Gatsby în 3D… urmarea de la Moulin Rouge… și un căscat cosmic…

In Brave New World a lui Huxley, acea sinistră distopie pe care o vom trăi curând, el și ea merg să vadă un film pornografic unde scena de băgat mătărânga se petrece pe o blană de urs in fața unui șemineu cu foc aprins, iar cinematograful are senzori în brățarele fotoliului care le dau spectatorilor senzația aspră a blănii de urs și, dacă memoria nu mă inșală, sala e inzestrata cu olfactăi prin care spectatorii pot simți mirosul blănii de urs, al pieilor umede de stupru și al vreascurillor din decor…

Brave New World a ieșit in 1932, puțin după Marele Gatsby, the great American novel, si la vremea aceea nimeni nu credea ca vom ajunge in realitate la asemenea proiectii presupuse senzoriale. Așa se face ca in seara de miercuri 15 mai 2013 in care Marele Gatsby al lui Baz Luhrmann a deschis festivalul de la Cannes, și eu l-am văzut in simultan la Bruxelles, in somptuosul Kinepolis, cu ochelari pentru 3D, urechi pentru Dolby 3D, nachos, popcorn si o lădiță de sticluțe de cerveza cu tequila…

Anul ăsta nu m-am dus la Cannes, nu… Prea mulți snobi acolo…

Gatsby al lui Baz Luhrmann era, desigur, filmul ideal pentru a deschide festivalul de la Cannes. Glamour etc., iar când vine vorba de șampanie si cocktailuri, nici măcar în filmele despre viața lui Bukowski nu se bea mai mult ca acolo.

Filmul ideal pentru Cannes, așadar,însă cind vine vorba de cinema, treaba se schimbă…

Știm Marele Gatsby, nu trebuie sa ni se repovestească… America naivă de dinaintea primului krach si de după prohibiție… Dar de ce, dumnezeule, de ce, trebuia facut in 3D? Ca si blana de urs din proiecția pornografică a lui Huxley, 3D-ul e inutil si greoi… Adaugă doar o ploaie si ceva fulgi de zăpadă care îți sar in ochi, in vreme ce aștepți doua ore jumate, cu ochelarii ăia stupizi de plastic strînși pe ochi, sa vezi in ce fel Leonardo DiCaprio face mai bine decât Robert Redford, care l-a încarnat inubliabil pe Gatsby acum cateva sute de ani…

Nu face mai bine…

N-are cum…

Păpușoiul de DiCaprio n-are eleganța nefirească, timorantă, a lui Redford. Dar nu e doar vina lui DiCaprio. E vina regizorului, care a facut din Gatsby o urmare la Moulin Rouge si, eventual, la Batman… Filmul e înecat în efecte vizuale inutile, cu ralentiuri și orori computerizate.

Ca in recentul Spuma Zilelor, al lui Michel Gondry, filmul dispare sub virtuozitate vizuală… Banda sonoră e, apoi, atroce… Avem acolo hip-hop, Beyoncé si Lana Del Rey !… What the f*#%?

DiCaprio e o caricatură neconvingătoare… un robot monoton cu inel pe degetul mic.

Dacă eram critic cinema, aș fi dat poate filmului o steluță neconvingătoare (din cinci) dacă nu m-ar fi iritat peste măsură scena pastișă, ca un clin d’oeil spre filmul cu Redford din 1974 (filmul acela clasic al lui Jack Clayton, dar scenariul e de Coppola, folks!) unde Mia Farrow începe sa plangă cand vede ce multe camasi avea Gatsby în dulapuri… “Such beautiful shirts… Such beautiful shirts…” Baz Luhrmann reușește sa ti-o strice pina si pe asta, băgând niste efecte de computer in 3D, unde cămășile si bucăți de pînză cad pe Daisy (singura persoană convingatoare dintre actori: Carey Mulligan).

Dacă eram critic cinema, așadar, aș fi dat poate filmului o steluță neconvingătoare (din cinci)… dar nu-i dau… Gatsby n-ar trebui sa fie un joc video.
—-