Image
Zmeii care ne-au infricoșat copilăria sînt, cum nu prea ni se spune prin manuale, imprumutați de la slavii dimprejur… Termenul e transparent si existent in toate limbile slave, fără excepție… Sîrbii, de la care l-am luat, fac o distincție între zmaj și zmija (ca și rușii de altfel)… Zmija e șarpele în general… Zmaj e dragonul antropo-reptilian din basme, dar si zmeul de ridicat in aer de către copii isterici si urduroși.
.
Termenul însuși e slavon arhaic, având aceeași radacina ca si zemlja, pământul, zmeul/șarpele fiind “târâtorul” chthonian prin excelență. La ruși e chiar folosit pentru Satana.
.
In româna, unde pluralul a fost dedublat, spre deosebire de slavă (zmei și zmeie), legendele au fost preluate în bloc, împreună cu un întreg complex mitologic incluzând cicluri ale eroilor pe care si slavii, la rândul lor, le-au luat de la caucazieni și de la iranienii stepelor dintre Marea Neagră si Marea Caspică.
.
Acolo, la caucazieni, există și azi acele cicluri epice ale eroilor narți, straturi de epopee cu mare coerență mitologică si narativă, și acolo regasim multe din elementele care au esuat, prin valuri succesive, precum crabii morți pe nisipul malului mării, în folclorul românesc.
Despre balaur se poate citi și:

Laurul – balaurul, de la Roma pînă in Afganistan…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/06/01/laurul-balaurul-de-la-roma-pina-in-afganistan/
.
Două legende românești, Prâslea cel Voinic și Meșterul Manole, imprumutate dar despre care ni s-a spus că sint ale noastre, aici :
 .
1. Prâslea cel Voinic 
 .
2. Meșterul Manole
 .
Pe rînd :
image
1. Vendetta și mutilări ritualice camuflate în Prâslea cel Voinic…
.
Prâslea cel Voinic este un basm de origine caucaziană, provenind de pe malul oriental al Mării Negre, din Colchida și Lazistan. Confirmarea originii caucaziene a poveștii e numele românesc al eroului: Prâslea, care arată limpede că povestea a ajuns la români de la caucazienii din imperiul otoman prin filiera bulgară.
.
Mai departe :
.
image
2. Meșterul Manole” sau Sade povestit copiilor (printr-o gloryhole)…
 
.
In Meșterul Manole, popularizat în special datorită variantei reversuite de Alecsandri, comentatorii trec întotdeauna rapid peste un element dramatic de o violență extremă si aparent inutil în economia mitului. Șlefuite de generații de rapsozi, miturile -ca orice scenariu bun- nu conțin accesorii netrebuincioase. Dacă în voiajul inițiatic eroul primește plocon o aripă de albină, ea nu e doar un drăguț element exotic, ci îl va salva dintr-o belea letală; dacă în copilărie eroul are un punct moale pe călcâi, știm că îi vor curge mațele pe acolo. De ce, așadar, nevasta cruntului Meșter Manole trebuie sa fie si gravidă? Doar ca să auzim, delectîndu-ne rușinos, “Ţâţişoara-mi frânge“ si sa ne inchipuim cum se stinge si pruncul în burtã?
.
Mai departe :
.
—-