efort. Iar eu nu împart.

Atâta siguranță de sine șarmantă nu poate fi decât enervantă. Tina e însă topită pe scaun, strânsă ca o băbuță.

— O să se plictisească cu tine, îl informez. Ești intolerant. Ce-ai să faci când o să te înșele?

— Cu mine n-o sa se întample. Cu mine n-o sa aibă nevoie de asta.

— Nu o cunosti, îi zic. N-ai vazut-o, ca mine, in cele mai dezastruoase situatii. Iubesti o imagine. Tina s-a amorezat acum un pic de tine, pentru ca esti aratos si calm, dar nu asta ii trebuie.

— Tu chiar crezi ca de aspectul meu s-a “amorezat“?

Tina m-a tras intr-un colț…

— Ai dreptate, e foarte rigid… mi-a zis. Moralizator de parca ar fi taică-miu. Rămân cu el in noaptea asta și îi explic că îl lepăd definitiv.

Buza de jos i se umflase umed si strângea pumnii, dând impresia că ar fi gata să țopăie de bucurie dacă îi spun “bine”.

–“Bine”, i-am spus.

A țopăit și mi-a suflat : “Te ador”.

Am ieșit fără să mă uit la ei.

In drum spre stația de taxi, trecând pe lângă mașina ei, i-am tras o lungă brazdă cu cheile pe capotă.

In taxi, peste muzica enervantã, mi-am dat seama ca o iubeam.
——-