“Heydar Aliyev a fost pentru poporul său o flacără vie. A ars cu pasiune, a încălzit cu omenie, a adunat în jurul căldurii sale un întreg popor și l-a făcut să activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa și a fost vatra în care s-au readus tradițiile dintr-o țară care vreme de peste șaptezeci de ani a fost nu numai ocupată de comuniști, dar victimă a deznaționalizării și ruperii forțate de limba și obiceiurile strămoșești. Sunetul liniștit al focului care arde în vatră este sunetul limbii azere. Heydar Aliyev a redat-o poporului său care n-a fost niciodată – oricîte eforturi a făcut ocupantul – rupt de sunetul ei.“ (Horia Gârbea, “Azerbaijan – The Living Flame”)
Cel care citeste aceste rînduri, după ce vomită spasmodic, nu se poate împiedica să constate că Horia Gârbea, vicepreședintele ICR, nu e doar un prozator sinistru, dar și un cretin incult… Ce eforturi a făcut ocupantul rus să “rupă poporul azer de limba lui”? Niciunul, dimpotriva. Gârbea ignoră totul despre istoria Caucazului și a Azerbaidjanului. Azera și turca sînt practic aceeași limbă, diferența principală fiind aceea că în Turcia Atatürk a impus curățarea limbii de vocabularul arabo-persan, în vreme ce în Azerbaidjan limba a păstrat fondul vechi, împrumutînd în schimb rusisme pentru termenii moderni – tren, avion etc…
Ocupantul rus nu a făcut însă niciun effort ca sã împiedice azerii să-și vorbească limba, pentru simplul motiv că azerii erau necesari pentru a ține în șah (fără joc de cuvinte ieftin) Iranul. Turcofonii azeri sînt mai numeroși în Iran decît în Azerbaidjanul propriu-zis, iar pentru URSS Azerbaidjanul, cu clasa lui masivă de intelectuali atei naționaliști, a fost un atù major în geopolitica central-asiatică. E o aberație de o incultură abisală a scrie despre eforturile ocupantului de a omorî sunetul limbii azere. URSS-ul a creat de fapt limba azeră, care nu era altceva decât turca otomană pînă în 1917.
Pe Heydar Aliev l-am intervievat in timpul alegerilor din noiembrie 2000. Mai fusesem de multe ori în Azerbaidjan, făcînd reportaje despre persecutarea presei și a opoziției politice. Mă întâlnisem cu caricaturiștii de de la revista satirică Ceșme (Fântâna, Cișmeaua), arestați, persecutați, băgați în închisoare pentru atentat la siguranța statului. Aliev, bătrânul KGB-ist viclean, avea metode de manipulare psihologică la care o momâie rigidă precum Ceaușescu nu s-ar fi gândit. De pildă, după întemnițarea cutărui jurnalist, Aliev mergea personal să o viziteze pe mama acestuia… — “De ce feciorul tău face asemenea lucruri? De ce contesta autoritatea bãtrânilor? Cred ca s-a rãtãcit, anturajul e de vina… Hai ca ti-l eliberez, dar pune-l pe calea cea buna...“ Toate aste fapte mãrinimoase transmise la televiziunea de stat.
Dictatura patriarhala, pe fundal de contracte de dimensiuni galactice cu Shell si Chevron si British Petroleum si Lukoil… Am acoperit alegerile din 1996 si din 2000 si de fiecare data am urmarit in detaliu manipularea nu doar rece, dar si asasină. De fiecare data au avut loc atentate cu bombe in metroul din Baku… Prilej pentru Aliev să impuna starea de urgență, controlul asupra presei si asupra partidelor politice. Metoda urmata ulterior (daca nu fusese cumva inspirata) de FSB-ul rusesc.
In 2000, cind l-am intervievat, Aliev era in plina campanie electorala. Mergea cu un tren blindat, de-a lungul si de-a latul Azerbaidjanului (mai putin in Karbahul muntos ocupat de armeni, desigur) si in fiecare halta si gara unde se oprea, populatia il primea sacrificand in fața lui zeci sau sute de oi…
Reportajul filmat, comandat de Uniunea Europeană, pe care l-am făcut atunci nu a fost difuzat niciodată… La Bruxelles, comanditarii UE, care aveau mari speranțe în reportaj, au fost oripilați de faptul că Aliev pășea prin băltoace de sînge de oaie, că l-a făcut să aștepte jumătate de zi pe Șevardnadze ca să inaugureze un pod între cele două țări, Azerbaidjan și Georgia, pod plătit cu bani UE, dar mai ales pentru că interviul a avut loc în tren, în pijama…
Dar si pentru că Aliev, în pijama, recita următorul catren, din mintea lui, despre libertate… Căci orice azer e poet (la urma urmei, unul din cei mai mari poeți sufi de limbă persană, Nizami, era un azer din Gandja), așa că Aliev mi-a recitat: “Libertatea e o femeie care a dormit în cearșaful vostru o mie de ani… Dar unde, ô, unde, oameni, vă e bărbăția?“
Iata ce lipseste din omagiul scîrbos al lui Horia Gârbea: ceva despre autenticitatea personajului… Un batrînel miliardar în pijama, care compunea catrene tîmpite in trenul lui blindat, în vreme ce la fiecare haltã sãrea prin baltoace de sînge de oaie… iar în metroul din Baku explodau bombe ale unor implauzibili teroristi, pentru ca familia Aliev (inventatoarea presedintiei ereditare în Caucaz si Europa) sa îsi impuna dictatura patriarhalã…
——
Despre cum l-am intervievat pe un alt vizionar caucazian, Zviad Gamsahurdia, vezi aici :
Dinți de aur și pantere parfumate: în spatele unui scoop…
———–
3 Responses to Cum l-am intervievat pe Heydar Aliev în pijama (el, nu eu)…
Nu prea ti-a placut baclavaua de la Baku, Nene Alexe ! Dar nu-i bai ca se indestuleaza Mos Garbea acu’ la batranete, ranjeste si el la cascaval ca un sobolan batran doar doar o mai ciupi cevashilea de la vajnicii fii ai profetului Alyev jr. Au bani gramada azerii, prostie pe masura si cultura ioc ! Garbea si Ontanu s-au gasit, doi pupincuristi ! Halal sa le fie !
Lasa dom`le ca avem parcul Aliyev in Lacul Tei, vrei sa strici o prietenie intre popoare care dateaza de pe vremea lui …Stefan cel Mare ?! :)))
http://azembassy.ro/ro/domnul-gheorghe-david-senator-al-romaniei-sustine-un-discurs-aniversar
“Ocupantul rus nu a făcut însă niciun effort ca sã împiedice azerii să-și vorbească limba, pentru simplul motiv că azerii erau necesari pentru a ține în șah (fără joc de cuvinte ieftin) Iranul. Turcofonii azeri sînt mai numeroși în Iran decît în Azerbaidjanul propriu-zis, iar pentru URSS Azerbaidjanul, cu clasa lui masivă de intelectuali atei naționaliști, a fost un atù major în geopolitica central-asiatică. E o aberație de o incultură abisală a scrie despre eforturile ocupantului de a omorî sunetul limbii azere. URSS-ul a creat de fapt limba azeră, care nu era altceva decât turca otomană pînă în 1917.”
În teritoriile din jurul Mării Caspice şi Caucazului s-a jucat o carte foarte importantă în vremurile de dinaintea urcării lui Stalin pe tron, când regiunea era încă oarecum anarhică – epoca “Celor 26 de Comisari”, a tinereţii lui Lavrenti Beria şi a Războiului Civil rus.
Din motive foarte bizare, această perioadă este înconjurată de nori de fum. Toate referirile la ea în cultura populară sunt puţine, confuze, vagi, în literatura sovietică publicată la noi în anii ’50, şi aproape inexistente în limbile de circulaţie internaţională. (E ca şi cum în cultura populară de la 1917 s-ar fi sărit direct la 1941, sau Stalin ar fi apărut din spuma mării, fără să aibă sub condeiul lui un imperiu, o armată şi un sistem birocratic.) Realitatea este accesibilă doar istoricilor de meserie şi de înţeles doar pentru acea minoritate care cunoaşte limba rusă şi are acces direct la surse. Pentru publicul larg e ca şi cum totul s-ar fi întâmplat pe Marte sau pe Saturn.